Actualitate
Calendar ortodox: Învierea Domnului – sărbătoarea luminii și a bucuriei; Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cerul Ierusalimului
Paștile sunt în Ortodoxie „sărbătoarea sărbătorilor”, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat. De aceea credincioșii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nicio altă bucurie: „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”, până la Înălțarea Domnului, când se salută cu altă veste tot așa de mare, legată interior de prima: „Hristos s-a înălțat!”, până la Cincizecime, care anticipează Cincizecimea deplină sau umplerea desăvârșită a vieții noastre de Duhul Sfânt.
Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim s-a întâmplat în dimineața zilei de 7 mai 351, în timpul împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare.
Crucea luminoasă s-a întins de la Golgota și până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aproximativ 9 km, strălucind mai tare decât soarele.
Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile.
O mulțime de oameni au ieșit din casele lor și de la munca lor îndreptându-se spre biserici pentru a aduce slavă lui Dumnezeu.
Despre această minune, Patriarhul Chiril al Ierusalimului i-a scris o scrisoare împăratului Constanțiu, îndemnându-l să părăsească erezia ariană. Această erezie, care nega divinitatea lui Hristos, era cauza a multe dispute teologice în cadrul imperiului.
„Aducem cu grabă la cunoștința credincioșiei tale minunea dumnezeiască a lucrurilor cerești, ce s-a petrecut în Ierusalim în timpul iubitoarei tale de Dumnezeu domnii. Nu facem aceasta cu dorința ca acum pentru întâia oară să vii de la necunoștință la cunoștința de Dumnezeu – căci tu ai atâta cunoștință de Dumnezeu, încât poți, prin faptele și gândurile tale credincioase, să înveți și pe alții – ci cu gândul de a te întări în cele ce știai. Odată ce ai înțeles, prin minunea săvârșită în timpul domniei tale, că domnia ta este cu adevărat iubită de Dumnezeu.
… Pe timpul domniei preaiubitorului de Dumnezeu și de fericita pomenire Constantin, tatăl tău, a fost găsit în Ierusalim mântuitorul lemn al crucii. Harul cel dumnezeiesc a făcut să fie găsită cinstita cruce în Sfintele Locuri neștiute de nimeni, de cel care caută în chip bun cucernicia. Minunea nu s-a mai săvârșit pe pământ, ci în cer: s-a arătat în Ierusalim semnul de biruință împotriva morții, al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, adică fericita Cruce, strălucind cu o lumina orbitoare. N-a fost văzută de unul sau de doi, ci s-a arătat cu totul lămurit la întreaga mulțime a cetății. Să nu se creadă apoi că a trecut iute ca o nălucă; dimpotrivă, a fost văzută cu ochii timp de mai multe ceasuri de pe pământ; prin strălucirea sa orbitoare, întrecea razele soarelui. Fără îndoială, crucea luminoasă ce s-a arătat pe cer ar fi fost întunecată de soare, biruită de strălucirea razelor lui dacă ea n-ar fi strălucit privitorilor cu o strălucire mai mare decât a soarelui. Toata mulțimea cetății, fără să stea pe gânduri, în acel ceas, a alergat la sfânta biserică, fiind cuprinsă de frică și bucurie din pricina vedeniei dumnezeiești; toți deodată: tineri și bătrâni, bărbați și femei, oameni de toate vârstele, până chiar și fetele ținute în casă, locuitori ai cetății, ca și străini, creștini la un loc cu păgânii care veniseră în Ierusalim din diferite părți, cu toții într-un singur suflet, ca o singură gură, slăveau pe Făcătorul de minuni, pe Hristos Iisus, Domnul nostru”.
Potrivit istoricului Sozomen, această minune a dus la convertirea multor păgâni și iudei la creștinism. De asemenea, mulți arieni au părăsit erezia, întorcându-se la Biserica Ortodoxă.
Sursa foto: Obiectiv Vocea Brailei
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




