Divertisment
Sânzienele, una dintre cele mai vechi și luminoase sărbători românești
Este o zi încărcată de credință, mit și frumusețe.
Este ziua în care cerul pare mai aproape, iar pământul se umple de miresme, lumini și sensuri vechi cât timpul. Ziua în care fetele împletesc cununi din flori galbene de sânziene, iar magia, bunătatea și speranța plutesc în aer ca o binecuvântare nevăzută.
În inima acestui tablou, simțim legătura cu rădăcinile noastre, cu ceea ce suntem și cu ceea ce încă ne mai ține frumos și curat în lume.
Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune.
Fuioare uşoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entităţi ale aerului, transparente, pure şi nobile, foarte greu de perceput, dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mişcări foarte rapide.
Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele şi Rusaliile, Sânzienele (Drăgaicele) sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii. Sub un nume sau altul, aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor, nu numai în Europa, ci pe toate continentele.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Sărbătoarea se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară”.
Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor. Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roţi aprinse, şi ele simboluri ale Soarelui, care se îndreaptă odată cu vara către toamnă şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt lăsate să plutească pe ape mici ambarcaţiuni cu lumânări. Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că cine va trece prin foc sau va sări peste el se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli şi va fi fericit.
Tradiţiile acestea, care există şi acum în ţările Europei Centrale şi de Nord datează de secole, cu mult înaintea creştinismului.
Sânzienele nu sunt doar o sărbătoare, sunt un memento că în fiecare om trăiește o lumină. Trebuie doar să o lăsăm să înflorească.
Sursa foto: Informatia zilei
Divertisment
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Divertisment
Ora de vară 2026: în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, ora 3:00 devine ora 4:00
România trece oficial la ora de vară în acest weekend, în noaptea de 28 spre 29 martie 2026, când ora 3:00 va deveni ora 4. Ceasurile se dau astfel cu o oră înainte, iar duminică va fi cea mai scurtă zi, având doar 23 de ore.
Schimbarea, aplicată în majoritatea statelor Uniunii Europene, înseamnă o zi mai lungă cu mai multă lumină până apune soarele.
Ora de vară va fi aplicată până în ultima duminică din luna octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu o oră.
Odată cu această schimbare, România trece de la ora standard a Europei de Est (EET) la ora de vară a aceluiași fus orar (EEST).
Trecerea la ora de vară are loc anual în ultimul weekend din luna martie
În februarie 2018, Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să evalueze directiva referitoare la ora de vară şi, dacă va găsi necesar, să prezinte o propunere de revizuire.
Comisia Europeană a propus înlăturarea schimbării sezoniere a orei în Europa, statele membre având libertatea de a decide dacă vor să aplice, în mod permanent, ora de vară sau ora de iarnă.
Propunerea a luat în considerare o serie de aspecte, inclusiv rezultatele unei consultări publice organizate de Comisie în anul 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri din cele 28 de state membre, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată într-o consultare de acest fel, cu o majoritate în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei, arată edupedu.ro
În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, decizia finală urmând să fie luată de fiecare stat în parte.
Când a fost introdusă prima oară ora de vară în România
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în anul 1932, între 22 mai şi 2 octombrie, potrivit G4Media. Până în anul 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00.
Din anul 1941, ora de vară nu s-a mai folosit, fiind reintrodusă în România abia în 1979. Până în 1996, ora de vară se introducea de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 s-a trecut la ora de vară din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, potrivit site-ului Observatorului Astronomic.
Sursa foto: Pixabay.com/edupedu.ro
Divertisment
Instituția militară, expresia matură a unui instinct mult mai vechi: organizarea colectivă împotriva haosului
Deseori etichetată drept o cheltuială inutilă, o risipă de resurse în vremuri de pace aparentă, instituția militară reprezintă, în realitate, expresia matură a unui instinct mult mai vechi: organizarea colectivă împotriva haosului. În vastul spectacol al istoriei omenirii, armata nu apare brusc ca instituție, ci evoluează din forma sa embrionară (ceata de războinici născută din nevoia de protecție).
De la comunitățile nomade timpurii, care și-au asigurat existența prin organizare vigilentă, până la structuri contemporane precum NATO, dedicate apărării și securității comune, armata s-a dovedit a fi nu un lux, ci un mecanism indispensabil evoluției istorice.
În epocile primare ale omenirii, acolo unde supraviețuirea însemna o luptă zilnică împotriva naturii și a rivalilor, primele grupuri organizate din Paleolitic și Neolitic nu au inventat armata ca entitate separată, ci au integrat-o organic în structura lor socială.
În acest sens, arheologia oferă dovezi clare: unelte de piatră ascuțite, folosite nu doar pentru vânătoare, ci și pentru apărare. Fără această formă primitivă de ripostă, aceste grupuri ar fi fost pradă ușoară invaziilor sau foametei.
Armata, încă din forma sa de început, a fost catalizatorul tranziției de la vulnerabilitatea individuală la coeziunea grupului. Ea a permis nu doar supraviețuirea, ci și evoluția culturală, alianțe temporare și, în cele din urmă, sedentarizarea. Cheltuiala, fie ea în timp, resurse sau vieți, nu era risipă, ci o investiție firească în perpetuarea speciei.
Sursa text/foto: Curierul Armatei / facebook/ Forțele Terestre Române




