Paștile sunt în Ortodoxie „sărbătoarea sărbătorilor”, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat. De aceea credincioșii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nicio altă bucurie: „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”, până la Înălțarea Domnului, când se salută cu altă veste tot așa de mare, legată interior de prima: „Hristos s-a înălțat!”, până la Cincizecime, care anticipează Cincizecimea deplină sau umplerea desăvârșită a vieții noastre de Duhul Sfânt.

Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim s-a întâmplat în dimineața zilei de 7 mai 351, în timpul împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare.

Crucea luminoasă s-a întins de la Golgota și până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aproximativ 9 km, strălucind mai tare decât soarele.

Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile.

O mulțime de oameni au ieșit din casele lor și de la munca lor îndreptându-se spre biserici pentru a aduce slavă lui Dumnezeu.

Despre această minune, Patriarhul Chiril al Ierusalimului i-a scris o scrisoare împăratului Constanțiu, îndemnându-l să părăsească erezia ariană. Această erezie, care nega divinitatea lui Hristos, era cauza a multe dispute teologice în cadrul imperiului.

„Aducem cu grabă la cunoștința credincioșiei tale minunea dumnezeiască a lucrurilor cerești, ce s-a petrecut în Ierusalim în timpul iubitoarei tale de Dumnezeu domnii. Nu facem aceasta cu dorința ca acum pentru întâia oară să vii de la necunoștință la cunoștința de Dumnezeu – căci tu ai atâta cunoștință de Dumnezeu, încât poți, prin faptele și gândurile tale credincioase, să înveți și pe alții – ci cu gândul de a te întări în cele ce știai. Odată ce ai înțeles, prin minunea săvârșită în timpul domniei tale, că domnia ta este cu adevărat iubită de Dumnezeu.

… Pe timpul domniei preaiubitorului de Dumnezeu și de fericita pomenire Constantin, tatăl tău, a fost găsit în Ierusalim mântuitorul lemn al crucii. Harul cel dumnezeiesc a făcut să fie găsită cinstita cruce în Sfintele Locuri neștiute de nimeni, de cel care caută în chip bun cucernicia. Minunea nu s-a mai săvârșit pe pământ, ci în cer: s-a arătat în Ierusalim semnul de biruință împotriva morții, al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, adică fericita Cruce, strălucind cu o lumina orbitoare. N-a fost văzută de unul sau de doi, ci s-a arătat cu totul lămurit la întreaga mulțime a cetății. Să nu se creadă apoi că a trecut iute ca o nălucă; dimpotrivă, a fost văzută cu ochii timp de mai multe ceasuri de pe pământ; prin strălucirea sa orbitoare, întrecea razele soarelui. Fără îndoială, crucea luminoasă ce s-a arătat pe cer ar fi fost întunecată de soare, biruită de strălucirea razelor lui dacă ea n-ar fi strălucit privitorilor cu o strălucire mai mare decât a soarelui. Toata mulțimea cetății, fără să stea pe gânduri, în acel ceas, a alergat la sfânta biserică, fiind cuprinsă de frică și bucurie din pricina vedeniei dumnezeiești; toți deodată: tineri și bătrâni, bărbați și femei, oameni de toate vârstele, până chiar și fetele ținute în casă, locuitori ai cetății, ca și străini, creștini la un loc cu păgânii care veniseră în Ierusalim din diferite părți, cu toții într-un singur suflet, ca o singură gură, slăveau pe Făcătorul de minuni, pe Hristos Iisus, Domnul nostru”.

Potrivit istoricului Sozomen, această minune a dus la convertirea multor păgâni și iudei la creștinism. De asemenea, mulți arieni au părăsit erezia, întorcându-se la Biserica Ortodoxă.

Sursa foto: Obiectiv Vocea Brailei