Actualitate
Pompierii botoșăneni au avut 21 de intervenții în ultimele 24 de ore (foto)
În ultimele 24 de ore, pompierii botoșăneni au avut de îndeplinit 21 de misiuni.
Acestea au vizat:
▪ acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 14 situații;
▪ 4 intervenții (asigurare măsurilor P.S.I. la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD, deblocare uși, sablare carosabil, sprijin IPJ);
▪ stingerea a trei incendii produse în locuințe / gospodării.
Astfel, pompierii botoșăneni au intervenit prompt la un incendiu izbucnit la o locuință din satul Victoria, comuna Hlipiceni, unde ardea o anexă gospodărească.
La solicitare s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar din comună.
Când au ajuns la fața locului, forțele de intervenție au constatat că ardea acoperișul anexei unei locuințe și o magazie, pe aproximativ 40 metri pătrați.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ jumătate de oră, pompierii reușind să limiteze extinderea acestuia și la casa de locuit.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs de la metalul topit rezultat de la un aparat de sudură care a aprins materialele plastice din apropiere.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate, asigură reprezentanții ISU Botoșani.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Sursa foto titlu: Ziar Harghita
Actualitate
Mesaj de felicitare pentru Familia Regală a României din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe
„Ziua de 10 mai, sărbătoare naţională, este un prilej de a rememora faptele luminoase legate de istoria Casei Regale și a Țării noastre, precum şi de a arăta că Biserica Ortodoxă Română este păstrătoare a memoriei naționale şi a comuniunii între generaţiile trecute, prezente şi viitoare. Deviza Casei Regale, Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu), este o mărturie a valorilor spirituale şi eterne, pe care le-au apărat şi promovat Domnitorii şi Regii poporului român de-a lungul istoriei.
Totodată, ziua de 10 mai este declarată de Parlamentul României ca fiind şi Ziua Independenței Naționale a României.
În anul 2026, în ziua de 10 mai, se împlinesc 160 de ani (1866-2026) de la sosirea oficială în România a Regelui Carol I, cel care a contribuit în mod deosebit la obţinerea independenţei ţării noastre. În acest sens, la Catedrala Patriarhală istorică, astăzi, duminică, 10 mai, sunt comemorați, cu respect şi evlavie, Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai I şi Regina Ana.
Adresăm întregii Familii Regale a României felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate şi ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm şi să promovăm valorile unității, libertății şi identității naţionale, moștenite de la înaintași, ca fiind simboluri ale demnității poporului român, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.”
Cu stimă şi binecuvântare,
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa foto: Ziarul Lumina
Actualitate
Ce ne spun genele despre noi – între prevenţie şi grija pentru viaţă
Un articol de Conf. Univ. Dr. Viorica Rădoi
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele – mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la culoarea ochilor până la felul în care reacționăm la anumite boli.
Uneori, în aceste gene pot exista mici variații. Cele mai multe sunt inofensive, însă unele pot crește riscul de a dezvolta anumite afecțiuni. Este important de subliniat faptul că aceste variații nu înseamnă că boala va apărea cu siguranță, ci doar că există o predispoziție.
Cum funcționează testele genetice
Testarea genetică presupune analiza ADN-ului dintr-o probă simplă, de sânge sau salivă. În laborator, specialiștii caută anumite modificări cunoscute, asociate cu boli sau cu un risc crescut pentru acestea. De exemplu, există gene legate de riscul pentru unele tipuri de cancer sau pentru boli cardiovasculare. Identificarea acestor riscuri permite medicului să recomande controale mai frecvente sau măsuri preventive adaptate fiecărei persoane.
Un alt domeniu important este cel al bolilor rare, care sunt adesea de cauză genetică. În astfel de situații, testarea poate aduce un diagnostic clar, după perioade lungi în care simptomele nu au avut o explicație precisă.
Medicina personalizată – tratamentul potrivit pentru fiecare
Un aspect tot mai important este modul în care genetica ajută la alegerea tratamentului. Nu toți pacienții răspund la fel la aceleași medicamente. Unele persoane metabolizează mai rapid sau mai lent anumite substanțe, ceea ce poate influența eficiența tratamentului sau apariția reacțiilor adverse. Prin analiza genetică, medicii pot adapta uneori tratamentul, alegând medicamentul și doza cele mai potrivite pentru fiecare pacient. Această abordare este numită „medicină personalizată”.
Ce putem face concret cu aceste informații
Cunoașterea unei predispoziții genetice poate deveni un sprijin practic, sens în care se recomandă:
- efectuarea de controale medicale regulate, mai ales dacă există risc crescut;
- adoptarea unui stil de viață echilibrat (alimentație, mișcare, evitarea fumatului);
- monitorizarea atentă a unor parametri, precum tensiunea arterială sau nivelul colesterolului.
Este esențial de reținut faptul că factorii de mediu și stilul de viață au un rol major. Genele pot indica o vulnerabilitate, dar felul în care trăim influențează în mod decisiv evoluția sănătății. Informația genetică trebuie folosită cu discernământ. Ea nu trebuie să devină motiv de teamă sau de etichetare, ci un instrument pentru prevenție și grijă față de sine.
(Material realizat de Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, preluat din ziarullumina.ro)
Sursa foto: ziarullumina.ro/UMFCD
Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro





