Politică
Călin Georgescu, acuzat de șase infracțiuni, unele în formă continuată, a fost plasat sub control judiciar
Călin Georgescu are calitatea de inculpat și este acuzat de șase infracțiuni, unele în formă continuată.
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, a fost plasat sub control judiciar, după ce a fost audiat mai multe ore la Parchetul General, unde a fost adus din trafic de oamenii legii, potrivit unor surse judiciare, arată romania-actualitati.ro
Acuzațiile aduse acestuia sunt următoarele:
- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale;
- comunicarea de informații false;
- fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere;
- inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist, ori xenofob, dar și cu caracter antisemit și aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup;
- promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război şi fapta de a promova în public idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste, ori xenofobe.
La intrarea în Parchet, Călin Georgescu nu a făcut nicio declarație jurnaliștilor prezenți.
După zeci de percheziții, Polițiștii și procurorii au ridicat miercuri, 26 februarie, un întreg arsenal format din mitraliere, pistoale, muniție, precum și milioane de euro cash, găsite la locuințele mercenarului Horațiu Potra, șeful echipei de securitate a lui Călin Georgescu.
Sursa foto: VIVA!
Politică
PSD nu susţine demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat o platformă online care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan, numărul de semnături necesare pentru declanşarea procedurii, poziţia fiecărui parlamentar şi care dă posibilitatea românilor de a-şi exprima susţinerea pentru continuarea demersului.
- AUR îl acuză pe preşedintele României de încălcarea Constituţiei şi de blocarea formării noului guvern prin excluderea opoziţiei de la consultări.
Social-democraţii susţin, însă, că nu sunt motive pentru suspendarea preşedintelui.
„Suntem într-o criză guvernamentală; nu se pune problema să declanşăm o altfel de criză, plus că, personal, eu nu văd niciun motiv pentru care la acest moment o astfel de iniţiativă să fie justificată. PSD nu susţine o astfel de iniţiativă. Avem nevoie de stabilitate. Vorbim de agenţiile de rating în această perioadă; cred că criza guvernamentală este suficientă în acest moment, ar trebui să ne concentrăm pe ieşirea din această situaţie”, a declarat Mihai Ghigiu, deputat PSD, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: gandul.ro
Politică
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că o nouă propunere de premier ar putea fi făcută vineri
Varianta luată în calcul este un guvern minoritar, a mai spus şeful statului, care face apel la seriozitate din partea partidelor.
„Am avut, după cum știți, o rundă de discuții ieri și s-a concluzionat că o să avem o guvernare pro-occidentală minoritară și acum partidele sunt în perioada în care și-au asumat că vin cu condițiile pentru a susține, fără a face parte, guvernul minoritar. Cam aici suntem și sper să fie serioși şi să închidem cât de curând. Ar trebui ca mâine să discute ei între ei și vineri să vine la mine cu concluziile”, a declarat președintele Nicuşor Dan, citat de romania-actualitati.ro
PSD a decis să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcţia de premier şi să formeze o echipă de negociere care să discute cu celelalte partide din Parlament un acord politic.
La rândul lor, liderii PNL, USR şi UDMR au avut două runde de discuţii despre strategia de urmat.
O ipoteză luată în calcul, formulată de USR, este o rotaţie la guvernare: mai întâi un executiv minoritar al celor trei partide, apoi un cabinet monocolor PSD.
După ce, la prânz, Partidul Social Democrat a anunţat că îşi asumă guvernarea, pe seară a reacţionat la ideea USR, afirmând că România nu poate avea în următoarele şase luni un guvern minoritar condus de un premier de dreapta şi mai apoi unul monocolor PSD, arată romania-actualitati.ro
Motivul principal: este nevoie de stabilitate şi predictibilitate pentru menţinerea ratingului de ţară şi a costurilor de finanţare ale statului.
PSD crede că USR sabotează formarea rapidă a unui guvern funcţional şi solicită tuturor partidelor şi parlamentarilor responsabili să nu se joace cu dezvoltarea ţării şi cu traiul zilnic al românilor.
Modernizarea României nu poate fi amânată încă o generaţie, a fost replica USR.
Liderul formaţiunii, Dominic Fritz, afirmă că ţara are nevoie de un guvern serios, care să continue reformele, şi precizează că Uniunea este hotărâtă să îşi asume un guvern minoritar alături de PNL şi UDMR.
De asemenea, ideea unei rotative la guvernare este agreată și de liderul deputaţilor UDMR Csomo Botond, însă o reacţie oficială din partea formaţiunii nu a venit până în acest moment.
Partidul Naţional Liberal îşi menţine propunerea privind învestirea unui guvern minoritar, bazat pe un pact naţional care să stabilească priorităţile României pentru următoarele şase luni, a precizat astăzi şi liderul liberal, Ilie Bolojan, care este şi premier interimar.
Acesta susține că PNL este pregătit să contribuie la o soluţie, care să fie corectă, asumată, transparentă şi construită în interesul real al României.
Sursa foto: Radio România Actualitați
Politică
Încep audierile miniştrilor din Guvernul Veştea în comisiile de specialitate
Calendarul învestirii Guvernului Veştea a fost aprobat de Birourile Permanente reunite ale Parlamentului.
De la ora 12.00, au început audierile miniştrilor în comisiile de specialitate unde aceştia îşi vor prezenta priorităţile şi vor răspunde întrebărilor adresate de senatori şi deputaţi.
La finalul dezbaterilor, fiecare comisie emite un aviz consultativ pentru candidatul audiat, însă decizia finală aparţine plenului comun al Camerelor reunite ale Parlamentului, arată romania-actualitati.ro
Ședinţa în care se va da un vot pentru cabinetul condus de premierul desemnat Adrian Veştea urmează să înceapă la ora 21.30.
Pentru ca Executivul să treacă de Parlament sunt necesare 233 de voturi favorabile.
Sursa foto: cdep.ro/hotnews.ro




