Actualitate
Polițiștii de siguranță școlară dau startul campaniei „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” (foto)
În această vară și în întregul an școlar viitor, polițiștii Biroului Siguranță Școlară vor implementa Campania Națională „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”, inițiată de Direcția Siguranță Școlară și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în parteneriat cu Asociația „Copiii au talent”.
Campania are drept scop protejarea copiilor împotriva abuzurilor, traficului de persoane și exploatării și promovarea drepturilor fundamentale ale fiecărui copil.
Prin activitățile campaniei, polițiștii urmăresc dezvoltarea bagajului informațional al elevilor, raportat la drepturile și obligațiile pe care le au în funcție de vârstă, noțiunile necesare identificării formelor de abuz, conștientizarea acestora cu privire la riscurile și implicațiile victimizării prin trafic de minori și pornografie infantilă.
Părinții și cadrele didactice vor constitui de asemenea categorii de public țintă în cadrul campaniei, dorindu-se ca tot mai mulți oameni să recunoască și să înțeleagă pericolele reale ale neglijării, abuzului, traficului de minori ori exercitării oricăror forme de violență asupra minorilor.
Informații suplimentare
Accesând site-ul sigurantascolara.ro, populația generală poate afla informații și recomandări despre instituțiile responsabile de crearea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ, campanii și proiecte aflate în derulare, informații despre legislație și proceduri incidente siguranței școlare, lecții de informare și prevenire în domeniu, link-uri utile și altele.
În acest an școlar, polițiștii de siguranță școlară au desfășurat în unitățile de învățământ din județul Botoșani peste 720 de activități preventive, în principal în scopul combaterii actelor de violență și a consumului de substanțe interzise, în rândul populației de vârstă școlară.


Actualitate
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Actualitate
Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat citat de ziarullumina.ro
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității eclesiale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Sursa foto: ziarullumina.ro




