Stiri nationale
Ilie Bolojan, bilanț la final de mandat: „Au fost 100 de zile dificile, marcate de tensiuni sociale și instabilitate”
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri că mandatul său se va încheia oficial joi, la 100 de zile de la preluarea funcției, în 12 ianuarie 2025.
Acesta a subliniat că a preluat conducerea țării într-un context complicat, după anularea alegerilor prezidențiale de la finalul anului trecut, într-un climat social tensionat și cu o cotă scăzută de încredere în instituțiile statului.
„Un președinte interimar nu beneficiază de legitimitatea milioanelor de voturi și nici de un mandat complet. În plus, orice decizie luată în perioada de precampanie este inevitabil interpretată electoral”, a declarat Bolojan, citat de palytech.ro
Ilie Bolojan își încheie mandatul de președinte interimar al României
Acesta a menționat și contextul geopolitic dificil în care și-a desfășurat activitatea, marcat de instabilitatea internațională, războiul din Ucraina și relațiile fluctuante dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. Potrivit președintelui interimar, toate aceste elemente au complicat suplimentar procesul decizional și climatul politic intern.
„Acest mandat a fost preluat în condiții dificile, cu o cotă scăzută de încredere în instituții. Veneam după anularea alegerilor, într-un climat de tensiuni sociale. Mandatul a fost derulat tot în condiții destul de dificile, cu o autoritate scăzută pe care o are un președinte interimar.
Împreună cu colegii care sunt de față am avut în vedere ancorarea pe doi piloni: apartenența la UE și apartenența la NATO și relația cu SUA.
Toate întâlnirile care au avut loc, toate participările la summit, au urmărit acești doi piloni. Am avut poziții clare atât privind războiul din Ucraina, unde am susținut o pace justă și respectarea dreptului internațional, cât și pentru relația cu Republica Moldova, o țară-soră pentru noi. Pozițiile României au fost predictibile, convergente cu guvernul României și în felul acesta cred că am contribuit la consolidarea unei imagini de stat și țară pe care te poți baza. O țară predictibilă și sigură.
Au fost discuții importante în domeniul apărării care au însemnat consolidarea flancului estic al NATO, întărirea industriei naționale de apărare, accesarea fondurilor europene.
O altă direcție importantă a fost cea legată de stabilitatea politică internă și dialogul interinstituțional. Colaborarea cu guvernul a fost o prioritate întrucât în condiții de deficit bugetar mare instabilitate politică creează probleme și mai mari. Mulțumesc guvernului, fostului premier și tuturor miniștrilor”, a subliniat președintele interimar.
Ilie Bolojan urmează să predea oficial mandatul noului președinte ales, Nicușor Dan, în cursul zilei de joi.
„Un mare mulțumesc cetățenilor României. Pentru mine a fost o mare onoare să fiu în serviciul României la Cotroceni timp de 100 de zile”, a transmis Ilie Bolojan.
Sursa foto: Stiri pe surse
Social
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Stiri nationale
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Stiri nationale
Atenție la metoda de înșelăciune prin compromiterea contului de whatsapp
Recent, două persoane din municipiul Botoșani au fost victimele infracțiunilor de înșelăciune, comise prin intermediul unei aplicații de mesagerie.
Persoanele vătămate au primit mesaje,text, cu conținutul : ”Bună! Scuze de întrebare, dar ai cumva 2300 de lei pe card, te rog? Ți-i returnez mâine dimineață”, aparent, transmise de persoane cunoscute, prin care li se solicita transferarea a 2.300 de lei, respective 1.700 de lei, în diferite conturi bancare, sub formă de împrumut.
Având în vedere faptul că mesajele proveneau de la persoane de încredere, victimele au efectuat transferurile solicitate, fără a verifica dacă informațiile sunt reale.
Ulterior, acestea au constatat că mesajele respective au fost transmise ca urmare a compromiterii conturilor de mesagerie ale persoanelor respective și că este vorba despre o înșelăciune.
Polițiștii au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, în vederea identificării persoanelor responsabile și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Atenție! Dacă ajungeți în astfel de situație, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să contactați unitatea bancară pentru a vă bloca imediat suma transferată, dacă nu aveți posibilitatea să faceți asta din aplicațiile de pe dispozitivul mobil.
Dacă nu puteți contacta unitatea bancară, sesizați imediat poliția, pentru a efectua demersurile necesare blocării sumelor transferate.
Recomandări:
- Verificați orice solicitare de bani primită prin aplicații de mesagerie, chiar dacă aceasta pare a proveni de la o persoană cunoscută;
- Evitați să efectuați transferuri bancare în baza unor mesaje urgente sau neconfirmate;
- Nu comunicați codurile de verificare, parolele sau alte date cu caracter personal;
- Activați opțiuni de securitate suplimentare (verificare în doi pași) pentru conturile de mesagerie;
- Sesizați imediat poliția în cazul în care există suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni.
Sursa foto: Știrile ProTV




