Actualitate
Prăpastie tot mai adâncă între miliardarii planetei și restul lumii
Averea combinată a miliardarilor lumii a crescut cu 2.000 de miliarde de dolari în 2024, echivalentul a 5,7 miliarde de dolari pe zi, într-un ritm de trei ori mai mare decât în 2023, a anunţat ONG-ul Oxfam, în raportul „Jefuirea continuă”, publicat înainte de deschiderea forumului de la Davos, transmite EFE.
În document se arată că, în ultimul an, în fiecare săptămână au apărut aproape patru noi miliardari, cifră pe care organizaţia o contrapune cu datele Băncii Mondiale privind sărăcia, care estimează că numărul persoanelor care trăiesc cu maximum 6,85 dolari pe zi nu s-a schimbat față de 1990.
În 2024, erau 2.769 de miliardari la nivel mondial (faţă de 2.565 în 2023), iar averea lor combinată a atins 15.000 de miliarde de dolari (de la 13.000 de miliarde în 2023).
În acest ritm, Oxfam estimează că, în următorii 5 ani, va apărea prima persoană cu 1.000 de miliarde de dolari şi nu exclude posibilitatea ca cel puţin cinci miliardari să ajungă la o astfel de avere.
În prezent, averea cumulată a primilor patru cei mai bogaţi oameni de pe planetă este de 1.000 de miliarde de dolari, toţi sunt americani şi din domeniul tehnologiei: Elon Musk (Tesla), Jeff Bezos (Amazon, Blue Origin), Mark Zuckerberg (Meta) şi Larry Ellison (Oracle).
Pentru a atenua inegalitatea tot mai mare dintre cei mai bogaţi şi restul planetei, Oxfam sugerează, printre altele, ca guvernele să se asigure că venitul celor mai bogaţi 10% nu îl depăşeşte pe cel al celor 40% cei mai săraci, atât la nivel naţional, cât şi global. De asemenea, solicită creşterea impozitelor pe averile mari, printr-un sistem fiscal internaţional conceput de ONU şi eliminarea paradisurilor fiscale, arată ziarullumina.ro
Sursa foto: ziarullumina.ro
Actualitate
Înălţarea Sfintei Cruci (Post)
Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie a ridicat în fața creștinilor Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, descoperită de Sfânta Împărăteasă Elena.
Cinstim Sfânta Cruce deoarece Hristos Domnul S-a răstignit pe ea și ne amintim de Vinerea Mare, eveniment esențial în procesul de mântuire a neamului omenesc. Biserica a rânduit ca ziua de 14 septembrie să fie de post. În această zi, toate lecturile biblice ne amintesc de Sfânta și Marea Vineri, de Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest lucru subliniază faptul că în ziua Înălțării Sfintei Cruci retrăim Vinerea Mare cu toată intensitatea ei duhovnicească.
Sinaxarul zilei din Minei vorbeşte de arătarea Sfintei Cruci pe cer înaintea luptei Sfântului Împărat Constantin cel Mare cu Maxenţiu, de la Podul Vulturului, din faţa Romei. Evenimentul a avut loc în anul 312 şi este fundamental pentru domnia Sfântului Constantin cel Mare şi mai ales pentru atitudinea lui faţă de creştinism. După cum menţionează Sinaxarul, victoria din această luptă, datorată puterii Sfintei Cruci, a determinat convertirea împăratului la creştinism. El o trimite pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim, „ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte două cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toată suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, şi, văzând-o poporul, a început a striga: Doamne, miluieşte! Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci”.
Noi, astăzi, retrăim bucuria celor din Ierusalim, din urmă cu 17 veacuri, când au văzut Sfânta Cruce şi, la fel ca ei, o cinstim, venind în această zi de sărbătoare în biserică pentru a ne închina Crucii lui Hristos, „nădejdea creştinilor, îndreptarea celor rătăciţi, limanul celor înviforaţi, în războaie biruinţă, întărire a lumii, tămăduire a celor neputincioşi, învierea morţilor”, care „se înalţă astăzi, şi lumea se sfinţeşte”, iar „credincioşii o primesc pe ea cu dragoste şi câştigă tămăduire sufletului şi trupului” (stihiră de la Utrenia sărbătorii).
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei/Ziarul Lumina
Sursa foto: Ziarul Lumina
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro




