Se intampla langa noi
Județul Iași a depășit, în statistici, pragul de un milion de locuitori. Suceava, pe locul trei la nivel național
Pentru prima dată în istorie, un județ al României depășește un milion de locuitori, și acesta este județul Iași, vecin cu județul nostru.
Conform datelor furnizate de Direcția Generală de Evidență a Populației (DGEP), numărul cetățenilor români cu domiciliul în județul Iași este de 1.003.113, potrivit ziarului Evenimentul, citat de StiriSuceava.net
Județul Iași este depășit în prezent doar de capitala țării, București, cu 2.092.469 de locuitori.
În clasament urmează județul Suceava, cu 770.540 de locuitori, și Prahova, cu 750.138 persoane cu domiciliul ales.
Între județele cu peste 700.000 de locuitori se mai află Timiș – 745.159, Constanța – 744.860, Cluj – 737.968, Bacău – 707.210.
Urmează alte patru județe cu o populație de peste 600.000 de locuitori – Brașov, Dolj, Galați și Argeș, ultimele două locuri în clasament fiind ocupat de județul Tulcea – 219.800 locuitori, și Covasna, cu 214.830 locuitori.
Evidența tuturor cetățenilor români se află în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP), datele fiind actualizate zilnic.
Potrivit legislației în vigoare, actualizarea datelor din acest Registru se face prin mecanisme informatice, pe baza informațiilor preluate din sistemele gestionate de instituțiile administrației publice, dar și a informațiilor comunicate constant de către autorități, arată StiriSuceava.net
Sursa foto: Ziarul de Iași
Se intampla langa noi
Noua sală de așteptare a Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava, dată în folosință (galerie foto)
Începând cu ziua de vineri, 17 iulie 2026, a fost dată în folosință noua sală de așteptare din care se vor îmbarca în aeronavele cu destinații Schengen pasagerii Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Noua sală înlocuiește vechile containere în care, ani la rând, erau înghesuiți călătorii înainte să se poată urca în avioane.
Au fost scoase definitiv containerele și a fost ridicată, în doar câteva săptămâni, noua sală de așteptare, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Suceava.
Aceasta este o soluție provizorie, până la finalizarea Terminalului nr. 3, de 11.000 mp, proiect aflat deja în procedură de licitație pentru desemnarea constructorului, precizează Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.
Primii călători care au beneficiat de noua sală de îmbarcare au fost cei 239 de pasageri ai cursei Wizz Air Suceava – Baden-Baden.




Sănătate
Premieră în România! Tratament antidiabetic mai simplu de administrat la Spitalului Clinic „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava
Un pacient cu diabet zaharat 1 beneficiază, în premieră în România, de o formă nouă de terapie, constând în administrarea de insulină injectabilă o dată pe săptămână, nu zilnic, cum se procedează în tratamentele clasice.
Lucrul acesta îi simplifică tratamentul și îi oferă mai multă libertate și confort, fără a compromite controlul glicemic, au anunțat într-un comunicat de presă medicii de la Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, citați de ziarullumina.ro
Pacientul este înrolat într-un studiu clinic derulat în această unitate sanitară.
Sursa foto: Ziarul Lumina
Se intampla langa noi
Performanță extraordinară a unui băiețel din Iași, care a ajuns campion mondial la aritmetică mentală
Matias are 9 ani și rezolvă sute de calcule în câteva minute, doar cu mintea. În competiția desfășurată la Dubai, el a rezolvat 300 de calcule în 10 minute și a obținut primul loc din cei peste 200 de participanți din 17 țări, potrivit mediafax.ro
- Matias se antrenează de trei ani cu abacul japonez Soroban. La început mișca bilele cu degetele, acum o face doar în imaginație. A învățat să vizualizeze abacul și să facă operațiile în minte.
Primul pas l-a făcut în martie 2025, acasă, la Iași, la concursul „Smarty Challenge”, unde a ieșit pe primul loc. În iunie, Matias a ajuns în Belgia, la „AMAKIDS CUP”, unde a terminat pe primul loc după ce a rezolvat 260 de calcule în 9 minute. În luna august, la Dubai, Matias a primit cupa de Super Campion Mondial.
Matematica rămâne marea lui pasiune, însă Matias mai practică atletism, scrimă, robotică, desen și engleză.
„În Palatul Minții mele eu stăpânesc numerele. Le adun sau le scad cu viteză maximă, fără să obosesc”, spune Matias, citat de mediafax.ro
În această toamnă, Matias va participa în Dubai la alte două competiții internaționale: „HORUS 11 – World Mathematics League” (30 octombrie) și „WAMAS 2025” (26–27 noiembrie).
Sursa foto: mediafax.ro




