Politică
Partidele pro-europene susțin că pot forma un guvern și o majoritate parlamentară și fără USR
PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale susțin că pot forma un guvern și o majoritate parlamentară, chiar și în eventualitatea în care USR va decide să nu mai facă parte din această coaliție.
Partidele pro-europene nu s-au înțeles luni dimineață în ceea ce privește modul în care va fi construit bugetul de anul viitor, iar reprezentanții USR nu au mai participat la întâlnirea de luni seara, potrivit romania-actualitati.ro
Principala neînțelegere a pornit de la întâlnirea de dimineață dintre liderii acestor partide și ministrul de finanțe, Marcel Boloș, care a prezentat exercițiile bugetare pe ministere, inclusiv finanțe și fonduri europene, în perspectiva conturării proiectului de buget pe 2025.
Toți cei prezenți au fost de acord că viitorul program de guvernare trebuie să pună accent pe reducerea cheltuielilor statului, ca să se micșoreze deficitul bugetar. De asemenea, s-a discutat și despre faptul că trebuie accelerate reformele din PNRR pentru a accesa banii europeni cu care să se construiască bugetul de anul viitor, au mai spus sursele.
Reprezentanții USR au afirmat, însă, că Marcel Boloș a prezentat o serie de cifre contradictorii și că se vorbește în șoaptă despre creșteri de taxe și nu despre reforme reale care să reducă cheltuielile statului.
Tot ei au mai spus că nu vor discuta despre împărțirea funcțiilor dintr-un viitor executiv fără să existe un plan agreat de toți care să rezolve problema bugetului de anul viitor și din acest motiv nu au mai venit la întâlnirea din această seară de la Guvern, arată romania-actualitati.ro
Sursa foto: Hotnews
Politică
PSD nu susţine demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat o platformă online care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan, numărul de semnături necesare pentru declanşarea procedurii, poziţia fiecărui parlamentar şi care dă posibilitatea românilor de a-şi exprima susţinerea pentru continuarea demersului.
- AUR îl acuză pe preşedintele României de încălcarea Constituţiei şi de blocarea formării noului guvern prin excluderea opoziţiei de la consultări.
Social-democraţii susţin, însă, că nu sunt motive pentru suspendarea preşedintelui.
„Suntem într-o criză guvernamentală; nu se pune problema să declanşăm o altfel de criză, plus că, personal, eu nu văd niciun motiv pentru care la acest moment o astfel de iniţiativă să fie justificată. PSD nu susţine o astfel de iniţiativă. Avem nevoie de stabilitate. Vorbim de agenţiile de rating în această perioadă; cred că criza guvernamentală este suficientă în acest moment, ar trebui să ne concentrăm pe ieşirea din această situaţie”, a declarat Mihai Ghigiu, deputat PSD, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: gandul.ro
Politică
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că o nouă propunere de premier ar putea fi făcută vineri
Varianta luată în calcul este un guvern minoritar, a mai spus şeful statului, care face apel la seriozitate din partea partidelor.
„Am avut, după cum știți, o rundă de discuții ieri și s-a concluzionat că o să avem o guvernare pro-occidentală minoritară și acum partidele sunt în perioada în care și-au asumat că vin cu condițiile pentru a susține, fără a face parte, guvernul minoritar. Cam aici suntem și sper să fie serioși şi să închidem cât de curând. Ar trebui ca mâine să discute ei între ei și vineri să vine la mine cu concluziile”, a declarat președintele Nicuşor Dan, citat de romania-actualitati.ro
PSD a decis să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcţia de premier şi să formeze o echipă de negociere care să discute cu celelalte partide din Parlament un acord politic.
La rândul lor, liderii PNL, USR şi UDMR au avut două runde de discuţii despre strategia de urmat.
O ipoteză luată în calcul, formulată de USR, este o rotaţie la guvernare: mai întâi un executiv minoritar al celor trei partide, apoi un cabinet monocolor PSD.
După ce, la prânz, Partidul Social Democrat a anunţat că îşi asumă guvernarea, pe seară a reacţionat la ideea USR, afirmând că România nu poate avea în următoarele şase luni un guvern minoritar condus de un premier de dreapta şi mai apoi unul monocolor PSD, arată romania-actualitati.ro
Motivul principal: este nevoie de stabilitate şi predictibilitate pentru menţinerea ratingului de ţară şi a costurilor de finanţare ale statului.
PSD crede că USR sabotează formarea rapidă a unui guvern funcţional şi solicită tuturor partidelor şi parlamentarilor responsabili să nu se joace cu dezvoltarea ţării şi cu traiul zilnic al românilor.
Modernizarea României nu poate fi amânată încă o generaţie, a fost replica USR.
Liderul formaţiunii, Dominic Fritz, afirmă că ţara are nevoie de un guvern serios, care să continue reformele, şi precizează că Uniunea este hotărâtă să îşi asume un guvern minoritar alături de PNL şi UDMR.
De asemenea, ideea unei rotative la guvernare este agreată și de liderul deputaţilor UDMR Csomo Botond, însă o reacţie oficială din partea formaţiunii nu a venit până în acest moment.
Partidul Naţional Liberal îşi menţine propunerea privind învestirea unui guvern minoritar, bazat pe un pact naţional care să stabilească priorităţile României pentru următoarele şase luni, a precizat astăzi şi liderul liberal, Ilie Bolojan, care este şi premier interimar.
Acesta susține că PNL este pregătit să contribuie la o soluţie, care să fie corectă, asumată, transparentă şi construită în interesul real al României.
Sursa foto: Radio România Actualitați
Politică
Încep audierile miniştrilor din Guvernul Veştea în comisiile de specialitate
Calendarul învestirii Guvernului Veştea a fost aprobat de Birourile Permanente reunite ale Parlamentului.
De la ora 12.00, au început audierile miniştrilor în comisiile de specialitate unde aceştia îşi vor prezenta priorităţile şi vor răspunde întrebărilor adresate de senatori şi deputaţi.
La finalul dezbaterilor, fiecare comisie emite un aviz consultativ pentru candidatul audiat, însă decizia finală aparţine plenului comun al Camerelor reunite ale Parlamentului, arată romania-actualitati.ro
Ședinţa în care se va da un vot pentru cabinetul condus de premierul desemnat Adrian Veştea urmează să înceapă la ora 21.30.
Pentru ca Executivul să treacă de Parlament sunt necesare 233 de voturi favorabile.
Sursa foto: cdep.ro/hotnews.ro




