Actualitate
Managerul Spitalului Judeţean Botoșani, suspendat din funcție și pus sub control judiciar
Corneliu Prepeliţă, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, este acuzat de comiterea infracțiunii de „răzbunare pentru ajutorul dat justiției” pentru că a făcut presiuni fizice şi psihice asupra unui angajat din spital, martor într-un dosar DNA, potrivit hotnews.ro, care citează Monitorul de Botoșani.
El a fost pus sub control judiciar pentru 30 de zile.
„A fost declarat inculpat şi s-a luat împotriva lui măsura controlului judiciar. Acuzaţia este de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei. Practic el ar fi făcut presiuni fizice şi psihice asupra unui angajat din spital, martor într-un dosar al nostru. Probabil a vrut să dea un exemplu pentru a împiedica alte persoane să dea declaraţii la DNA”, a declarat ofițerul de poliție judiciară Ionuț Babușcă, purtător de cuvânt al DNA București.
Corneliu Prepeliţă este acuzat că a lovit şi ameninţat un angajat al spitalului pentru că a refuzat să avizeze transferul unui medic psihiatru care să activeze într-o altă unitate sanitară din judeţ, la Sanatoriul de Psihiatrie Podriga. Într-o postare pe reţelele de socializare, acesta a arătat urmele scandalului dintre cei doi, cu hârtii aruncate, invocând că ar fi fost şi lovit şi ameninţat în biroul managerului.
„De ce am fost lovit? Pentru că nu am întocmit o decizie prin care o secţie nu mai avea medic dacă o întocmeam, întrucât singurul medic, care era numit interimar medic şef este detaşat ca medic la altă unitate din altă localitate, iar pacienţii… urmau să fie consultaţi/trataţi de un medic nou angajat ….. care a lucrat la unitatea unde se detaşează medicul şef. Dar cui îi pasă şi ce mai contează pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, de pe secţia respectivă! Oare aceasta este noua politică a CJ Botoşani? Interesează pe cineva? Ori se aplică regula „nici un manager nu se înţelege cu Aivăncesei”, a scris angajatul, care este şeful serviciului de resurse umane din spital.
Într-o declarație de presă oferită în luna decembrie, ca urmare a izbucnirii conflictului, directorul spitalului a respins acuzațiile.
„Nu este niciun conflict. Pur şi simplu este vorba despre realizarea unor sarcini de serviciu. Serviciul RUNOS este în subordinea directă a managerului. Am avut o discuţie contradictorie cu domnia sa, în sensul că i-am solicitat întocmirea unei decizii şi dumnealui a refuzat să facă acest lucru. A spus că nu poate el să întocmească, pentru că el e şef serviciu RUNOS. El trebuie să o avizeze, eventual să o şi aprobe. Şi de aici a pornit, nu există niciun conflict, o discuţie amicală”, spunea Corneliu Prepeliţă, în luna decembrie.
În cursul zilei de miercuri, directorul spitalului din Botoşani, Corneliu Prepeliţă, a fost ridicat de procurorii DNA Suceava şi dus la audieri.
El a fost pus de către procurori sub control judiciar timp de 30 de zile, fiind acuzat de răzbunare pentru ajutorul dat Justiţiei. Totodată, surse din cadrul anchetei spun că directorului Corneliu Prepeliţă i s-a interzis dreptul să-şi exercite funcţia de manager al unităţii medicale.
Sursa foto: Adminis.ro
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




