Actualitate
Elicopterul SMURD, solicitat de urgență la un caz din Dorohoi
Aeronava sanitară a fost solicitată în urmă cu puțin timp la Dorohoi, unde a aterizat pe stadionul municipal.
Elicopterul SMURD a preluat un bărbat de 56 de ani diagnosticat cu traumatism cranian.
Cadrele medicale de la Botoșani au decis transferul la o clinică de specialitate.
Aeronava a aterizat pe stadionul municipal din Dorohoi.
Garda de Intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dorohoi a fost solicitată să asigure măsurile de aterizare, respectiv decolare a elicopterului.
Sursa foto: eSP.md
Actualitate
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro
Actualitate
Ziua în care ocrotitoarea Moldovei a ajuns la Iași. Acum 385 de ani, moaștele Sfintei Parascheva era aduse în capitala vechii provincii
În data de 13 iunie se împlinesc 385 de ani de la momentul aducerii la Iași a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Inițial, racla cu cinstitele moaște a fost așezată în biserica Mănăstirii „Sfinților Trei Ierarhi” până în anul 1888, când au fost mutate în actuala Catedrala Mitropolitană.
Sfântul odor a fost oferit de Patriarhia Ecumenică domnitorului Vasile Lupu, după ce acesta a plătit datoria patriarhiei către Imperiul Otoman.
Pe la jumătatea secolului al XI-lea, la vârsta de 27 de ani, Sfânta Parascheva și-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar, mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaștele Cuvioasei au fost găsite întregi, fiind așezate spre închinare în biserica Sfinților Apostoli din satul natal, Epivat, unde au rămas aproape 175 de ani.
În anul 1223, țarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaștele Cuvioasei Parascheva la Târnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
În anul 1393, căzând Bulgaria sub ocupația turcilor, sfintele ei moaște au fost dăruite pentru puţin timp lui Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești. După trei ani, turcii le-au dat cneaghinei Anghelina a Serbiei, care le-a strămutat la Belgrad, unde au rămas timp de 125 de ani.
În anul 1521, turcii au ocupat și Serbia și au luat din nou ostatice moaștele Sf. Parascheva, pe care le-au dus în palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, ele au fost răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducați de aur și au rămas în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani.
Sursa text/foto: facebook/Sufletul Moldovei
Actualitate
Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani
Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un eveniment care aduce împreună sportul, cultura și comunitatea în inima orașului!
Organizat de Clubul Sportiv Nord, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani și cu sprijinul partenerilor instituționali și privați, Maratonul Nordului Botoșani a devenit într-un timp scurt unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiune. La ediția din acest an s-au înscris peste 700 de participanți din județul Botoșani, din întreaga regiune a Moldovei și din alte zone ale țării.
Competiția este destinată tuturor categoriilor de participanți, de la copii și începători până la alergători experimentați. Ediția din 2026 aduce și o premieră pentru municipiul Botoșani și pentru regiunea Moldovei: cursa de maraton pe distanța de 42 de kilometri, care completează probele de Cros Popular 5 km, Cros 10,5 km și Semimaraton.
Duminică, 14 iunie, centrul municipiului va deveni scena principală a competiției, odată cu desfășurarea tuturor curselor pentru adulți.
Traseul a fost conceput pentru a pune în valoare principalele repere ale municipiului și va traversa zone reprezentative precum Piața Revoluției, Pietonalul Unirii, Bulevardul Mihai Eminescu, Stadionul Municipal, Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, Parcul „Mihai Eminescu”, Strada Nicolae Iorga, Strada Cuza Vodă, Calea Națională și Centrul Istoric.
Primăria Municipiului Botoșani susține organizarea unor astfel de competiții care contribuie la promovarea unui stil de viață sănătos, încurajează practicarea sportului și consolidează imaginea orașului ca destinație pentru evenimente de amploare.
„Maratonul Nordului Botoșani este mai mult decât o competiție sportivă. Este un eveniment care aduce comunitatea împreună, promovează un stil de viață sănătos și contribuie la dezvoltarea imaginii unui oraș modern, activ și deschis către evenimente de amploare. Mă bucur că tot mai mulți botoșăneni aleg să participe de la un an la altul și îi încurajez pe cât mai mulți să ni se alăture, fie la start, fie în rolul de susținători.
Astfel de evenimente arată că Botoșaniul are capacitatea de a găzdui competiții importante și de a atrage oameni din întreaga regiune, generând beneficii pentru oraș și pentru comunitate. Știu că restricțiile temporare de trafic pot crea un anumit disconfort, însă acestea sunt necesare pentru siguranța participanților și vor fi de scurtă durată. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă invit să transformăm împreună acest weekend într-o sărbătoare a sportului, a comunității și a Botoșaniului”, a declarat primarul municipiului Botoșani.
Pentru desfășurarea competiției în condiții de siguranță, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe traseul de concurs. Primăria Municipiului Botoșani le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și îi invită să susțină participanții de pe marginea traseului, contribuind astfel la atmosfera unui eveniment care promovează energia, sănătatea și spiritul comunitar.
Maratonul Nordului Botoșani face parte din seria competițiilor Maratonul Nordului și reprezintă o oportunitate de a demonstra că municipiul Botoșani poate găzdui evenimente sportive de nivel înalt, cu impact pozitiv asupra comunității și asupra imaginii orașului.
-
Actualitatecu 16 ore in urmaPeste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani
-
Actualitatecu 15 ore in urmaZiua în care ocrotitoarea Moldovei a ajuns la Iași. Acum 385 de ani, moaștele Sfintei Parascheva era aduse în capitala vechii provincii
-
Actualitatecu 21 de minute in urmaSesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură




