Actualitate
Covor asfaltic nou pe drumul spre Pasul Palma din județul Suceava, des frecventat de șoferii botoșăneni (foto)
În urma demersurilor făcute de reprezentanții Consiliului Județean Suceava, angajații DRDP Iași au realizat lucrări de reabilitare a DN 17A, între Vatra Moldoviței și Pasul Palma, pe o porțiune de aproximativ 12 kilometri.
„În ultimele luni, am primit multe mesaje de la suceveni despre starea proastă a drumului spre Pasul Palma.
Deși este un drum național, care nu se află în responsabilitatea directă a Consiliului Județean Suceava, nu am rămas indiferent.
Am discutat cu conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași (DRDP) și le-am cerut să includă această porțiune de drum în lista de priorități.
Este un drum intens circulat, mai ales de turiștii care ajung în zona Palma.
Mă bucur că cei de la DRDP au înțeles necesitatea unei intervenții cât mai rapide pe acel drum și au demarat lucrările de reabilitare a DN 17A, între Vatra Moldoviței și Pasul Palma, pe o porțiune de aproximativ 12 kilometri”, a precizat Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, într-o postare pe una din rețelele de socializare.
Ulterior, vor fi executate și marcajele rutiere, pentru ca drumul să fie complet pregătit pentru trafic în condiții de siguranță.







Sursa foto: facebook/Gheorghe Șoldan
Actualitate
Bugetul pentru anul 2026 a fost adoptat de Guvern și a fost trimis la Parlament pentru dezbatere și vot
Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim.
Premierul Ilie Bolojan a anunţat creșterea salariului de bază minim brut pe țară, de la 1 iulie anul acesta, cu 6,8% față de valoarea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei.
De asemenea, a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026.
Bugetul de stat ia în calcul o scădere a deficitului la 6,2%, o creștere economică de 1% și o inflație de 6,5% la sfârșitul anului. Statul își va reduce cheltuielile cu zeci de miliarde, dar anul acesta bugetele din investiții vor fi mai mari, mai ales că fondurile din PNRR trebuie absorbite până la finalul lunii august, a precizat Ilie Bolojan, citat de romania-actualitati.ro
În cadrul conferinței de presă susținută la Palatul Victoria, premierul a precizat că au fost adoptate câteva acte normative pentru pregătirea aprobării bugetului.
„S-a adoptat hotărârea privind creșterea salariului de bază minim brut pe țară de la jumătatea anului, de la 1 iulie anul acesta, cu 6,8% față de valoarea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei. De asemenea, a fost adoptată o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină, care este dedicată transportatorilor. Compensarea a fost crescută până la sfârșitul anului, de la 0,65 de bani la 0,85 de bani. Prin revizuirea din trei în trei luni de zile vom ține cont de evoluțiile din această piață în perioada următoare”, a declarat Ilie Bolojan.
Anterior adoptării bugetului, PSD a anunțat că miniștrii săi vor aviza cu obiecții proiectul de buget, dar vor rezolva în parlament ceea ce, spun social-democrații, a fost blocat de premier la nivel guvernamental, arată romania-actualitati.ro
În replică, premierul Ilie Bolojan a declarat că, în cazul în care un partid din coaliție nu este mulțumit de modul de funcționare a acesteia sau a guvernului, poate iniția moțiuni de cenzură.
Totodată, premierul a subliniat că, indiferent cine este premier și cine este la guvernare, este importantă stabilitatea politică, mai ales în astfel de vremuri.
Sursa foto: www.facebook.com/guv.ro/photos.
Actualitate
Bărbat lovit mortal de un tren care circula pe direcția Suceava Nord – Botoșani
Un bărbat, în vârstă de 57 de ani, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren care circula pe direcția Suceava Nord – Botoșani.
Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost solicitat să intervină la locul producerii evenimentului, în apropierea orașului Bucecea.
Întrucât zona în care s-a produs tragedia este greu accesibilă, la fața locului a fost trimis și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care s-a deplasat cu o șenilată pentru a facilita accesul echipelor de intervenție, au precizat reprezentanții ISU Botoșani.
Din păcate, medicul echipajului SMURD a constatat că victima prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente, care urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.
Actualitate
Zâmbete și flori dăruite de pompierii botoșăneni, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (foto)
Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani au avut astăzi una cu adevărat specială: să aducă zâmbete și emoție doamnelor și domnișoarelor din Botoșani.
Fiecare dintre ele a primit câte o floare și un bilețel cu un mesaj simplu, dar plin de căldură: „Azi intervenim pentru bucuria ta. Este despre tine. Zâmbește!”.
Paramedicii SMURD au oferit flori doamnelor și domnișoarelor care își desfășoară activitatea în cadrul UPU-SMURD, în semn de apreciere pentru profesionalismul, dedicarea și implicarea lor în salvarea de vieți.
Gestul simbolic al pompierilor a fost primit cu emoție, iar reacțiile nu au întârziat să apară: zâmbete sincere și cuvinte de mulțumire.
Prin această inițiativă, salvatorii au dorit să transmită aprecierea și respectul pentru rolul important pe care femeile îl au în comunitate, atât în familie, cât și la locul de muncă. Printre acestea se numără și colegele lor din cadrul ISU Botoșani, care își îndeplinesc zilnic misiunile cu profesionalism, dedicare și responsabilitate.








