ȘTIRI DIN:
Data: 05/11/2024

Actualitate

Săptămâna prevenirii criminalităţii, organizată de poliţia botoşăneană în perioada 20-24 mai

Publicat

pe

În perioada 20-24 mai 2024 se va derula  la nivelul judeţului Botoşani „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.

Acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Prin activitățile desfășurate dorim ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți cetățeni. Scopul nostru este să conștientizăm atât necesitatea adoptării unor măsuri de protecție în diverse situații, cât și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni, precizează reprezentanții poliției.

Săptămâna prevenirii criminalității presupune organizarea de activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. Astfel, în cursul săptămânii viitoare, vor fi abordate următoarele teme:

  • prevenirea victimizării copiilor;
  • prevenirea violenţei în familie;
  • siguranța în mediul online;
  • prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului;
  • prevenirea disparițiilor/plecărilor voluntare ale copiilor.

Săptămâna prevenirii criminalităţii va include activităţi specifice  organizate în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar, precum și cu diverse comunități locale. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității se vor afla în mijlocul elevilor din unități de învățământ, dar și în comunități pentru a discuta despre criminalitate și despre ce înseamnă să previi.

Sursa foto: I.P.J. BACĂU

Actualitate

O șoferiță, oprită pentru viteză excesivă, s-a ales cu dosar penal pentru infracțiuni la regimul rutier

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 296, în comuna Roma, un autoturism condus de o tânără, de 29 de ani, din aceeași localitate, care circula cu viteză peste limita legală.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta deținea un permis emis de autoritățile S.U.A, fără a avea drept să conducă pe teritoriul României, iar autoturismul pe care îl conducea era radiat din circulație, încă din luna iunie 2024.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără drept și punerea in circulație a unui autovehicul neînmatriculat.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Companii japoneze de renume, interesate de investiţii masive în energia verde din România

Publicat

pe

În perioada 4-5 noiembrie 2024 se desfășoară, la București, Forumul Energiei România-Japonia, organizat de Ministerul Energiei din România, Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia și compania Wise Finance Solutions.

Evenimentul de referință a reunit companii și instituții publice din domeniul energiei din ambele țări, conduse de ministrul Energiei Sebastian-Ioan Burduja, și viceministrul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia, Shinji TAKEUCHI, potrivit energie.gov.ro

  • Aceasta în contextul în care relațiile dintre România și Japonia au fost ridicate la nivelul de parteneriat strategic pe 7 martie 2023.

Forumul a accelerat proiectele comune ale celor două țări în domeniul energiei, în special dezvoltarea energiei nucleare de generație nouă, extinderea capacităților de stocare a energiei regenerabile, producția de hidrogen verde și implementarea tehnologiilor de captare, utilizare și stocare a carbonului.

„Forumul de astăzi nu este doar un schimb de idei, ci include asumarea unor angajamente concrete. Prin parteneriatele noastre, România își asumă rolul de lider regional în energia regenerabilă și nucleară. Astăzi am făcut un pas concret în direcția unei Românii mai sigure, mai competitive și mai sustenabile din punct de vedere energetic. Sunt convins că prin această colaborare dintre experiența administrației și mediului privat din Japonia și deschiderea României și oportunitățile existențe în țara noastră, în viitorul cel mai apropiat vom avea rezultate remarcabile în relația bilaterală prin parteneriate care vizează: hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, stocarea în baterii, producția de hidrogen și amoniac albastru, producția de uraniu, captarea dioxidului de carbon etc. Vorbim de investiții de miliarde de euro care vor crea noi locuri de muncă și vor asigura prețuri accesibile la energie și securitate energetică pentru toți românii”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja.

În cadrul forumului, Ministerul Energiei din România și compania japoneză Itochu Corporation au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru dezvoltarea investiției Tarnița-Lăpuștești, un proiect de importanță strategică pentru echilibrarea sistemului energetic național, absolut necesar în contextul creșterii ponderii energiei din surse regenerabile.

  • Părțile și-au reafirmat angajamentul de a colabora în găsirea unor soluții inovatoare pentru asigurarea securității energetice.

Având în vedere provocările globale actuale, accentuate de conflictul din Ucraina și creșterea cererii de energie în sectoare precum IT-ul și industria grea, părțile și-au reafirmat angajamentul de a colabora în găsirea unor soluții inovatoare pentru asigurarea securității energetice.

România a prezentat o serie de proiecte majore, printre care unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doicești, invitând partenerii japonezi să contribuie cu tehnologie și cunoaștere.

Alte domenii cu potențial ridicat de cooperare sunt termoficarea în sistem centralizat, producția de hidrogen și generarea de energie electrică din surse regenerabile.

Miniștrii și companiile celor două țări au confirmat, de asemenea, sprijinul pentru atragerea investițiilor japoneze în România și a programelor comune de finanțare, în special în domeniul tehnologiilor de vârf, precizează energie.gov.ro

Sursa foto: Ministerul Energiei

Citeste mai mult ...

Actualitate

Aproape 4 milioane de persoane din România, afectate de sărăcie

Publicat

pe

Sărăcia rămâne una dintre problemele României având în vedere că, potrivit datelor aferente anului 2023 publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), 21,1% din populaţie trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul sărăciei relative, în raport cu care o persoană este considerată săracă.

  • Media UE a acestui indicator a fost de 16,2% în 2023, iar cele mai mari rate ale sărăciei relative au fost în Estonia (22,5%), Letonia (22,5%) şi România (21,1%).

În România, în 2023, pragul sărăciei relative, stabilit la 60% din valoarea medianei distribuţiei persoanelor după venituri, a fost de 19.433 de lei/persoană/an (1.641 de lei/lună), potrivit INS.

În valori absolute, numărul persoanelor sărace, cu venituri sub pragul menționat, a fost de 3,97 milioane. Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a întâlnit în rândul copiilor (29,6%) şi al tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 ani (24%).

„Dacă în anul 2023 nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, aproape jumătate din populaţie (47,1%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative”, potrivit INS.

Totodată, în ceea ce privește rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE), aceasta a fost de 32%, corespunzătoare unui număr de şase milioane de persoane, arată ziarullumina.ro

AROPE consideră că o persoană se află în risc de sărăcie dacă nu-și poate permite cel puțin șase din cele 13 componente esențiale pentru un trai decent, precum:

  • capacitatea de a face față cheltuielilor neprevăzute;
  • de a plăti o săptămână de vacanță;
  • de a achita ratele și facturile;
  • de a consuma carne cel puțin o dată la două zile;
  • de a încălzi locuința;
  • de a avea acces la un autoturism;
  • de a-și înlocui hainele vechi cu altele noi;
  • de a deține două perechi de încălțăminte.

Sursa foto: Economica.net

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate10 ore in urma

O șoferiță, oprită pentru viteză excesivă, s-a ales cu dosar penal pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 296, în comuna Roma, un autoturism condus...

Actualitate11 ore in urma

Companii japoneze de renume, interesate de investiţii masive în energia verde din România

În perioada 4-5 noiembrie 2024 se desfășoară, la București, Forumul Energiei România-Japonia, organizat de Ministerul Energiei din România, Ministerul Economiei,...

Actualitate11 ore in urma

Aproape 4 milioane de persoane din România, afectate de sărăcie

Sărăcia rămâne una dintre problemele României având în vedere că, potrivit datelor aferente anului 2023 publicate de Institutul Naţional de...

Actualitate12 ore in urma

Tânăr suspectat de consum de droguri, depistat în trafic de polițiști la volanul unui autoturism

La data de 4 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Bulevardul Mihai Eminescu, din...

Actualitate13 ore in urma

Americanii sunt așteptați la urne, astăzi, pentru a alege următorul șef la Casa Albă

Americanii își vor alege, astăzi, președintele dintre vicepreședinta Kamala Harris, susținută de Partidul Democrat, și fostul președinte Donald Trump, candidat...

Actualitate22 de ore in urma

Acțiunile polițiștilor, în weekendul trecut, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale

În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la peste 100 de...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Botoșani23 de ore in urma

Elevii s-au întors la școală pentru a începe cursurile celui de-al doilea modul din acest an școlar (foto)

Odată cu revenirea la cursuri, elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Botoșani își vor putea desfășura cursurile în unitatea de...

Actualitate23 de ore in urma

S-a constituit Consiliul Local Botoșani și au fost stabiliți cei doi viceprimari (galerie foto)

Luni dimineață, în sala „Mihai Eminescu” a Primăriei Municipiului Botoșani a avut loc ceremonia de constituire a Consiliului Local al...

Actualitateo zi in urma

Un tânăr s-a ales fără permis și cu o amendă usturătoare, pentru viteză excesivă pe o stradă în reabilitare

Un tânăr de 36 de ani a rămas fără permis de conducere după ce a fost depistat de polițiști circulând...

Actualitate2 zile in urma

Intensificări ale vântului pe tot parcursul zilei, la nivelul județului Botoșani

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de vânt pentru județul Botoșani, până la ora 22.00 Potrivit acestora,...

Actualitate3 zile in urma

Cele mai profitabile firme din județul Botoșani, premiate la Gala Excelenței în Afaceri

Afaceriștii botoșăneni s-au reunit, vineri seară, la Cucorăni, în Sala Luceafărul, în cadrul Galei Excelenței în Afaceri, organizată de Camera...

Actualitate3 zile in urma

Lucrări de stabilizare a digului de est al depozitului de deșeuri de la Stăuceni

Au fost demarate lucrările de consolidare necesare punerii în siguranță a construcțiilor existente pe digul estic al depozitului de deșeuri...

Actualitate3 zile in urma

Vine frigul! Temperaturile scad cu 10 grade în următoarele 24 de ore, iar la munte va fi lapoviță

Meteorologii au emis două avertizări cod galben de vânt, cu rafale de până la 90 km/oră, care vor viza, până...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate