Actualitate
Discuții între fermieri și inspectorii ITM Botoșani privind dificultățile întâmpinate în relațiile de muncă
La inițiativa Instituției Prefectului și a Primăriei Flămânzi, la sfârșitul săptămânii trecute a avut loc o întâlnire cu fermierii din această localitate, la care au participat: Sorin Cornilă – Prefectul Județului Botoșani, Oloeriu Dan – Primarul Orașului Flămânzi și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, respectiv Daniela Petronela Lozneanu – Inspector-șef, Mihai Onofraș – Inspector–șef adjunct RM, Artemizia Mîndrilă – Inspector de muncă SSM și Corina Maxim – Inspector de muncă RM.
- Scopul acestei întâlniri a fost acela de a informa fermierii despre prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă care trebuie respectate în desfășurarea activităților specifice din domeniile zootehnic și agricol.
Cei prezenți au formulat întrebări punctuale invocând dificultățile cu care se confruntă și au primit răspuns de la inspectorii de muncă pentru fiecare situație în parte.
Au fost aduse în discuție și problemele acestora pe care le întâmpină și îi determină să nu se poată conforma prevederilor legislației muncii, respectiv lipsa forței de muncă serioase și condițiile meteo nefavorabile.
De asemenea, fermierii au reclamat faptul că sancțiunile contravenționale sunt prea mari.
S-au discutat și s-au lămurit probleme referitoare la:
- formele de organizare oferite de legislația în vigoare;
- formele de asociere;
- folosirea la muncă a persoanelor, prin încheierea unui contract individual de muncă;
- folosirea la muncă în cadrul legal oferit de Legea nr.52/2011 privind executarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri;
- procedura concretă de înființare, completare și transmitere la Inspecția Muncii a registrului de zilieri;
- beneficiile respectării legislației în vigoare.
În același context, Daniela Petronela Lozneanu – Inspector-șef ITM Botoșani, a înaintat propunerea de a se întâlni și cu elevii din clasele terminale din cadrul Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi pentru a fi consiliați și a primi informații despre angajarea în muncă.
Întreprinzătorii din județul Botoșani se pot adresa personal pentru consultanță de specialitate la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, zilnic, între orele 08.30-16.00, precizează reprezentanții instituției.
Sursa foto: Botosani Online
Actualitate
Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.
Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.
Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.
Sursa foto: Radio Chișinău
Actualitate
Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.
„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.
Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro




