ȘTIRI DIN:
Data: 31/10/2026

Eveniment

Personalități de marcă la Seminarul Eminescu de la Ipotești, ajuns la ediția a XII-a (foto)

Publicat

pe

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 23-24 mai 2025, ediția a XII-a a Seminarului Eminescu.

Studenți și profesori din mai multe centre universitare din România, Republica Moldova, Ucraina  și Italia – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea din Craiova, Universitatea din Oradea, Universitatea „Alecu Russo” din Bălți (Republica Moldova), „Università Cattolica del Sacro Cuore” din Milano (Italia), Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți (Ucraina) – vor participa, timp de două zile, la ateliere de lucru, conferințe, dezbateri, prezentări de carte și vizite de lucru.

Lucrările seminarului vor fi deschise de către coordonatorul proiectului, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, pe 23 mai, începând cu ora 9.30.

În prima zi vor avea loc trei  ateliere: „Eminescu, autoportret epistolar”, moderator – lector univ. dr. Adrian Jicu (Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău), „Mondenitate şi intimitate în relaţia Eminescu – Mite Kremnitz”, moderator – lector univ. dr. Gabriel Nedelea (Universitatea din Craiova) și „Mihai Eminescu,  Sărmanul Dionis. Gesturile surprinzătoare ale prozatorului”, moderatoare – lector univ. dr. Anca Tomoioagă (Universitatea din Oradea).

  • Pe 23 mai vor avea loc și două prezentări de carte

Începând cu ora 11.30, în cadrul atelierului „Eminescu: post-biografii” va avea loc o discuție cu autorul cărții Solomonarul. Romanul unei revoluții fără început și sfârșit” (Nemira, 2022), Florin Chirculescu, moderată de prof. Daniela Petroșel. În după-amiaza zilei, începând cu ora 17.20, va avea loc prezentarea volumului Maiorescu. Confesiunile unui stoic (Polirom, 2025), semnat de Adrian Jicu. Discuția va fi moderată de prof. Mircea A. Diaconu.

În a doua zi a seminarului, pe 24 mai, se va ține atelierul „Andrei Mureșanu. Interpretări ale teatrului istoric eminescian”, moderatoare – asistent univ. dr. Alexandra Olteanu (Universitatea „A. I. Cuza” Iași). Prof. dr. Angela Vasilovici („Università Cattolica del Sacro Cuore” din Milano) va susține, în aceeași zi, conferința „Ce vină are Eminescu?  Veneția 1964. În culisele unei reuniuni istorice”.

Vor urma intervențiile și dezbaterile finale, la care vor participa: Alexandra Olteanu, Daniela Petroșel, Anca Tomoioagă, Angela Vasilovici, Felicia Vrânceanu, Florin Chirculescu, Mircea A. Diaconu, Adrian Jicu, Anatol Moraru, Gabriel Nedelea.

Seminarul se va încheia cu vizite la Fondul de carte al mănăstirii Vorona și la Biblioteca din Dorohoi, potrivit organizatorilor.

 

Eveniment

O nouă ediție a Festivalului Național de Muzică „Seri Eminesciene” la Memorialul Ipotești

Publicat

pe

Memorialul Ipotești – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită la o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică „Seri Eminesciene”, care va avea loc în perioada 21–23 august 2026.

Timp de trei zile, publicul se va bucura de:

  • Concursul Național de Muzică Folk pentru copii și tineri interpreți;
  • Două seri de recitaluri susținute de artiști îndrăgiți ai muzicii folk.

În perioada următoare vor fi anunțate programul complet și numele artiștilor care vor urca pe scena de la Memorialul Ipotești.

Citeste mai mult ...

Eveniment

Ateliere de scriere creativă pentru copii și adolescenți la Memorialul Ipotești!

Publicat

pe

În perioada 1–5 iulie 2026, la Memorialul Ipotești – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”, se vor desfășura Atelierele pentru copii, moderate de îndrăgita scriitoare Adina Popescu.

Cunoscută cititorilor de toate vârstele prin volume precum „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, „Cartea Pricoliciului”, „Cartea fetiței vampir”, „Povestiri de pe Calea Moșilor” sau „Vine vacanța cu trenul din Franța”, autoarea propune un atelier interactiv dedicat tinerilor cu vârste între 11 și 17 ani.

Participanții vor avea ocazia să:

  • își dezvolte creativitatea și talentul de a scrie
  • învețe tehnici variate de redactare
  • creeze texte pornind de la teme propuse
  • primească feedback direct de la o scriitoare apreciată

Atelierul valorifică și experiența Adinei Popescu ca jurnalist, scenograf și regizor de scurtmetraj, oferind o experiență completă și inspirațională.

Înscriere: trimiteți un email la m.ipotesti@gmail.com care să conțină:

  • nume și prenume
  • vârsta
  • clasa
  • o scurtă motivare

Organizatorii asigură cazare și masă pentru 15 participanți, în ordinea înscrierii.

 

Citeste mai mult ...

Botoșani

„EMINESCU – Anatomia unui suflet VIZIONAR”

Publicat

pe

Dumitru Constantin Dulcan, Alexandru Vlad Ciurea, Părintele Calistrat și Dorel Vișan vin la Ipotești pentru un dialog fascinant despre Eminescu, spiritualitate și mintea unui geniu.

Evenimentul va avea loc la Casa Memorială „Mihai Eminescu” din Ipotești, în data de 6 Iunie 2026, de la ora 15.00, iar moderatoare este Florentina Fântânaru, o cunoscută realizatoare și moderatoare TV din România.

Cu o carieră de peste două decenii în jurnalismul de interviu, Florentina Fântânaru realizează și moderează emisiunea „De-a Viața Ascunselea” la Antena 3 CNN, unde abordează subiecte profunde despre dezvoltare personală, psihologie, traumă și vindecare alături de invitați speciali.

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate4 zile in urma

Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!

Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de...

Actualitate4 zile in urma

Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere

La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN...

Stiri nationale2 săptămâni in urma

Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor

A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale...

Divertisment2 săptămâni in urma

Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează unor compuși care ne susțin sănătatea

Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă...

Se intampla langa noi4 săptămâni in urma

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase

Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini,...

Actualitateo lună in urma

Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-­Scale Exercise”, la care participă aproximativ...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 luni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație4 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate4 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate5 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate5 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani6 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate7 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate