Botoșani
Concert susținut de Ansamblul „Plăieșii” la Botoșani, în cadrul unui turneu aniversar (video)

Artiștii din Republica Moldova vor concerta joi, 21 noiembrie 2024, la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Botoșani.
Ansamblul etnofolcloric „Plăieşii” se află într-un turneu aniversar, denumit generic „Plăieșii – 35”, deoarece aniversează 35 de ani de la fondare ansamblului, care a avut loc pe 15 ianuarie 1989.
În acest an, Ansamblul etnofolcloric „Plăieșii” va susține 26 de spectacole în 9 țări și va concerta pentru circa 20.000 de spectatori de pe două continente, potrivit organizatorilor.
Folclorul autentic și cele mai populare cântece din repertoriul ansamblului vor face parte din programul spectacolelor turneului și de pe noul album aniversar care va fi lansat cu această ocazie.
Actualitate
Concursul național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul…”, la Ipotești

La inițiativa Academiei Române, anul 2025 a fost declarat „Anul Eminescu”.
La cei 136 de ani de la trecerea la cele veșnice ale poetului botoșănean, Consiliul Județean Botoșani, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, organizează cea de-a XLIX-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, în data de 15 iunie 2025, pe insula Lacului cu Nuferi din Ipotești, Botoșani.
Concursul își propune an de an să descopere și să promoveze noi talente poetice și critice și se adresează poeților și criticilor literari care nu au debutat în volum și care nu au depășit vârsta de 40 de ani.
Concursul se desfășoară anual pe trei secțiuni – Carte publicată, Poezie în manuscris și Interpretare critică a operei eminesciene. De menționat că lucrările se trimit juriului în mod anonim, fiecare lucrare de la secțiunile Poezie în manuscris și Interpretare critică a operei eminesciene fiind semnate cu un motto individual.
La această ediție sunt înscrise în concurs 15 grupaje de poezie la secțiunea Poezie în Manuscris și șase volume la secțiunea Carte Publicată:
- Agheorghesei Adrian – Cu mine, cu voi, cu nimeni
- Bejinariu Daniela – New Era Eva
- Dinică Maria Antonia – Dacă nu ne-am fi născut, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat!
- Golomoz Aura – Umbre fertile de taur
- Mălureanu Alexandra Roxana – Moartea ca a doua șansă
- Pătrăucean Constantin Andrei – Când tata se va întoarce
„În data de 15 iunie 2024, la ora 16, pe insula Lacului cu Nuferi din Ipotești, Botoșani vă invităm la o întâlnire cu și despre poezie, în care vom afla care sunt laureații acestei ediții, vom lansa noul număr al antologiei de poezie „Porni Luceafărul…”, care conține lucrările câștigătorilor din 2024, îi vom avea invitați pe Nicolae Corlat, Florentina Toniță și Cezar Florin Ciobîcă și vom asculta recitalurile artiștilor botoșăneni: Ilinca Grumeza, Ioana Ciobanu, Teodor Felicanu, Măriuca Stan Muraru și Robert Condraschi”, a transmis Iustina Irimia-Cenușă, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.
Sursa foto: Timpul Credinței
Actualitate
Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Botoșani a început eliberarea cărților electronice de identitate

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) a început operaţionalizarea cărţilor electronice de identitate (CEI).
Acest serviciu vine în sprijinul cetăţenilor din municipiul Botoşani şi din localităţile arondate.
Programările pentru CEI se realizează exclusiv online prin accesarea portalului HUB Servicii MAI: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari. Ulterior, în baza programării, cetățenii se vor prezenta la ghișeele SPCLEP cu următoarele documente, în original:
- certificat de naştere
- certificat de căsătorie, după caz
- hotărâre de divorţ, după caz
- documente care atestă domiciliul
- actul de identitate anterior
- alte documente justificative.
Cetățenii pot solicita o carte electronică de identitate chiar dacă documentul actual încă este valabil.
Cărţile Electronice de Identitate (CEI) sunt emise gratuit, în funcție de fondurile disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 14 ani.
CEI oferă multiple beneficii: un grad ridicat de securitate pentru prevenirea falsificării și furtului de identitate, funcţionalităţi digitale avansate, posibilitatea autentificării în sistemele informatice ale instituţiilor statului şi utilizarea semnăturii electronice.
De asemenea, CEI sunt conforme cu normele europene, au dimensiuni standardizate ale cardurilor bancare și pot fi utilizate ca documente de călătorie.
Program ghişee Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Botoșani pentru eliberarea CEI:
- luni – miercuri: 10.00 -16.00
- joi: 10.30 -18.00
- vineri: 10.00 -13.00.
Botoșani
Maratonul Nordului, eveniment sportiv ce va avea loc în municipiul Botoșani în acest weekend (foto)

Peste 400 de alergători din toată țara s-au înscris la prima ediție a Maratonului Nordului Botoșani, o competiție de alergare pe șosea care va anima orașul în weekendul 14-15 iunie 2025, aducând împreună sportul și cultura într-un eveniment unic în România.
Organizat de Clubul Sportiv Nord, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani și cu sprijinul unor parteneri privați, evenimentul își propune să atragă la start nu doar pasionați de mișcare, ci și publicul botoșănean dornic de un oraș mai viu, mai activ și mai prietenos.
Sâmbătă, 14 iunie, se dă startul cu Crosul Copiilor Decathlon, care va aduce bucurie și energie la Cornișa AquaPark & Sports Botoșani.
Duminică, 15 iunie, au loc Crosul 10 km Carreman și Semi-maratonul Vestra, pe un traseu spectaculos care străbate cele mai importante obiective de patrimoniu ale orașului.
Traseul competiției va include, printre altele:
- Piața Revoluției – Pietonal Unirii (zona de start/finish)
- Bulevardul Eminescu
- Stadionul Municipal
- Sala Polivalentă Elisabeta Lipă
- Parcul Mihai Eminescu
- Nicolae Iorga
- Cuza Vodă
- Calea Națională
- Centrul Istoric
Pe traseu, alergătorii și spectatorii vor fi întâmpinați de evenimente culturale de toate felurile, realizate de:
- Filarmonica „George Enescu” Botoșani
- Teatrul Mihai Eminescu
- Festivalul Zilele Nordului
- Memorialul Ipotești
- Consiliul Județean al Elevilor Botoșani
- Clubul Sportiv Airsoft Botoșani
- Școala Populară de Arte
- Pepita in the Forest
- Trupe, cafenele și inițiative locale
- Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Botoşani & Visit Botoșani
Înscrierile online s-au încheiat, însă alergătorii se pot înscrie în continuare la standul Maratonul Nordului de la Cornișa AquaPark & Sports Botoșani și în data de 15 iunie, direct la standul oficial din Piața Revoluției, înaintea startului.
Organizatorii încurajează toți botoșănenii care vor să facă mișcare sau să își susțină prietenii și familia, să vină în oraș, să participe și să se bucure de energia unui eveniment care va transforma centrul orașului într-o sărbătoare.
„Ne dorim ca Maratonul Nordului Botoșani să devină o competiție de referință în România și în regiune. Avem un oraș frumos, cu un patrimoniu valoros, cu o comunitate activă și creativă și vrem ca acest maraton să le pună în valoare pe toate”, a declarat Alexandru Teioșanu, președintele Clubului Sportiv Nord.
Pentru ca evenimentul sportiv să se desfășoare în cele mai bune condiții, a fost necesar ca circulația rutieră să fie restricționată pe mai multe străzi din oraș.
Astfel, pe data de 15 iunie, în intervalul orar 06.00 – 14.00, traficul rutier va fi închis pe următoarele artere:
- strada Cuza Vodă
- strada Marchian
- Bulevardul Mihai Eminescu, intersecție cu străzile Sucevei și Petru Rareș
- Bulevardul George Enescu, intersecție cu strada Primăverii și Bulevardul Mihai Eminescu
- strada Nicolae Iorga, intersecție cu Calea Națională și strada Ion Pillat, respectiv intersecție cu strada Bucovina și Calea Națională
- strada Trandafirilor
- strada Ioan Simionescu
- Calea Națională, între intersecția cu strada Grivița și sens giratoriu cu strada Ion Pillat
- strada Victoriei, intersecție cu Calea Națională și strada Ion Pillat
- strada 1 Decembrie
- strada Poștei
„Având în vedere amplitudinea evenimentului sportiv, inedit în municipiul Botoșani, suntem nevoiți să apelăm la înțelegerea șoferilor și îi rugăm să utilizeze rute alternative în intervalul orar menționat. De asemenea, operatorii de transport public au adaptat traseele, pentru a evita suprapunerea cu zonele închise pe durata competiției”, a precizat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Maratonul Nordului Botoșani este a treia competiție marca Maratonul Nordului, care include și Maratonul Nordului Dersca (2 august) și Maratonul Nordului Teioasa (3 august), organizate în cadrul festivalului Zilele Nordului.
Parteneri în organizarea evenimentului care promovează mișcarea, un stil de viață sănătos, grija față de mediu și valorile locale mai sunt Vestra, Carreman, Electroalfa, Elsaco, Grup Eta și numeroase alte companii, instituții și organizații locale.
Ambasadori ai competiției sunt Elisabeta Lipă, Doina Melinte și Alex Corneschi, cu scopul ca evenimentul să consolideze poziționarea Botoșaniului ca destinație pentru turismul sportiv și cultural.
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
Băiețel de 4 ani, rănit într-un accident produs la ieșirea din municipiul Botoșani, în zona Lebăda (foto)
-
Actualitatecu o zi in urma
Restricționarea traficului rutier pe mai multe artere din Botoșani în contextul desfășurării Maratonului Nordului (foto)
-
Actualitatecu o zi in urma
Un copil de 3 ani, care s-a pierdut de părinți, a fost găsit de un polițist în parcul Mihai Eminescu din Botoșani (foto)
-
Botoșanicu 22 de ore in urma
Maratonul Nordului, eveniment sportiv ce va avea loc în municipiul Botoșani în acest weekend (foto)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Anunț APIA Botoșani: Fermierii sunt așteptați până pe 13 iunie 2025 să depună Cererea de plată!
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Microbuz plin cu „surprize”: țigări și alcool, confiscate de polițiștii de frontieră la intrarea în țară
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Concursul național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul…”, la Ipotești
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Botoșani a început eliberarea cărților electronice de identitate