Actualitate
Mănăstirea Vorona, tinda raiului, poarta cerului și locul împlinirilor (galerie foto)
Bunătatea Lui Dumnezeu ne cheamă ori de câte ori am rătăcit pe cărarea vieții. Oricât de mult ar greși cineva, dacă se îndreaptă, află iertarea și dragostea dumnezeiască, pentru că iubirea lui Dumnezeu pentru lume nu are limită, nu are sfârșit. Pe măsura împlinirii ei, iubirea dumnezeiască își arată din plin valoarea ca și frumosul și adevărul în viață.
Mănăstirea este tinda raiului, este casa lui Dumnezeu, este poarta cerului și locul împlinirilor
Aici, unde doar toaca sparge liniștea deplină, în semn de chemare la rugăciune. Unde soarele își trimite sclipirea divină și unde nectarul florilor e mai dulce ca oriunde.
Crucea vieții pământești este pregătită de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Căutare adâncă și înaltă! Monahii au dragostea și curajul să ia cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos în inima lor și să le aplice în viață pentru folosul aproapelui. Au curajul să transforme pământul în Cer, mână de țărână, care este acest trup, într-o părticică de Împărăție, căci au înțeles că pe Dumnezeu trebuie să-L iubești mai presus de păcatele tale, iar pe cel de lângă tine, mai presus de păcatele lui.
Cel ce poartă înăuntrul său împărăția lui Dumnezeu, acela o va împărtăși, în chip nevăzut și celorlalți. Ce minune! Să-L vezi pe Dumnezeu în omul de lângă tine. Din păcate, furați de detalii, uităm esențialul, uităm iubirea, omenia, milostenia, uităm că vine moartea ca o trecere dincolo, uităm de ceilalți și chiar de noi înșine. Să ne unim într-o atmosferă de pace și binecuvântare, pentru a călători împreună pe calea către inima lui Dumnezeu!
Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata așteptării între bătaia Sa la poartă și fapta noastră de a deschide
Taina călugăriei este ca o poartă deschisă dinspre viață spre moarte, dinspre viața de azi spre viața de mâine. În această taină omul continuă să existe, să trăiască în dublu plan, al cerului și al pământului. Trebuie să guști dulceața vieții de mănăstire, că să înțelegi această frumoasă, totală și hăruită alegere. Nu îi este dat oricui să aleagă această cale, deși în fiecare om, în fiecare creștin există această sămânță a dorului care trebuie doar să găsească locul și momentul prielnic.
Sufletul trebuie să fie legat strâns de dorul dumnezeiesc, ca să ajungă la Creatorul său. Bunătate omului, împărtășire din bunătate lui Dumnezeu, rodește minunat în lume și este legătura cu ceilalți. Există legături tainice și între oameni. Dar mai presus de toate, relația noastră personală cu Dumnezeu trebuie să fie una tainică. În cămara cea de doi coți a sufletului, încape o lume nebănuit de infinită, despre care știe doar Dumnezeu și în mare parte omul unit cu El.
Bucuria de a fi alături de Hristos înseamnă renunțarea la ceea ce nu ne odihnește sufletește
Să luptăm pentru a avea o inimă plină de smerenie, iubire și iertare, o inimă prin care să ne hrănim duhovnicește prin fapte bune. Să avem nădejde că Dumnezeu primește orice jertfă a noastră dacă e cinstită și făcută din inimă. Bucuria lui Hristos să ne vindece! este îndemnul obștii monahale de la Mănăstirea Vorona din județul Botoșani.















Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




