Administrație
Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga, beneficiarul unor investiții de 5,44 milioane de euro
Consiliul Județean Botoșani acordă o atenție deosebită sistemului sanitar.
Pe lângă proiectele de dezvoltare și dotare a Spitalului Județean Botoșani, un accent important s-a pus și pe Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga, susțin reprezentanții Consiliului Județean Botoșani.
Echipa Consiliului Județean a depus la finanțare prin Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021– 2027, în parteneriat cu Centrul de Sănătate Anenii Noi, un proiect în valoare de 1,5 milioane euro, din care grantul reprezintă 90%, iar cofinanțarea care va trebui să fie asigurată de cei doi parteneri – 10%. Partea de proiect ce-i revine Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga este de 1,05 milioane euro.
„Prin acest proiect urmărim creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților internați la Sanatoriul Podriga, prin îmbunătățirea infrastructurii. Concret, se are în vedere reabilitarea Pavilionului 2 și construirea unei cantine noi, pe care o vom dota cu echipamente moderne. De asemenea, personalul medical va participa la schimburi de experiență cu colegii din Anenii Noi”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectul depus pe fonduri transfrontaliere pentru Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga nu este singular.
Consiliul Județean Botoșani a mai depus alte două proiecte importante care vizează această unitate medicală. Astfel, în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, a fost depus un proiect care vizează reabilitarea seismică a clădirii principale a Sanatoriului, în valoare de 4,25 milioane euro. Acesta a fost inclus pe lista sinteză a Ministerului Dezvoltării.
De asemenea, Consiliul Județean a depus la finanțare prin intermediul Fondului pentru Modernizarea României un proiect de realizarea a unei centrale fotovoltaice cu o putere de 99,36 KWp. Proiectul, în valoare de 140 de mii de euro va fi destinat autoconsumului Sanatoriului Podriga pentru a reduce cheltuielile cu energia electrică.
„Împreună cu noua echipă managerială de la Sanatoriul Podriga am încercat să valorificăm toate oportunitățile de finanțare și să schimbăm în bine această unitate sanitară. Meritul major îl are doamna manager Larisa Magdalena, care a adus un suflu nou și a impulsionat munca echipei de la Podriga”, a declarat Cristian Nistor, administratorul public al județului Botoșani.
Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Administrație
APIA a finalizat Campania 2026 de depunere a Cererilor de plată. Câți fermieri botoșăneni beneficiază de sprijin
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că vineri, 5 iunie, a fost finalizată Campania de depunere a Cererilor de plată aferente anului 2026, marcând totodată cea de-a 20-a campanie gestionată de instituție în sprijinul fermierilor.
La finalul Campaniei 2026, la nivel național au fost înregistrate:
- 334 cereri de plată;
- 766.322 hectare declarate.
Comparativ cu anul precedent, suprafața declarată a crescut cu 38.029 hectare, în timp ce numărul cererilor a scăzut cu 37.018.
La nivelul județului Botoșani, suprafața pentru care s-au solicitat subvenții este de 293.340 hectare, mai mare fața de suprafața de 292.711 hectare care a fost eligibilă la plată în campania 2025. Pe de altă parte, numărul de fermieri care au solicitat măsuri de sprijin a scăzut de la 25.602 la 24.031, cu 1.571 de fermieri mai putini față de anul trecut.
Această evoluție confirmă continuarea procesului de consolidare a exploatațiilor agricole, prin comasarea terenurilor și creșterea dimensiunii fermelor, cu efecte pozitive asupra eficienței și competitivității sectorului agricol.
Finalizarea Campaniei 2026 reprezintă rezultatul efortului comun al fermierilor și al echipei APIA, precum și al implicării continue a instituției pentru gestionarea eficientă a fondurilor destinate agriculturii și sprijinirea beneficiarilor.
APIA va continua să asigure gestionarea etapelor specifice Campaniei 2026, cu respectarea prevederilor legislației europene și naționale aplicabile, precum și a procedurilor de lucru aprobate la nivelul instituției, dau asigurări reprezentanții instituției.
Administrație
Guvernul României a aprobat reducerea impozitelor locale pentru clădiri în funcție de vechimea acestora
Impozitele locale pentru clădiri vor fi reduse cu 15% pentru cele cu o vechime cuprinsă între 50 şi 100 de ani şi cu 25% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani.
Actul normativ prevede şi reduceri de până la 50% la impozitele plătite pentru imobilele deţinute de către persoanele cu dizabilităţi, după ce scutirile de care beneficiau aceştia au fost eliminate total la începutul anului.
Aceste valori se aplică de la 1 ianuarie 2026, iar primăriile vor putea recalcula noile impozite în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în sensul reducerii acestora, dar nu sub cota standard de impozitare prevăzută de lege, potrivit romania-actualitati.ro
Potrivit reprezentanților Guvernului României, autorităţile locale vor putea restitui sumele deja plătite celor îndreptăţiţi.
Sursa foto: pixabay.com/romania-actualitati.ro




