Botoșani
Integritatea, promovată împreună cu cetățenii municipiului Botoșani, de Ziua Culturii Naționale (foto)
În data de 15 ianuarie 2025, în baza parteneriatului încheiat între Direcția Generală Anticorupție și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și având în vedere campania națională „Pune stop corupției și contrabandei înainte să devină parte din viața ta”, ofițerii de poliție care desfășoară activități pe linia prevenirii corupției din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat două activități preventive, de educație pentru promovarea integrității în municipiul Botoșani, pentru a marca Ziua Culturii Naționale și comemorarea a 175 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
Prima activitate a avut loc în Sala Amfiteatru din incinta Colegiului Economic „Octav Onicescu” din municipiul Botoșani, la care au participat elevi ai claselor a XII-a, însoțiți de profesori coordonatori.
Raportat la „instrumentele” aflate la îndemâna marelui poet în perioada anilor 1880 (pana, călimara, hârtia și accesul la publicarea articolelor sale în presa scrisă), în cadrul activității au fost prezentate subiecte referitoare la instituții și instrumente de prevenire și combatere a corupției existente în prezent în România, sectoare și domenii prioritare, identitatea și competența DGA, consecințele corupției, atitudinea/reacția față de corupție, modalități de sesizare, toate adaptate specificului vârstei participanților.
- Pentru o mai bună înțelegere a noțiunilor prezentate, au fost difuzate materiale audio – video și au fost dezbătute dileme care reflectă conduita şi spiritul etic pe care trebuie să-l adopte în societate, subiecte ce țin de comportamentul legal și moral, aspecte referitoare la integritate şi noţiuni de educaţie juridică.
Tinerilor participanți le-a fost adresat îndemnul de a urma exemplul unuia dintre cei mai mari combatanți și promotori ai luptei împotriva corupției, Mihai Eminescu, fiind invocate fragmente din opera și activitatea jurnalistică, cu accent pe metehnele din societatea contemporană poetului, asociate corupției, din care pot fi extrase lecții aplicabile și în zilele noastre.
A doua activitate s-a desfășurat în Parcul Mihai Eminescu, în spațiile dedicate poetului, intitulate Aleea „Floare albastră” și Aleea „Lacul”, fiind făcut cunoscut cetățenilor care au tranzitat zona sloganul campaniei naționale „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”, având ca scop conștientizarea cauzelor și consecințelor implicării în fapte de corupție, precum și încurajarea adoptării unui comportament integru.
Toți participanții la cele două activități au primit materiale promoționale, cu mesajul ZERO CORUPȚIE, adresându-li-se îndemnul de a urma exemplul poetului omagiat, să se informeze cu privire la activitatea de prevenire și combatere a corupției desfășurată de DGA, fiind încurajați să contribuie la reducerea incidenței cazurilor de mituire, prin raportarea lor, inclusiv prin apelarea sistemului Call-center anticorupție 0800.806.806.



Actualitate
Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova
A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.
Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.
Sursa: ro.wikipedia.org
Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




