ȘTIRI DIN:
Data: 26/10/2026

Botoșani

Sînziana Secrieru: nu vor mai exista voturi politice care să nu fie în interesul botoșănenilor (foto, video)

Publicat

pe

Conducerea Organizației Municipale Botoșani a PNL a deschis, astăzi, șirul conferințelor de presă săptămânale, în care urmează să fie prezentați membrii Biroului Politic Local.

Alături de Sînziana Secrieru, președintele organizației municipale, la conferința de astăzi a fost prezentă Mirela Lăcătuș, prim-vicepreședintele formațiunii, care este responsabilă cu strategiile politice și comunicarea.

Mirela Lăcătuș este avocat de profesie și, potrivit acesteia, a ales Partidul Național Liberal pe considerentul că există o mare asemănare între justiție și politică.

„Am intrat în PNL cu intenția de a ajuta cu experiența din justiție, din sistem. Am apreciat că există o mare asemănare între sistemul judiciar și politică pe considerentul că atât în justiție, cât și în politică, ideea principală este de a convinge instanța care, în cazul politicii este reprezentată de cetățeni, de a convinge cu ideile pe care le ai, cu programele pe care le ai și, în final, de a obține un vot favorabil și tot ce este mai bun pentru comunitate”, a declarat Mirela Lăcătuș.

Prim-vicepreședintele organizației municipale este convinsă că echipa nou formată vine cu un suflu care i se potrivește

„Din punctul meu de vedere, consider că echipa nou formată are un suflu care mi se potrivește, are o vitalitate și este de o efervescență care induce comunității ideea de schimbare, de a merge mai departe și de aceea am semnat adeziunea la Partidul Național Liberal”, a subliniat Mirela Lăcătuș.

În conferința de astăzi s-a vorbit și despre plecările succesive din ultima perioadă, din rândurile partidului.

Președintele Organizației Municipale Botoșani a PNL, Sînziana Secrieru a explicat că unul dintre membrii noi care au plecat din partid a dorit să se implice activ în viața civică, după incidentul mult mediatizat privind agresiunea asupra fiului său în Centrul Vechi, iar alții, pur și simplu nu au avut disponibilitate pentru a se implica în activitățile din perioadele de precampanie și campanie, care urmează pentru alegerile de la sfârșitul anului.

Sînziana Secrieru: „cine îmbrățișează cu adevărat doctrina liberală intră și rămâne în rândurile partidului, altfel este vorba de alte interese”.

Pe de altă parte, Sînziana Secrieru a declarat că nu vor mai exista voturi politice care să nu fie în interesul botoșănenilor și nici acele scandaluri fără sens și fără o finalitate pentru binele comunității.

„Consider că putem încerca o colaborare în așa fel încât să nu mai avem acele scandaluri în Consiliul Local, să fie o colaborare pentru interesul cetățeanului. Declar și public că nu ne mai dorim scandal acolo”, a precizat Sînziana Secrieru.

Aceasta a declarat public faptul că își dorește o comunicare și o colaborare cu grupul PSD, care să fie în interesul botoșănenilor.

„Scopul fiecărui consilier local trebuie să fie de construcție acolo. Încă nu m-am gândit la un lider de grup, trebuie să vedem și implicarea fiecăruia cum este. E normal. Îmi doresc să fie un bun negociator, comunicator. Dacă dl primar va primi această veste de la mine că nu ne dorim să ne certăm în niciun fel, poate ne putem așeza la aceeași masă și să discutăm împreună, dacă este pentru construcție și dumnealui…sunt convinsă că vom reuși să ajungem la un punct vedere”, a precizat Sînziana Secrieru.

De săptămâna viitoare, membrii Biroului Politic al organizației municipale PNL, împreună cu Valeriu Iftime și cu candidații la alegerile parlamentare vor face o serie de vizite în cartierele din municipiu, prima fiind programată pentru luni, 23 septembrie 2024, de la ora 17.00, cu locuitorii din zona Stadionului Municipal.

 

 

Actualitate

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

Publicat

pe

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.

Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.

Sursa: ro.wikipedia.org

Citeste mai mult ...

Administrație

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

Publicat

pe

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.

De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.

Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.

  • Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.

În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.

  • Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:

https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf

Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Publicat

pe

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.

Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.

Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate2 săptămâni in urma

Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor

A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale...

Actualitate2 săptămâni in urma

Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează unor compuși care ne susțin sănătatea

Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă...

Actualitate3 săptămâni in urma

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase

Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini,...

Actualitate4 săptămâni in urma

Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-­Scale Exercise”, la care participă aproximativ...

Actualitateo lună in urma

Înălţarea Sfintei Cruci (Post)

Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie...

Actualitate3 luni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 luni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație4 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate4 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate4 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate5 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani6 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate7 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate