Botoșani
Elevii de la Colegiul „A.T. Laurian” din Botoșani, alături de pompieri și paramedicii SMURD (galerie foto)
Două clase ale Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani au decis să marcheze Ziua Mondială de comemorare a victimelor traficului rutier într-un mod educativ și practic.
Astfel, elevii au petrecut câteva ore alături de pompierii și paramedicii SMURD, dornici să învețe cum pot face diferența în momente critice.
Aceștia au fost interesați să descopere care sunt pașii corecți pentru intervenția la un accident rutier, ce trebuie să facă atunci când sunt martori ai unui eveniment tragic și, mai ales, cum pot evita să devină victime ale accidentelor rutiere.
În cadrul activității, un echipaj SMURD a prezentat echipamentele specifice de prim ajutor pentru a oferi elevilor o demonstrație practică despre salvarea de vieți.
Aceștia le-au explicat elevilor cum să evalueze rapid o situație de urgență, cum să alerteze autoritățile și care sunt primele gesturi esențiale pentru a ajuta o victimă până la sosirea echipajelor de intervenție. Demonstrațiile au inclus tehnici de resuscitare, metode de imobilizare a fracturilor și sfaturi esențiale pentru a asigura siguranța proprie și a celor implicați în accident. În cadrul activității, a fost simulat un accident rutier, iar „pasagerii” implicați au avut ocazia să experimenteze pe pielea lor ce înseamnă să fie în rolul victimelor, învățând astfel importanța intervenției rapide și corecte.
În plus, pompierii de la Inspecția de Prevenire au fost la rândul lor în mijlocul elevilor și le-au explicat acestora cum pot preveni și interveni în cazul producerii unui incendiu sau cutremur.
Elevii au primit informații despre măsurile de siguranță în caz de dezastre, precum și despre importanța unei reacții corecte și rapide pentru a reduce riscurile și a salva vieți, potrivit celor transmise de reprezentanții ISU Botoșani.








Botoșani
„EMINESCU – Anatomia unui suflet VIZIONAR”
Dumitru Constantin Dulcan, Alexandru Vlad Ciurea, Părintele Calistrat și Dorel Vișan vin la Ipotești pentru un dialog fascinant despre Eminescu, spiritualitate și mintea unui geniu.
Evenimentul va avea loc la Casa Memorială „Mihai Eminescu” din Ipotești, în data de 6 Iunie 2026, de la ora 15.00, iar moderatoare este Florentina Fântânaru, o cunoscută realizatoare și moderatoare TV din România.
Cu o carieră de peste două decenii în jurnalismul de interviu, Florentina Fântânaru realizează și moderează emisiunea „De-a Viața Ascunselea” la Antena 3 CNN, unde abordează subiecte profunde despre dezvoltare personală, psihologie, traumă și vindecare alături de invitați speciali.
Actualitate
APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit pentru primirea cererilor de plată aferente Campaniei 2026.
- Centrele APIA vor avea program de lucru și sâmbătă, 30 mai 2026.
Astfel, personalul APIA implicat în activitatea de primire a Cererilor de plată aferente Campaniei 2026, precum și personalul implicat în autorizarea la plată a cererilor aferente Campaniei 2025, vor avea program de lucru și în data menționată.
Termenul-limită pentru depunerea cererilor de plată în cadrul Campaniei 2026 este 5 iunie 2026, inclusiv, iar fermierii trebuie să se adreseze din timp funcționarilor APIA pentru finalizarea procedurilor necesare depunerii cererilor.
Potrivit datelor existente la nivelul instituției, din totalul de 25.602 de cereri depuse anul trecut de fermierii botoșăneni, până în prezent s-au depus 20.850 de cereri, aferente unei suprafețe de aproximativ 169.000 hectare.
Cererea de plată, inclusiv declarația de suprafață, se completează în aplicația geospațială AGI Online, conform Instrucţiunilor disponibile pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, la link: http://agi.apia.org.ro/agionline.
Sursa foto: Monitorul de Făgăraș
Botoșani
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)
Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica ocrotită de acesta, ctitorie a doamnei Elena Rareș din anul 1551. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Evenimentul a încheiat manifestările dedicate Zilelor Municipiului Botoșani.
După ce, în seara precedentă, credincioșii botoșăneni au participat la procesiunea cu moaștele Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria, precedată de slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiu, în dimineața zilei de joi, 23 aprilie, aceeași biserică, situată în inima orașului, a devenit loc de rugăciune și comuniune pentru numeroși credincioși.
Începând cu ora 9.00, ierarhii au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul slujitor, în prezența unei mulțimi de credincioși veniți să-l cinstească pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul lăcașului de cult și al orașului.
În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat că viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este o mărturie vie a faptului că adevărata putere nu stă în ranguri sau în bogății, ci în credința neclintită: „Viața lui, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, este o mărturie vie că adevărata putere nu stă în ranguri sau în bogății, ci în credința neclintită. Așa cum ne spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, nimic nu este mai puternic decât omul care are credință adevărată. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a arătat prin viața sa că, rămânând statornic chiar și în fața suferinței și a morții, credința sa a rămas neclintită”.
În timpul Sfintei Liturghii, IPS Teofan l-a hirotonit întru diacon pe Filaret Acrișor, un îndrăgit profesor de religie, care va fi numit preot la Parohia Ceir din comuna Todireni.
La final, Părintele Mitropolit Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare, îndemnându-i să înțeleagă și să trăiască duhovnicește însemnătatea acestei întreite sărbători: „Suntem la o întreită sărbătoare: Învierea Domnului, care se prelungește în fiecare zi, în mod deosebit până la Pogorârea Sfântului Duh; în al doilea rând, sărbătoarea Sfântului Gheorghe, și, în al treilea rând, cinstirea pe care o aducem binecuvântatelor moaște ale Sfântului Părinte Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria. Aceste trei momente sfinte au în comun biruința. În primul rând, biruința asupra morții, adusă de Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Dumnezeu – Omul. Învierea Domnului ne arată că moartea, în esență, nu există, pentru că sufletul este nemuritor și, dacă Hristos a înviat, vom învia și noi. În al doilea rând, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este numit purtătorul de biruință, pentru că a biruit credința cea falsă, credința păgână, călăuzindu-se în viață după cuvântul Scripturii: «Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul adevărat Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe Care Tu, Doamne, L-ai trimis». În al treilea rând, vorbim despre biruința asupra necredinței, despre care ne-a vorbit atât de mult Sfântul Părinte Cleopa, cel care, în vremuri nu tocmai ușoare pentru credință, și-a călăuzit viețuirea, atitudinea și cuvântul după psalmul Prorocului David: «Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu»”.




Un articol de Mihail Vrăjitoru, preluat din Ziarul Lumina.
Sursa foto: Mihail Vrăjitoru/ziarullumina.ro




