Actualitate
Peste 5.000 de stări conflictuale aplanate de polițiștii botoșăneni pe parcursul anului 2024 (video)
În cursul anului 2024, polițiștii botoșăneni au acționat pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și prevenirea și combaterea tuturor formelor de criminalitate, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, comisar șef de poliție Costîn Tudor, în cadrul conferinței de presă, de astăzi, care a avut ca temă bilanțul activităților desfășurate anul trecut.
Alături de comisar șef de poliție Costîn Tudor, la conferința care a avut loc la sediul inspectoratului, a participat și adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, comisar șef de poliție Aniței Ioan, care a abordat teme precum criminalitatea stradală, prevenirea şi combaterea violenţei în familie, siguranţa traficului rutier ori siguranţa în şcoli.
Astfel, în anul 2024, polițiștii care au acționat în cadrul dispozitivelor de menținere a ordinii și siguranței publice au intervenit la 20.936 evenimente, 7.886 în mediul urban și 13.050 în mediul rural, dintre care 18.976 de apeluri au fost semnalate prin SNUAU 112.
În urma intervențiilor polițiștilor au fost aplanate peste 5.000 de stări conflictuale
Totodată, au fost organizate 12 razii, 325 de acțiuni de amploare/ cu efective mărite, 96 de percheziții domiciliare la persoane despre care existau informații că sunt implicate în comiterea de infracțiuni, au fost efectuate 1.149 controale directe și 925 controale la sistemele de pază și au fost desfășurate 3.859 de activități în unitățile de învățământ ( dintre care 1271 activități preventive).
În anul 2024 s-au realizat 227 participări la misiuni de ordine cu prilejul adunărilor publice pe raza județului, dintre care 22 de manifestații de protest și 120 manifestații sportive.
În cadrul activităților desfășurate, au fost constatate 1.125 de infracțiuni, dintre care 783 în flagrant delict și au fost depistați 320 minori lipsiți de supraveghere. Dintre minori, 150 au fost reintegrați în mediul familial și 166 au fost predați centrelor de ocrotire.
Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, bunuri și mărfuri în valoare de 102.367 mii lei, 19 arme de foc, 183 elemente de muniție, 2.276 kg articole pirotehnice și 591,76 mc material lemnos.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, prioritățile în domeniul prevenirii criminalității, în perioada analizată, au vizat prevenirea victimizării minorilor, prevenirea violenței domestice și prevenirea criminalității informatice.
Comisar șef de poliție Costîn Tudor, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani: „anul 2024 ne-a adus provocări, dar și realizări semnificative, fiecare acțiune având un singur scop: siguranța cetățenilor, care este și va rămâne prioritatea noastră.”
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




