Momentul de cultură
Moartea misterioasă a lui Ion I.C. Brătianu, creatorul României moderne (video)
La 24 noiembrie 1927 se stingea pe neaşteptate premierul României, Ion I. C. Brătianu. Cel mai mare lider pe care l-a avut vreodată Partidul Naţional Liberal, premier cu cinci mandate consecutive, supranumit ”Vizirul” sau ”Sultanul”, Brătianu a fost un politician strălucit, arată adevarul.ro
Cel mai puternic om din România în anul 1927, premierul Ionel Brătianu, şi-a găsit sfârşitul din cauza unei banale amigdalite
Infecţia din gât s-a extins în sânge şi, în doar câteva zile, cel supranumit „Regele neîncoronat al României” a murit subit. Moartea sa fulgerătoare a născut o teorie a conspiraţiei potrivit căreia premierul ar fi fost ucis de agenţii de la Moscova care l-au contaminat cu streptococi.
Diplomatul de top, care provenea dintr-o familie cu tradiţie în ale politicii, ar fi trebuit să îmbrăţişeze o carieră de inginer. Fiul lui Ion C. Brătianu a plecat la Paris să studieze la Şcoala Politehnică şi Şcoala de Poduri şi Şosele şi, în 1889, avea diplomă de inginer. La întoarcerea în ţară a fost cooptat de Anghel Saligny la Căile Ferate Române.
A ajuns să facă politică după moartea tatălui său, care ţinuse până atunci în mâini frâiele liberalilor. Ionel Brătianu a intrat în Partidul Liberal în 1895, când avea 31 de ani, şi a devenit liderul aripii reformatoare din partid.
A deținut cele mai importante funcții
Ionel Brătianu a fost de cinci ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, fiind omul cu cea mai mare putere de decizie în momente conflictuale decisive pentru România. A fost preşedinte al Consiliului de Miniştri în momentul intrării României în Primul Război Mondial şi a condus ţara în momentele dificile ale retragerii în Moldova. A fost de trei ori ministru de Interne, de două ori ministru al Apărării Naţionale şi a condus, în două mandate, şi Ministerul Afacerilor Externe.
În timpul crizei dinastice provocate de renunţarea principelui Carol la tron, Brătianu a fost primul care a propus eliminarea acestuia de la succesiunea la tron. De numele lui Brătianu se leagă adoptarea în România, în 1923, a Constituţiei României, considerată la vremea respectivă una dintre cele mai liberale din Europa.
Când se afla în vârful carierei sale politice, puternicul politician a fost ucis de o boală banală
Ionel Brătianu s-a îmbolnăvit de amigdalită. Boala s-a dovedit a fi una galopantă şi, în numai câteva zile de la diagnosticare, premierul României a început să se simtă rău şi să aibă crize de asfixiere. I s-a făcut o traheotomie, dar medicii au constatat extinderea infecţiei în organism.
În faţa diagnosticului de septicemie, moartea lui Brătianu, care până atunci nu fusese luată în calcul, a devenit un scenariu cert. Infecţia din sânge a dus la blocarea rinichilor.
„După dejun, a relatat diplomatul Raoul Bossy in jurnalul său, mă întorc şi găsesc pe doctorii Danielopol, Burileanu şi Lupu, care par a nu mai avea nici o speranţă. Casa este plină de lume: familia, intimii, Guvernul, Regina Maria şi regenţii vin să vadă pe Elisa Brătianu şi să-i ceară veşti. Biata femeie este prăpădită”, scrie I Ghe. Duca, în memoriile sale, despre sfârşitul lui Brătianu.
Brătianu a murit în dimineaţa zilei de 24 noiembrie 1927, la 63 de ani, şi în plină ascensiune politică. Cauza morţii menţionată de medici pe certificatul de deces a fost: angina streptococică. A fost înmormântat aşa cum ceruse: „Nu vreau nici armată, nici discursuri”.
Trupul neînsufleţit al premierului răpus de amigdalită a fost depus la Ateneu şi, mai apoi, înmormântat în satul său natal, Florica.
Ce teorii s-au vehiculat
După moartea lui Ionel Brătianu au apărut mai multe teorii legate de ceea ce i-a produs decesul. S-a spus că ar fi contactat boala în urma unei întrevederi avute cu diplomatul Nicolae Titulescu, cu câteva zile înainte să cadă la pat. Titulescu s-ar fi vindecat, însă lui Brătianu afecţiunea i-a fost fatală. Un alt scenariu vehiculat a fost legat de ineficienţa tratamentului aplicat de medici. S-a spus că moartea lui Brătianu ar fi fost, în zilele noastre, un caz de malpraxis.
De asemenea, s-a vorbit și despre o posibilă contaminare cu streptococi înalt patogeni de către agenţii Moscovei, care l-ar fi vrut eliminat de pe scena politică europeană pe premierul liberal al României, potrivit adevarul.ro
Sursa foto: adevarul.ro
Momentul de cultură
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Momentul de cultură
Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român
În fiecare an, la data de 29 iulie, România marchează Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român, alături de drapel, stemă și sigiliu. Această zi comemorează momentul din 1848 când cântecul revoluționar „Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat public pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în timpul Revoluției de la 1848. Evenimentul este considerat un moment de referință în istoria imnului, motiv pentru care data de 29 iulie a fost aleasă, prin lege, ca zi oficială de celebrare.
Versurile imnului au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu, fiind publicate inițial sub titlul „Un răsunet”. Melodia este atribuită, în mod tradițional, lui Anton Pann, deși specialiștii consideră că aceasta provine dintr-o melodie religioasă sau populară pe care Anton Pann a armonizat-o și a făcut-o cunoscută. Îmbinarea dintre versurile patriotice și melodia solemnă a transformat cântecul într-un simbol al luptei pentru libertate și al trezirii conștiinței naționale.
De-a lungul istoriei, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în numeroase momente decisive pentru poporul român. A fost prezent în timpul Revoluției de la 1848, a fost interpretat în timpul Războiului de Independență și a însoțit românii în perioadele de rezistență și afirmare națională. După instaurarea regimului comunist, cântecul a fost interzis, deoarece mesajul său era considerat incompatibil cu ideologia oficială. Cu toate acestea, el a continuat să fie păstrat în memoria colectivă și să fie interpretat în cercuri restrânse sau în comunitățile românești din afara țării.
În timpul Revoluției Române din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou pe străzile orașelor, devenind unul dintre simbolurile luptei împotriva dictaturii. Forța mesajului său și legătura profundă cu dorința de libertate au făcut ca, după căderea regimului comunist, cântecul să fie ales drept imn național al României. Prin Decretul-Lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, române!” a devenit oficial imnul național, statut consacrat ulterior și prin Constituția României.
Versurile imnului transmit un mesaj puternic despre demnitate, unitate, curaj și responsabilitate față de destinul națiunii. Ele îndeamnă la solidaritate și la apărarea valorilor fundamentale ale poporului român, motiv pentru care imnul este interpretat în cadrul celor mai importante ceremonii oficiale, la manifestările militare, în instituțiile publice și la competițiile sportive internaționale în care România este reprezentată.
Ziua Imnului Național este marcată anual prin ceremonii organizate în întreaga țară. În multe orașe au loc festivități militare și religioase, concerte ale fanfarelor militare, ceremonii de arborare a drapelului și interpretări solemne ale imnului. Instituțiile publice, autoritățile locale și unitățile militare organizează evenimente prin care este evidențiată importanța acestui simbol național și rolul său în istoria României.
Imnul național nu este doar o piesă muzicală oficială, ci o expresie a identității și continuității statului român. El reflectă momentele de cumpănă și de speranță prin care a trecut națiunea și amintește generațiilor actuale de valorile care au stat la baza formării României moderne. Tocmai de aceea, Ziua Imnului Național reprezintă nu doar comemorarea unui cântec istoric, ci și un prilej de a celebra libertatea, unitatea și respectul față de simbolurile care definesc statul român.
Sursa foto: Desteptarea
Momentul de cultură
Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”
Citatul lui Mihai Eminescu – „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră” – spune mai mult decât pare la prima vedere. Nu este doar o afirmație despre gramatică sau vocabular, ci despre identitate, cultură și conștiință colectivă.
Limba nu este un simplu instrument pe care îl folosim după bunul plac. Ea ne formează gândirea, ne modelează ideile și ne influențează felul în care vedem lumea. Gândim în cuvintele pe care le știm. Simțim prin expresiile pe care le-am învățat. În acest sens, limba ne conduce mai mult decât o conducem noi pe ea.
Fiecare generație moștenește limba ca pe o avere. Nu o creează de la zero, ci o primește cu istoria, valorile și rănile ei. Cuvintele poarta în ele tradiții, mentalități și moduri de a înțelege viața. De aceea, atunci când alterăm limba sau o tratăm cu superficialitate, afectăm mai mult decât comunicarea – afectam rădăcina identității noastre.
Eminescu vedea limba română ca pe un organism viu, care trebuie respectat și cultivat. Nu suntem stăpânii ei pentru că ea există dincolo de noi și va continua și după noi. Noi suntem trecători, dar limba rămâne.
Citatul este și o lecție de smerenie. Ne amintește că aparținem unei culturi și unei istorii mai mari decât noi. Limba ne ține uniți, ne definește și ne depășește. Iar dacă vrem să ne înțelegem pe noi înșine, trebuie mai întâi să înțelegem limba în care gândim.
Sursa: facebook/Viața-i un dar
Sursa foto: curatorial.ro




