Actualitate
Început de săptămână cu polițiști în misiune, acțiuni de prevenire a infracționalității stradale
La data de 11 martie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla au desfășurat activități de menținere a climatului de ordine și siguranță public, prevenire a infracționalității stradale și impunere a unui climat de siguranță rutieră în zona de competență.
Polițiștii au acționat în zonele localurilor publice, precum și pe principalele artere rutiere, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 40 de persoane, 6 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament și au fost controlate 27 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și pentru abateri la regimul rutier.
Sursa foto: ePitesti
Actualitate
Mihai Eminescu, celebrat la Academia Română de Ziua Culturii Naționale
În Aula Academiei Române vor avea loc astăzi, 15 ianuarie, mai multe evenimente dedicate celebrării Zilei Culturii Naționale. Vor rosti alocuțiuni acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, Natalia-Elena Intotero, ministrul culturii, Sergiu Prodan, ministrul culturii din Republica Moldova, și Daniel David, ministrul educației și cercetării.
De asemenea, vor susține comunicări academicieni şi oameni de cultură, între care acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. Ion Marin, directorul de onoare al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR).
Romfilatelia va lansa, cu acest prilej, emisiunea filatelică „Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu”.
Sesiunea din Aula Academiei Române va fi urmată de vernisajul expoziției „G. Călinescu – 60 de ani de posteritate” și de dezbaterea „G. Călinescu. Editor și monograf al lui Mihai Eminescu”, care va avea loc de la ora 14.00, la Muzeul Național al Literaturii Române din București, arată ziarullumina.ro
Sursa foto: Academia Română
Actualitate
Minora din localitatea Dimăcheni, dată dispărută, a fost găsită noaptea trecută în podul unei case (foto)
Zeci de forțe de ordine și voluntari din localitatea Dimăcheni s-au mobilizat în cursul nopții pentru a o căuta pe Eliza.
Localitatea Dimăcheni a fost împânzită de polițiști însoțiți de câine de urmă, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri cu autoșenilată și o dronă cu termoviziune, care au participat la activitățile de scotocire.
După aproximativ trei ore, minora a fost găsită de polițiști în podul unei anexe a unei locuințe din localitate.
Aceasta nu a suferit nicio leziune în perioada un care a stat singură.
Ulterior, a fost transportă la o unitate spitalicească pentru evaluarea stării de sănătate și acordarea îngrijirilor de specialitate.
Actualitate
Gala Premiilor Culturii Naționale 2025, organizată în Sala Mare a Teatrului „Mihai Eminescu” (foto)
Marți, 14 ianuarie, a avut loc ceremonia de decernare a Premiilor Culturii Naționale 2025, în Sala Mare a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Botoşani, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” și Primăria Municipiului Botoşani, în cadrul manifestărilor prilejuite de „Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale”.
Laureații Galei Premiilor Culturii Naționale 2025:
- Bruno Mazzoni – Premiul național pentru traducere din literatura română și dezvoltarea studiilor românești din mediul internațional, cu un laudatio rostit de Matei Vișniec;
- Mircea Martin – Premiul național pentru excelența în cultură, cu un laudatio rostit de Mircea Dumitru;
- Emil Hurezeanu – Premiul național pentru promovarea operei eminesciene și a culturii române, cu un laudatio rostit de Mircea A. Diaconu.
Premiile au fost înmânate de Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Diana Băciună, secretar de stat în Ministerul Culturii și de Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Gala Premiilor Culturii Naționale a fost încheiată cu recitalul „Domnule şi frate Eminescu“, susținut de maestrul Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Recitalul „Domnule şi frate Eminescu“ a fost construit ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, pornind de la dimensiunea poeziei populare ca matrice și explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.
Sursa foto: facebook/ Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
-
Evenimentcu 2 zile in urma
Zilele Eminescu, la Ipotești. Manifestări prilejuite de împlinirea a 175 de ani de la nașterea poetului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Vârsta de la care nu mai poți șofa. În ce condiții ești obligat să renunți la permis
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat omorât în bătaie în propria casă. Principalul suspect este chiar vecinul său
-
Culturăcu 3 zile in urma
Alexandru Vlahuță despre Eminescu: Era de o tristețe și o melancolie sfâșietoare…
-
Culturăcu 2 zile in urma
Botoșani, orașul legat pe vecie de Mihai Eminescu. „Luceafărul”…săpat în piatră! (video)
-
Actualitatecu 10 ore in urma
Bărbat transportat la spital pentru îngrijiri, după ce a fost rănit într-un accident de circulație (foto)
-
Actualitatecu o zi in urma
FC Botoșani a încheiat pregătirea din Antalya cu o victorie, scor 4-1, în amicalul cu FK Radnički
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Un proiectil neexplodat din perioada războiului a fost descoperit de un bărbat într-o pădure