La data de 13 aprilie 1204 a avut loc cucerirea Constantinopolului de către trupele creștine apusene, în timpul celei de-a patra Cruciade.

Convocată inițial pentru recucerirea Ierusalimului de la arabi, Cruciada a IV-a a luat sfârșit prin cucerirea și jefuirea centrului ortodoxiei, cum era numit în acea perioadă Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, iar această acțiune a cruciaților catolici a fost văzută de către lumea creștină ca fiind unul dintre actele cele mai josnice făcute de creștinii apuseni după Marea Schismă din anul 1054.

Este limpede faptul că modul în care s-au comportat cruciaţii după cucerirea la 13 aprilie 1204 a Constantinopolului justifică aceste consideraţii deoarece ei au săvârşit fapte de o cruzime şi o bestialitate nemaiîntâlnită. Ei au ucis fără discernământ bătrâni, femei şi copii, au incendiat orașul, au distrus o parte din el și au luat în robie o mare parte dintre locuitori capitalei Imperiului Bizantin.

Toate aceste fapte au fost făcute cu îngăduința papei Inochentie al III-lea, cel care a aprobat aceste acțiuni și chiar a dat ordine prin care clerul ortodox să constituie o ţintă predilectă a Cruciaţilor.

Astfel, episcopii şi clerici ortodocși au suferit chinuri teribile şi au fost măcelăriţi cu o furie ieşită din comun, iar bisericile din oraș au fost batjocorite, inclusiv marea catedrală Sfânta Sofia, care după ce a fost jefuită a fost și incendiată și numai printr-o minune nu a fost și distrusă în întregime.

Vreme îndelungată, corăbiile apusene au transportat bogăţiile Constantinopolului în Apus, unde împodobesc şi astăzi biserici, muzee şi colecţii particulare, iar un centru important în care au fost concentrate aceste bogăţii a fost Biserica San Marco din Veneţia.

Evenimentele din 13 aprilie 1204 de la Constantinopol au făcut ca schisma dintre vestul catolic și estul ortodox să fie completă și ireversibilă și să se păstreze și în zilele noastre, în ciuda unor inițiative ce doresc astăzi unitatea creștină.

(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)

Sursa foto: Evenimentul istoric

La data de 12 aprilie 1457 a avut loc Bătălia de la Doljeşti, în urma căreia Ştefan cel Mare ocupă tronul Moldovei, înlăturându-l pe Petru Aron, domnitorul care-l ucisese pe tatăl său, Bogdan al II-lea, la Reuseni în octombrie 1451.

Dorind să răzbune moartea tatălui său, tânărul Ştefan pătrunde în Moldova, în aprilie 1457, cu sprijinul lui Vlad Ţepeş, domnul Valahiei, şi ajutat de boierii din Ţara de Jos, adună sub steaguri circa 6000 de oameni cu care se îndreaptă spre Suceava pentru a-l da jos pe Petru Aron.

Confruntarea dintre Petru Aron și Ștefan cel Mare are loc la Doljeşti, pe pârâul Hresca, afluent al Siretului, la data de 12 aprilie 1457, lupta încheindu-se cu înfrângerea lui Petru Aron, care fuge apoi în Polonia de unde va emite, în continuare, pretenţii la tronul Moldovei și numai uciderea sa, în timpul unei expediții moldovenești în Transilvania în 1468, va duce la consolidarea domniei lui Ștefan cel Mare.

A doua zi după bătălia de la Doljești, pe câmpul numit „ La Direptate” din apropierea Sucevei, Adunarea Țării îl va aclama pe Ștefan, iar mitropolitul Teoctist îi va da binecuvântarea și îl va unge ca domn al țării, cu acest prilej începând una dintre cele mai lungi și mai glorioase domnii din istoria Moldovei.

Trebuie amintit că lunga domnie de 47 de ani, a lui Ștefan cel Mare, a fost marcată de numeroasele lupte cu turcii, care deveniseră o amenințare pentru Europa şi pentru întreaga creștinătate, dar cea mai importantă victorie asupra turcilor va rămâne cea obținută la Vaslui, la 10 ianuarie 1475, această bătălie fiind considerată cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit după această victorie „eroul creștinătății”.

(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)

Sursa foto: Historia

La 6 aprilie 1572, din porunca domnitorului Ioan Vodă cel Viteaz al Moldovei, vornicul Ionașcu Sbierea şi un număr de 30 de boieri, care uneltiseră împotriva domnitorului, sunt executați într-un târg din apropierea Iașului.

Conspirația boierească, organizată sub conducerea vornicului Sbierea a fost sprijinită din afara țării de către poloni, ei fiind interesați de reînscăunarea lui Bogdan Lăpușneanu în tronul Moldovei.

Înăbușirea complotului și executarea celor ce uneltiseră contra domnitorului a avut o semnificație aparte pentru Moldova, deoarece domnia lui Ioan Vodă, scurtă ce-i drept, a avut o importanța deosebită în istoria Moldovei, întrucât după mulți ani trăiţi prin străinătate şi în anonimat, Ioan Vodă se va remarca ca domn al Moldovei, printr-un caracter puternic, prin vitejie și prin neînduplecarea față de boieri, fapt pentru care va fi numit  de aceștia, Ioan Vodă cel Cumplit.

Și deși a avut o domnie scurtă, de numai doi ani, domnitorul a luat mai multe măsuri menite să consolideze puterea statului, iar abilitățile sale politice sunt confirmate mai ales de recâștigarea cetății Hotinului de la polonezi, cetate care avea una dintre cele mai puternice fortificații din răsăritul Europei la acea dată.

Tot el va schimba capitala de la Suceava la Iași și va lua măsuri în favoarea oamenilor de rând prin scutirea de dări, va bate monede de aramă care cresc avuția țării și va reglementa contribuțiile fiscale ale marilor boieri.

Ura boierimii şi clerului față de el nu îl împiedică să rămână fidel principiilor sale, iar o măsură cu totul extraordinară o reprezintă aplicarea controlului personal al actelor emise de cancelaria domnească, domnitorul cunoscând foarte bine limbile turcă, greacă, polonă şi armeană.

De asemenea, studiind arta militară a turcilor, tătarilor, polonezilor şi germanilor, Ioan le va învăța punctele tari şi punctele slabe, iar geniul său militar se întrevede în momentul în care anticipează importanța artileriei pe câmpul de luptă.

Într-un spirit cu adevărat vizionar, voievodul formează cea mai însemnată artilerie a timpului. Într-o epocă în care marile state dispuneau doar de 30-40 de tunuri, Ioan Vodă ajunge la impresionantul număr de 200, cele mai multe realizate chiar în Moldova.

Boierii l-au urât din tot sufletul pe domnitor, iar sentimentul era reciproc, deoarece Ioan nutrea convingerea că boierii şi clericii sunt responsabili de starea precară a ţării, pentru că îi exploatează pe țărani şi pentru că țes numai comploturi. Aceste comploturi vor ajunge până la sultan, iar în 1574, acesta decide că trebuie să ia măsuri mai radicale pentru a scăpa de domnitorul care nu știe să cedeze.

Așadar, sultanul adună o oaste uriaşă, în jur de 200.000 de oameni, care pornesc spre Dunăre cu gândul să scape de viteazul domn o dată pentru totdeauna.

Ușor neîncrezător, voievodul Ioan, îl trimite pe pârcălabul Ieremia Golia să-i înfrunte pe turci dar acesta îl va trăda pentru 30 de pungi cu galbeni și se va uni cu turcii la Iezerul Cahului.  Astfel, oastea moldoveană va fi copleșită și se va retrage în satul Roșcani, unde voievodul rămas cu foarte puțini oșteni se sacrifică, acceptând să se predea cu condiția ca oștenii să fie cruțați și să fie lăsați să se întoarcă acasă.

După ce se jură că vor respecta cerința, turcii săvârșesc cea mai teribilă faptă: îl înjunghie pe domnitor, apoi îi taie capul şi îi leagă trupul de patru cămile și îl sfâșie în bucăți.

Așa se sfârşește domnia lui Ioan Vodă, unul dintre cei mai viteji domni pe care i-a avut Țara Moldovei.

(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)

Sursa foto: Historia