Actualitate
Casă cuprinsă de flăcări, în urmă cu puțin timp, din cauza unei candele lăsată aprinsă și nesupravegheată
Nu lăsați candelele aprinse lângă perdele, haine sau alte obiecte care pot lua foc uşor! Atrag atenția pompierii.
În urmă cu puțin timp, din această cauză, într-o casă din localitatea Zăicești, s-a produs un incendiu. Vecinii au observat că iese fum și au chemat pompierii.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat că ardeau bunurile dintr-o cameră și un hol, dar și o parte din acoperișul unei alte case, din apropiere. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, pompierii recomandă să nu lăsați candelele sau lumânările aprinse nesupravegheate și să le stingeți înainte de a adormi sau de a părăsi locuința.
Actualitate
Întâlnire emoționantă cu scriitoarea Alexandra Costache-Babcinschi la Biblioteca Municipală Dorohoi (foto)
Primăria Municipiului Dorohoi și Biblioteca Municipală „Păstorel Teodoreanu” din localitate vă invită sâmbătă, 20 iunie 2026, de la ora 13.00, la o întâlnire emoționantă cu scriitoarea Alexandra Costache-Babcinschi, autoarea mai multor cărți de referință, printre care „Coborârea în infern în ciclurile de mistere din York, Towneley și Chester” și „Lupul, monstrul evului mediu”.
Evenimentul intitulat „Despre lighioane, demoni și oameni. Chipurile fiarei și chipurile luminii” va avea loc în sala de lectură a Bibliotecii Municipale Dorohoi.
Alexandra Costache-Babcinschi este fiica reputatului profesor și scriitor Lucian Costache, care, în anii 90, a predat limba și literatura română la Colegiul Național „Grigore Ghica” din municipiul Dorohoi.
Lucian Costache, autor a numeroase lucrări şi volume de poezie, s-a născut în Bucureşti, la data de 30 octombrie 1952, a absolvit Facultatea de Română-Franceză din cadrul Univ. „Al. I. Cuza” din Iaşi, activând ca profesor și în cadrul Colegiului „I.C. Brătianu” din Piteşti, locul său de baștină.

Actualitate
Leul românesc s-a depreciat în raport cu principalele valute
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani.
După aprecierea uşoară de la începutul săptămânii, leul a scăzut miercuri atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american.
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani, sub recordul istoric din 6 mai, atunci când euro a atins valoarea de 5 lei şi 27 de bani, dar peste cotaţia din 28 aprilie, când un euro valora 5 lei şi 10 bani,
Leul a scăzut şi în raport cu dolarul american, la 4 lei şi 51 de bani, iar cotaţia faţă de lira sterlină s-a menţinut la 6 lei şi 5 bani.
Sursa foto: stiripesurse.ro
Actualitate
Accidentul vascular cerebral: ce este, cum îl recunoaştem și cum îl putem preveni
Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză principală de dizabilitate și deces la nivel mondial. Un accident vascular cerebral poate schimba viața într-o fracțiune de secundă. Nu doare la început, nu te avertizează clar și nu apare doar la vârstnici. De aceea, este vital să știm ce este, cum îl recunoaștem și, mai ales, cum îl putem evita.
Ce este accidentul vascular cerebral (AVC) și cum apare?
Există două tipuri principale de AVC:
- Ischemic (80-87% din cazuri): cauzat de blocarea unei artere din creier, de obicei din cauza unui cheag de sânge, cel mai frecvent provenit din inimă, sau din cauza unor plăci de aterom (grăsimi depuse pe pereţii vaselor).
- Hemoragic (13-20% din cazuri): un vas de sânge se rupe (cea mai frecventă cauză fiind hipertensiunea arterială netratată) și sângele se revarsă în ţesutul cerebral sau în jurul acestuia. Acest lucru provoacă leziuni la nivelul creierului, ducând la simptome grave precum cefalee intensă, paralizie, confuzie, comă sau chiar deces.
Principalii factori de risc (modificabili)
De cele mai multe ori, AVC-ul este rezultatul unor modificări lente, dar periculoase, care se instalează în organism cu ani înainte. Tensiunea arterială mare, colesterolul crescut, fumatul, diabetul, obezitatea, sedentarismul sau apneea în somn (care indirect poate conduce la un AVC prin creșterea valorilor tensionale) par inofensive la început. Nu dor, nu deranjează vizibil, dar, în tăcere, ele atacă vasele de sânge și pregătesc terenul pentru un AVC.
Când apare accidentul, efectele pot fi dramatice: pierderea vorbirii, paralizie, tulburări de echilibru, tulburări de vedere sau chiar deces. Un AVC ischemic poate fi tratat mult mai eficient dacă pacientul ajunge la spital în primele 3-5 ore.
Prevenția face diferența. Controalele regulate pot depista din timp afecțiuni precum hipertensiunea, diabetul sau colesterolul crescut. Tratamentele simple, urmate corect, pot opri aceste boli înainte să ducă la complicații severe, cum este AVC-ul.
Un articol de dr. Maria Mirabela Manea
(Material realizat de Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, preluat de pe site-ul ziarullumina.ro)
Sursa foto: UMFCD/ziarullumina.ro
-
Actualitatecu 11 ore in urmaÎntâlnire emoționantă cu scriitoarea Alexandra Costache-Babcinschi la Biblioteca Municipală Dorohoi (foto)
-
Actualitatecu o zi in urmaLeul românesc s-a depreciat în raport cu principalele valute
-
Actualitatecu o zi in urmaAccidentul vascular cerebral: ce este, cum îl recunoaştem și cum îl putem preveni




