Economie
Lucrările la „Autostrada Urșilor”, reluate după șapte ani
Lucrările la această porțiune de drum, „Autostrada Urșilor”, au fost întrerupte acum şapte ani și reluate în această primăvară, după semnarea unui nou contract cu un antreprenor român, potrivit romania-actualitati.ro
Stadiul lucrărilor pentru „Autostrada Urșilor”, cum este supranumită porțiunea lipsă de nici zece kilometri de pe A1 dintre Marginea și Holdea, între județele Timiș și și Hunedoara, a ajuns la 8%.
Sorin Grindeanu: Cred că e o rușine ceea ce s-a întâmplat aici în acești ani
Aflat sâmbătă dimineață pe șantier, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a declarat încrezător că tronsonul va fi dat în folosință înainte de termenul stabilit pentru 2026, astfel că distanța dintre Sibiu și Timișoara va putea fi parcursă în regim complex de autostradă.
Sorin Grindeanu: „Sunt vreo 450 de muncitori pe șantier zilnic, aproape 200 de utilaje, urmând probabil ca în lunile viitoare, din discuțiile pe care le-am avut cu constructorul, să se dubleze numărul de persoane și de utilaje. Se lucrează în forță. Și eu și toți bănățenii ținem foarte mult la acest tronson să fie gata mai repede decât e termenul limită. De ce? Pentru că dincolo de necesitatea pe care o știm cu toții, eu cred că e o rușine ceea ce s-a întâmplat aici în acești ani”.
Lucrările la această porțiune de drum au fost întrerupte acum şapte ani și reluate în această primăvară, după semnarea unui nou contract cu un antreprenor român.
Proiectul este dificil în zonele în care vor fi amenajate platformele pentru viitoarele tuneluri pentru urși, care trebuie forate prin munte.
Finanțarea de 1,8 miliarde de lei este asigurată de statul român prin programul PNRR.
Sursa foto: romania-actualitati.ro
Actualitate
Amendament PSD în Parlament pentru prelungirea plafonării prețului la motorină
Parlamentarii PSD au depus în legislativ un amendament care prevede prelungirea cu trei luni a perioadei de plafonare a prețului la motorină.
Măsura ar extinde astfel schema stabilită prin ordonanță de urgență până la finalul acestei luni, arată romania-actualitati.ro
Bogdan Ivan, deputat PSD, fost ministru al energiei: „Este vorba despre exact același proiect de lege care a fost valabil timp de trei luni de zi, acum vrem să îl prelungim încă trei luni de zi în aceeași formă, care prevede o limitare a exporturilor, care prevede limitarea adaosului comercial pentru companii, care prevede o supraimpozitare pentru companiile care au venituri suplimentare în această perioadă și care prevede reducerea accizei pe litrul de motorină standard cu 36 de bani.”
Amendamentul urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate, apoi supus votului în plen Camerei Deputaților, astăzi, 30 iunie, în ultima zi a sesiunii legislative.
Sursa foto: Monitorul Cluj
Actualitate
Leul românesc s-a depreciat în raport cu principalele valute
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani.
După aprecierea uşoară de la începutul săptămânii, leul a scăzut miercuri atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american.
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani, sub recordul istoric din 6 mai, atunci când euro a atins valoarea de 5 lei şi 27 de bani, dar peste cotaţia din 28 aprilie, când un euro valora 5 lei şi 10 bani,
Leul a scăzut şi în raport cu dolarul american, la 4 lei şi 51 de bani, iar cotaţia faţă de lira sterlină s-a menţinut la 6 lei şi 5 bani.
Sursa foto: stiripesurse.ro
Economie
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro
-
Actualitatecu 3 zile in urmaȘoferi rămași fără permis și sancționați contravențional cu amendă pentru nerespectarea vitezei legale (foto)
-
Evenimentcu 30 de minute in urmaO nouă ediție a Festivalului Național de Muzică „Seri Eminesciene” la Memorialul Ipotești
-
Actualitatecu 17 minute in urmaCredința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)




