Administrație
Parteneriat încheiat cu Ministerul Afacerilor Externe pentru promovarea lui Mihai Eminescu
Un nou pas pentru promovarea lui Mihai Eminescu și a județului Botoșani!
Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipotești, instituție de cultură de importanță națională aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, va încheia un acord de parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe în vederea promovării operei eminesciene și a culturii române.
„Accentul pe care l-am pus în ultimii ani pe activitățile culturale și implicarea echipei de la Memorialul Ipotești, condusă de doamna manager Ala Sainenco, au făcut din județul Botoșani un pivot al colaborării culturale cu diaspora românească. Acest acord cu Ministerul Afacerilor Externe vine în continuarea colaborării din ultimii ani pe care am avut-o cu Ambasada României la Berlin. Prima acțiune de amploare care va fi realizată în cadrul acestui acord va avea loc cu ocazia Zilei Eminescu – Ziua Culturii Naționale ce va fi sărbătorită pe 15 ianuarie”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În cadrul parteneriatului, Ministerul Afacerilor Externe va sprijini, inclusiv prin misiunile diplomatice și oficiile consulare, proiectele comune derulate în țară sau în străinătate, cu participarea reprezentanților diplomației române și ai Memorialului Ipotești. De asemenea, vor fi promovate inițiativele și proiectele Memorialului, care vin în susținerea relaționării cu diaspora română, precum și a activității de cercetare-documentare și constituirii unui fond de suport pentru expertiza diplomației cultural-științifice.
Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipotești este membru al „Platformei dedicate cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România”.
Platforma a fost construită de Ambasada României la Berlin, alături de membri ai diasporei academice și cu participarea Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, precum și a Asociației de IT Citizen Next, în cadrul unui Consorțiu partenerial, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții Consiliului Județean Botoșani.

Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Administrație
APIA a finalizat Campania 2026 de depunere a Cererilor de plată. Câți fermieri botoșăneni beneficiază de sprijin
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că vineri, 5 iunie, a fost finalizată Campania de depunere a Cererilor de plată aferente anului 2026, marcând totodată cea de-a 20-a campanie gestionată de instituție în sprijinul fermierilor.
La finalul Campaniei 2026, la nivel național au fost înregistrate:
- 334 cereri de plată;
- 766.322 hectare declarate.
Comparativ cu anul precedent, suprafața declarată a crescut cu 38.029 hectare, în timp ce numărul cererilor a scăzut cu 37.018.
La nivelul județului Botoșani, suprafața pentru care s-au solicitat subvenții este de 293.340 hectare, mai mare fața de suprafața de 292.711 hectare care a fost eligibilă la plată în campania 2025. Pe de altă parte, numărul de fermieri care au solicitat măsuri de sprijin a scăzut de la 25.602 la 24.031, cu 1.571 de fermieri mai putini față de anul trecut.
Această evoluție confirmă continuarea procesului de consolidare a exploatațiilor agricole, prin comasarea terenurilor și creșterea dimensiunii fermelor, cu efecte pozitive asupra eficienței și competitivității sectorului agricol.
Finalizarea Campaniei 2026 reprezintă rezultatul efortului comun al fermierilor și al echipei APIA, precum și al implicării continue a instituției pentru gestionarea eficientă a fondurilor destinate agriculturii și sprijinirea beneficiarilor.
APIA va continua să asigure gestionarea etapelor specifice Campaniei 2026, cu respectarea prevederilor legislației europene și naționale aplicabile, precum și a procedurilor de lucru aprobate la nivelul instituției, dau asigurări reprezentanții instituției.
Administrație
Guvernul României a aprobat reducerea impozitelor locale pentru clădiri în funcție de vechimea acestora
Impozitele locale pentru clădiri vor fi reduse cu 15% pentru cele cu o vechime cuprinsă între 50 şi 100 de ani şi cu 25% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani.
Actul normativ prevede şi reduceri de până la 50% la impozitele plătite pentru imobilele deţinute de către persoanele cu dizabilităţi, după ce scutirile de care beneficiau aceştia au fost eliminate total la începutul anului.
Aceste valori se aplică de la 1 ianuarie 2026, iar primăriile vor putea recalcula noile impozite în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în sensul reducerii acestora, dar nu sub cota standard de impozitare prevăzută de lege, potrivit romania-actualitati.ro
Potrivit reprezentanților Guvernului României, autorităţile locale vor putea restitui sumele deja plătite celor îndreptăţiţi.
Sursa foto: pixabay.com/romania-actualitati.ro




