Actualitate
Promovarea profesiei de polițist la Bursa locurilor de muncă (foto)
Suntem într-o continuă campanie de promovare a profesiei de polițist și ne dorim ca informațiile privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care își doresc o carieră în poliție să ajungă, prin cât mai multe canale de comunicare, la cât mai multe persoane, transmit reprezentanții IPJ Botoșani.
Vineri, 17 mai 2024, au fost prezenți la Bursa locurilor de muncă, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, criminalistică, rutieră și acțiuni speciale.
Cei interesați de o carieră in poliție pot să obțină orice informație de pe site-urile școlilor de profil și site-urile inspectoratelor de poliție județene, implicit Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
La ultima campanie de recrutare, aproximativ 100 de persoane și-au exprimat dorința de a deveni polițiști. Aceștia urmează să parcurgă mai multe etape, iar dacă vor reuși să treacă toate probele vor deveni elevi ai școlilor de poliție, arată reprezentanții IPJ Botoșani.


Actualitate
Mănăstirea Vorona: viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin
Dumnezeu ne cheamă lângă El, ne dăruiește prilejuri de vindecare, ne deschide într-o realitate a vieții, plină de belșug, mulțime de harisme și capacități, frumusețe și binecuvântare, în viața noastră de zi cu zi.
Acolo unde trăim, acolo unde lucrăm nu rămâne inactiv, ascultă-ți vocea inimii, Dumnezeu vorbește prin ea, îndrăznește cu credință ce este mai bine pentru tine și pentru cei din jur tău.
Viața nu înseamnă doar respirația care trece prin pieptul nostru, ci ceva mai adânc, ceva mai esențial și veșnic, ceea ce îți dă sens și bucurie, când se luminează de ziuă și spui, trăiesc cu un scop, când se înserează și Îl slăvești pe Dumnezeu pentru toate cele pe care le-ai trăit astăzi cu plinătate.
Viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin. Însă să nu uităm niciodată, chiar și în cele mai întunecate zile și ore, că soarele este mereu acolo. Privește și aleargă către Dumnezeu chiar și în clipele în care tu nu crezi în El, El crede mult în tine. Pentru că am fost creați pentru Rai. Răspunsul tăcut al iubirii către o lume care a uitat tot mai mult să iubească. Fiindcă omul fără bucurie nu are comuniune cu Dumnezeu.
Actualitate
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro
Actualitate
Ziua în care ocrotitoarea Moldovei a ajuns la Iași. Acum 385 de ani, moaștele Sfintei Parascheva era aduse în capitala vechii provincii
În data de 13 iunie se împlinesc 385 de ani de la momentul aducerii la Iași a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Inițial, racla cu cinstitele moaște a fost așezată în biserica Mănăstirii „Sfinților Trei Ierarhi” până în anul 1888, când au fost mutate în actuala Catedrala Mitropolitană.
Sfântul odor a fost oferit de Patriarhia Ecumenică domnitorului Vasile Lupu, după ce acesta a plătit datoria patriarhiei către Imperiul Otoman.
Pe la jumătatea secolului al XI-lea, la vârsta de 27 de ani, Sfânta Parascheva și-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar, mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaștele Cuvioasei au fost găsite întregi, fiind așezate spre închinare în biserica Sfinților Apostoli din satul natal, Epivat, unde au rămas aproape 175 de ani.
În anul 1223, țarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaștele Cuvioasei Parascheva la Târnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
În anul 1393, căzând Bulgaria sub ocupația turcilor, sfintele ei moaște au fost dăruite pentru puţin timp lui Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești. După trei ani, turcii le-au dat cneaghinei Anghelina a Serbiei, care le-a strămutat la Belgrad, unde au rămas timp de 125 de ani.
În anul 1521, turcii au ocupat și Serbia și au luat din nou ostatice moaștele Sf. Parascheva, pe care le-au dus în palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, ele au fost răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducați de aur și au rămas în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani.
Sursa text/foto: facebook/Sufletul Moldovei
-
Actualitatecu 19 ore in urmaPeste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani
-
Actualitatecu 19 ore in urmaZiua în care ocrotitoarea Moldovei a ajuns la Iași. Acum 385 de ani, moaștele Sfintei Parascheva era aduse în capitala vechii provincii
-
Actualitatecu 4 ore in urmaSesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
-
Actualitatecu 3 ore in urmaMănăstirea Vorona: viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin




