Actualitate
Caravană medicală derulată în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate” (foto)
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat, în prima săptămână din luna noiembrie, mai multe acțiuni în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”.
Caravana medicală a ajuns în județul Botoșani, unde 550 de persoane au fost consultate gratuit de către medicii specialiști, potrivit ziarullumina.ro
Astfel, medici specialiști în urologie, chirurgie oncologică, dermatologie, medicină internă, diabet zaharat, pediatrie, cardiologie, gastroenterologie, pneumologie, recuperare medicală, oftalmologie, ortopedie, ginecologie, psihologie și psihiatrie au consultat gratuit aproximativ 550 de persoane din localitățile Hlipiceni, Dragalina, Cobiceni, Satul Nou, Albești, Todireni, Cernești, Răuseni, Victoria, Lunca, și din municipiul Botoșani.
Pe lângă aceste consultații, pacienții au beneficiat de investigații de tip EKG, ecografie abdominală, cardiacă, spirometrie, oftalmoscopie, tonometrie, pahimetrie, autorefractometrie și dermatoscopie.
Campania de „Prevenţie și depistare a cancerului de col uterin” a fost integrată, astfel, în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. Mai multor femei li s-a efectuat gratuit testul Babeș-Papanicolau.
- Patologiile depistate de medicii voluntari au fost variate, potrivit celor care au consultat pacienții.
Dr. Amalia Anghel, medic primar dermatologie, a enumerat câteva dintre afecţiunile identificate la pacienţii examinaţi: „Dat fiind că populația este majoritar vârstnică, întâlnim frecvent afecțiuni caracteristice acestei grupe de vârstă, cum ar fi pielea uscată și diverse reacții cutanate, dar și o prevalență crescută a cancerelor de piele. În special, carcinoamele sunt frecvente la persoanele în vârstă, ca urmare a expunerii îndelungate la soare. Totodată, fiind a doua oară când particip la această activitate în Hlipiceni, anul trecut am identificat și tratat personal mai multe cazuri de cancer de piele, iar în prezent, acești pacienți sunt vindecați”.
Și dr. Andreea Lăcraru, medic cardiolog, a adăugat câteva concluzii: „Hipertensiunea arterială a fost, de departe, cea mai frecventă problemă identificată, mulți pacienți prezentând valori ale tensiunii arteriale de peste 200 mmHg. Ceea ce este îngrijorător e faptul că acești pacienți nu resimt simptome, ceea ce indică faptul că s-au obișnuit cu aceste valori ridicate, care pot fi extrem de periculoase. Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în prezent, iar astfel de campanii sunt esențiale pentru prevenția primară și mai ales secundară, în special în mediul rural, unde accesul la îngrijiri medicale este limitat. Aceste inițiative sunt extrem de utile pentru diagnosticarea și tratamentul corect al pacienților”.
Acțiunile din cadrul campaniei „Sănătate pentru sate” au fost sprijinite atât de preoții din comunitate, cât și de autoritățile locale.
Pr. Ștefan Basanciu, din Parohia Hlipiceni 2, a precizat că „această activitate este deosebit de binevenită, mai ales pentru persoanele vârstnice, care se confruntă cu probleme de sănătate și întâmpină dificultăți în a se deplasa pe distanțe mari”.
- Campania „Sănătate pentru sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății.
De asemenea, Dănuț-Viorel Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale, a concluzionat: „Am fost pentru a treia oară în comunitatea din Hlipiceni, iar impactul activității noastre s-a dovedit din nou extrem de important. Oamenii au fost încântați că nu au fost nevoiți să se deplaseze 50-60 km până la Botoșani și că au beneficiat de investigații gratuite, fără a mai aștepta săptămâni pentru o programare la un specialist. La finalul activității, au fost consultate peste 550 de persoane, cu ajutorul medicilor din 17 specializări. Cea mai mare satisfacție a fost salvarea unei vieți: a fost descoperit un pacient cu infarct miocardic acut, iar intervenția promptă a medicilor a permis transportul rapid la Iași, unde a fost operat de urgență și acum se află în afara oricărui pericol. Această campanie de prevenție ne-a demonstrat din nou că munca medicilor dedicați aduce speranță și încredere în comunitate”.
Până în prezent, în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”, au fost organizate 128 de acțiuni în județele Ilfov, Prahova, Maramureș, Argeş, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Botoșani și Buzău.
Astfel că de această campanie au beneficiat peste 16.000 de persoane. Toate aceste activități, desfășurate de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, se derulează sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, originar din județul Botoșani, care este și Eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale.
Arhimandrit Ciprian Grădinaru este cetățean de onoare al comunei natale, Hlipiceni.
Părintele a ctitorit Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hlipiceni, context în care a fost distins de Patriarhul Daniel cu Crucea Patriarhală.



Sursa foto: Ziarul Lumina
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




