Actualitate
Duminica a 4-a după Paști, Vindecarea slăbănogului de la Vitezda
Iubirea vindecătoare a Doctorului ceresc – medicamentul recunoștinței pentru cel însănătoșit
”În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și, știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos” (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15.
Luminoasa prezență taumaturgică, sufletește și trupește a Domnului – „Doctorul și Vindecătorul nostru”, se concretizează în chip autentic în Biserica harului, „Laboratorul Învierii” (Sfântul Maxim Mărturisitorul) și „Spitalul obștesc”, așa cum ne arată Sfântul Ioan Gură de Aur în Duminica a patra după Sfintele Paști, arată ziarullumina.ro
Închinată unui bolnav, suferind de imobilizare, timp de 38 de ani, tot de atâtea ori s-a deplasat, cum a putut, la Scăldătoarea Vitezda, care avea cinci pridvoare de vindecare în Ierusalim.
Neînfrânt nici de boală, nici de singurătate, nici de speranța vindecării, după 38 de ani, apare, în sfârșit, și pentru el nu doar omul așteptat, ci Dumnezeul și Omul – Domnul nostru Iisus Hristos.
Binefăcătorul său, așteptat atât de îndelungat, îl întreabă despre dorința sa de însănătoșire, principala motivație a prezenței la Scăldătoarea Vitezda. Spre surprinderea noastră, bolnavul se plânge mai întâi de absența unui om care să-l arunce și pe dânsul în scăldătoare. Se accentuează astfel, mai întâi, durerea sufletească în singurătatea purtării bolii trupești.
De aceea, taina vindecării de către Hristos Domnul răspunde ambelor suferințe deodată, deoarece El este și om adevărat și Dumnezeu adevărat, Care dorește a fi Doctorul deplin pentru bolile care încep în perimetru sufletesc și continuă în realitatea vieții biologice, trupești.
Astfel, Domnul pune capăt ambelor suferințe, cea sufletească și cea trupească, invitându-l pe slăbănog să își ridice patul, fără a mai fi necesară afundarea în scăldătoare, deoarece el Însuși este „Apa cea vie” (Ioan 4, 10) și „Medicamentul nemuririi” (Sfântul Ignatie Teoforul) pentru toți „cei osteniți și împovărați”.
Omul care preferă prietenia binefăcătorului
Câtă bucurie va fi trăit pe moment omul însănătoșit și ridicat din neputința ce l-a țintuit imobilizat 38 de ani! Dar n-a fost așa! Cei care-l înconjurau, orbiți de formalism în înțelesul îngust al zilei de sărbătoare, potrivit Legii Vechi, sâmbăta, n-au putut înlătura ceața de pe suflete și în locul încurajării fraterne i-au adresat insulte, izolându-l de această dată în altă formă a singurătății exclusive.
În lăcașul de închinare și de mulțumire pentru însănătoșire face cunoștință cu Dumnezeul și Omul Iisus Hristos care mai întâi îi confirmă vindecarea trupului, se bucură de prezența pe picioare în templu, dar îl conduce discret și atent și spre terapia sufletului: „Iată te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ție ceva mai rău” (Ioan 5, 14).
În această stare de cunoaștere a binefacerii însănătoșirii depline, bolnavul în fața Duhovnicului desăvârșit – Hristos, slăbănogul își recapătă forța lăuntrică a recunoștinței într-o lucrare mare și pilduitoare: misiunea recunoștinței. Pentru că L-a cunoscut și a recunoscut binefacerea dumnezeiască și omenească, omul însănătoșit devine și el un apostol credibil al sănătății, stare pe care o arată denigratorilor Domnului, prin mărturisire: „Atunci omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel care l-a făcut sănătos!” (Ioan 5, 15).
Cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni
Din relatarea completă și plină de sensuri și învățături atât pentru vindecarea integrală trup și suflet, cât și pentru atitudinea noastră față de cei suferinzi, dar și a celor vindecați de către binefăcător, începând cu Dumnezeu și continuând cu semenii, înțelegem, mai întâi, cât de mare este iubirea față de oameni a Domnului ca Medic și Duhovnic pentru noi toți.
În fața izbăvirii de boala trupească, orice obstacol omenesc fără logică și iubire fraternă arată absența bunătății, a compasiunii și a empatiei pentru durerile semenului, în interiorul căruia noi putem deveni spiritual și să nu fim numai „medicament” și încurajare.
Domnul este medic desăvârşit
Doar Domnul este pe deplin solidar și medic desăvârșit, gata să ne ridice prin Cuvânt și Taină, din orice suferință, deoarece astfel se împărtășește iubirea milostivă, iertătoare și vindecătoare. Așa înțelegem mai adânc sensul Cuvântului Său din Evanghelie: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28).
În lăcașul de atunci el Îl descoperă pe Hristos, care îl ajută să se elibereze de adevărata cauză a bolii, păcatul pe care trebuie să-l evite după ce mai întâi este ușurat de Duhovnicul ceresc. Așa încep demersul și ajutorul spre terapia integrală. O nouă putere luminoasă se concretizează în mulțumirea plină de recunoștință și în starea de model pentru noi toți astăzi în Biserica Harului, de unde Domnul nu absentează niciodată, așteptându-ne, ajutându-ne, ridicându-ne!
Domnul ne încredințează de prezența Sa din sfântul lăcaș în fiecare bolnav, acasă, în lume, în spitale
Nu ne părăsește, mai ales dacă Îl chemăm, cu speranța și credința bolnavului de astăzi. El, Hristos, este prezent în cei bolnavi, încât ne așteaptă nu doar astăzi, ci până la a doua Sa venire, să Îl urmăm, să Îl vizităm, să Îl recunoaștem în suferinzi: „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat” (Matei 25, 36).
Din această perspectivă, așa cum ne-a relatat Sfânta Evanghelie, primim un nou imbold în credință, în speranța și în chemarea ajutorului Mântuitorului în toate suferințele noastre, pe care le poartă cu noi și ni le ridică, mai cu seamă că și noi Îl urmăm, ca semeni, ca frați, ca voluntari ai sănătății, toți la căpătâiul oricărui suferind, de oriunde și oricine ar fi.
Acolo unde absentăm, intervine Domnul
Înțelegem cât de mare este iubirea Domnului față de sănătatea noastră și cât de eficient este ajutorul Său trecut în gândirea și în iubirea faptei milostive și frățești. Acolo unde absentăm, intervine Domnul și de multe ori suntem uimiți de răbdarea, credința și de speranța bolnavilor credincioși, dar și de devotamentul medicilor și voluntarilor creștini în țara noastră și în lume!
Și bolnavul ne este un pedagog, după modelul slăbănogului căruia tocmai de aceea Sfânta Biserică i-a închinat o adevărată sărbătoare în Duminica a patra după Sfintele Paști.
Astfel, credința în vindecare cu ajutorul lui Dumnezeu este o putere mare și sfântă care ne ajută să depășim prăbușirea în fața durerii și a singurătății, după cum prezența slujitorului sfințit și a medicului iscusit la căpătâiul bolnavului actualizează prezența Domnului în fața slăbănogului de la Vitezda.
Ajută-ne, Doamne, Doctorule, Vindecătorule al sufletelor și al trupurilor noastre, să Te invităm necontenit în noi și între noi, bolnavii sufletește și trupește, în casă, acasă, în lume, în spitale și dăruiește-ne credința și speranța bolnavului, care 38 de ani nu a disperat, ci s-a rugat, a crezut și a sperat că un om îl va ajuta.
Înmulțește, Doamne, dragostea de semeni și mai cu seamă de frații mai suferinzi decât noi și ajută-ne cu harul iubirii Tale milostive să urmăm cât mai mulți chemarea dumnezeiască, din Biserica noastră, Clinica cerească de pe pământ, dimpreună cu slujitorii în halate albe și preoții din spitale, așa cum ne-a îndemnat părintește Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Sfântul Sinod și în toate comunitățile bisericești, prin pastorația înțeleaptă, smerită și vindecătoare a bolnavilor.

(Articolul integral în Ziarul Lumina)
Actualitate
Se împlinesc 137 de ani de la moartea marelui poet național Mihai Eminescu
La data de 15 iunie 1889 a încetat din viață Mihai Eminescu, cel supranumit „Luceafărul literaturii românești” și considerat de cititorii și de critica literară drept cel mai important poet din literatura română.
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, și a copilărit în mare parte la Ipotești, loc care avea să rămână profund legat de imaginația și sensibilitatea sa poetică. Născut cu numele de Mihail Eminovici, el provenea dintr-o familie numeroasă, fiind unul dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici și ai Ralucăi Iurașcu. Încă din copilărie a intrat în contact cu lumea satului moldovenesc, cu tradițiile populare, cu natura și cu poveștile transmise oral, elemente care vor deveni ulterior surse esențiale de inspirație pentru creația sa literară.
Primele studii le-a urmat la Cernăuți, oraș aflat atunci în Imperiul Austriac. A fost un elev inteligent și curios, însă spiritul său independent l-a făcut să urmeze un traseu educațional neobișnuit. După întreruperea studiilor liceale, a călătorit prin diferite regiuni ale spațiului românesc și a lucrat o perioadă în apropierea trupelor de teatru ambulant, experiență care i-a oferit contact direct cu viața culturală a vremii și cu realitățile societății românești.
Debutul său literar a avut loc în anul 1866. După moartea profesorului Aron Pumnul, tânărul Eminescu a publicat poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, iar în același an poezia „De-aș avea” a apărut în revista „Familia”, condusă de Iosif Vulcan. Tot atunci numele său a fost modificat din Eminovici în Eminescu, formă sub care avea să intre definitiv în istoria literaturii române.
În 1869 a plecat la Viena, unde a audiat cursuri la Facultatea de Filosofie și Drept. Deși nu deținea diploma de bacalaureat necesară pentru statutul complet de student, a participat activ la viața intelectuală a orașului. Perioada vieneză a fost decisivă pentru formarea sa culturală. A intrat în contact cu marile curente filosofice europene, cu literatura romantică germană și cu ideile care circulau în mediile universitare ale epocii. Tot la Viena i-a cunoscut pe Ioan Slavici și pe Veronica Micle, două personalități care vor avea un rol important în viața sa.
Relația dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle este una dintre cele mai cunoscute povești de dragoste din cultura română. Cei doi s-au cunoscut în anii studenției vieneze și au întreținut o legătură complexă, marcată de apropiere, despărțiri, corespondență intensă și dificultăți generate de contextul social al vremii. Multe dintre poeziile de dragoste ale lui Eminescu sunt asociate cu această relație, deși inspirația poetică nu poate fi redusă exclusiv la experiențele sale biografice.
În timpul șederii la Viena și apoi la Berlin, unde și-a continuat studiile, Eminescu și-a consolidat cultura filosofică și literară. A fost influențat de gândirea lui Arthur Schopenhauer, de filosofia idealistă germană, de literatura romantică europeană și de marile tradiții culturale ale Antichității. Aceste influențe au contribuit la apariția unei opere de o complexitate remarcabilă, în care se întâlnesc reflecții despre iubire, timp, univers, destin, istorie și condiția umană.
Întors în țară, Eminescu a devenit membru activ al societății literare Junimea din Iași, cel mai important cerc intelectual românesc al epocii. Sprijinit și promovat de criticul Titu Maiorescu, el a publicat în revista „Convorbiri Literare” numeroase poezii care aveau să intre în patrimoniul literaturii române. În această perioadă au apărut creații precum „Floare albastră”, „Lacul”, „Dorința”, „Sara pe deal”, „Scrisorile” și multe alte texte considerate astăzi capodopere.
Pe lângă activitatea literară, Eminescu a desfășurat o intensă activitate jurnalistică. A lucrat la publicații precum „Curierul de Iași” și, mai târziu, la ziarul „Timpul” din București. Ca jurnalist, a abordat probleme politice, economice, sociale și culturale. Articolele sale se remarcă prin erudiție, spirit critic și preocuparea pentru dezvoltarea societății românești. Deși opiniile sale politice continuă să fie analizate și discutate de istorici, importanța sa ca jurnalist este astăzi recunoscută alături de cea de poet.
Opera lui Mihai Eminescu reprezintă punctul culminant al romantismului românesc. Poezia sa îmbină elemente folclorice, reflecții filosofice și imagini de o mare forță artistică. Natura apare adesea ca spațiu al armoniei și al idealului, în timp ce iubirea este prezentată atât ca experiență a fericirii, cât și a suferinței. În multe dintre creațiile sale se regăsește preocuparea pentru condiția geniului, pentru raportul dintre individ și societate, precum și pentru sensul existenței umane.
Capodopera sa, „Luceafărul”, publicată în 1883, este considerată una dintre cele mai importante creații poetice din literatura română și europeană. Poemul dezvoltă tema incompatibilității dintre ideal și realitate, dintre absolut și lumea obișnuită a oamenilor. Complexitatea simbolică, bogăția limbajului și profunzimea ideilor au făcut din această operă un reper fundamental al culturii române.
Începând cu anul 1883, starea sănătății sale s-a deteriorat considerabil. Ultimii ani ai vieții au fost marcați de suferință și de numeroase internări. Cauza exactă a bolii și a morții sale a generat de-a lungul timpului dezbateri și controverse în rândul cercetătorilor. Cert este că Mihai Eminescu s-a stins din viață la București, la 15 iunie 1889, la vârsta de numai treizeci și nouă de ani.
Mihai Eminescu a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București, la umbra unui tei, acest loc devenind repede un loc de pelerinaj pentru românii care îl prețuiesc pe „cel mai mare poet al literaturii române”.
După moartea sa, prestigiul lui Eminescu a crescut constant. Titu Maiorescu a avut un rol esențial în publicarea și conservarea operei poetului, contribuind decisiv la consacrarea sa. În deceniile următoare, Eminescu a devenit simbolul literaturii române și una dintre figurile centrale ale identității culturale naționale.
Astăzi, Mihai Eminescu este considerat poetul național al României și una dintre cele mai importante personalități culturale românești din toate timpurile. Opera sa continuă să fie studiată, tradusă și analizată în întreaga lume. Poeziile sale sunt prezente în programa școlară, iar manuscrisele sale reprezintă un patrimoniu cultural de valoare excepțională. Influența exercitată asupra limbii române literare, asupra poeziei și asupra culturii române în ansamblu rămâne fără egal, făcând din Eminescu nu doar un mare poet al secolului al XIX-lea, ci una dintre cele mai importante voci ale literaturii europene.
Sursa foto: Moldova 1
Actualitate
Mănăstirea Vorona: viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin
Dumnezeu ne cheamă lângă El, ne dăruiește prilejuri de vindecare, ne deschide într-o realitate a vieții, plină de belșug, mulțime de harisme și capacități, frumusețe și binecuvântare, în viața noastră de zi cu zi.
Acolo unde trăim, acolo unde lucrăm nu rămâne inactiv, ascultă-ți vocea inimii, Dumnezeu vorbește prin ea, îndrăznește cu credință ce este mai bine pentru tine și pentru cei din jur tău.
Viața nu înseamnă doar respirația care trece prin pieptul nostru, ci ceva mai adânc, ceva mai esențial și veșnic, ceea ce îți dă sens și bucurie, când se luminează de ziuă și spui, trăiesc cu un scop, când se înserează și Îl slăvești pe Dumnezeu pentru toate cele pe care le-ai trăit astăzi cu plinătate.
Viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin. Însă să nu uităm niciodată, chiar și în cele mai întunecate zile și ore, că soarele este mereu acolo. Privește și aleargă către Dumnezeu chiar și în clipele în care tu nu crezi în El, El crede mult în tine. Pentru că am fost creați pentru Rai. Răspunsul tăcut al iubirii către o lume care a uitat tot mai mult să iubească. Fiindcă omul fără bucurie nu are comuniune cu Dumnezeu.
Actualitate
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro
-
Actualitatecu 3 zile in urmaSesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
-
Actualitatecu o zi in urmaSe împlinesc 137 de ani de la moartea marelui poet național Mihai Eminescu
-
Actualitatecu 3 zile in urmaMănăstirea Vorona: viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin




