Actualitate
Calendar ortodox: Îl cinstim astăzi pe Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului
Tot astăzi, Biserica ortodoxă îi cinstește pe Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, episcopul Romei și pe Sf. Mc. Tomaida.
Sfântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei. Părăsind casa părintească, a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, unde s-a călugărit. După trecerea la Domnul a egumenului Ioan, obştea monahilor l-a pus egumen pe Sfântul Pahomie, deşi acesta nu voia. Având un dor mare de viaţă pustnicească, a lăsat egumenia şi s-a dus să-l cunoască pe Sfântul Dimitrie al Rostovului. După ce a stat în Rusia doi ani, a revenit la Neamţ şi s-a retras cu patru ucenici de-ai săi într-un loc pustnicesc în pădurile dimprejur. Nici aici nu s-a bucurat prea mult de liniştea pe care o iubea, deoarece după alţi doi ani a fost ales Episcop al Romanului. După şapte ani de păstorire rodnică, s-a retras din scaunul episcopal şi a revenit la sihăstria sa, unde a ridicat o biserică, alegându-i ca hram „Acoperământul Maicii Domnului”. Pentru aceasta, aşezarea monahală a primit numele Schitul Pocrov. Sfântul Pahomie a fost unul dintre cei mai de seamă cărturari dintre clericii din acel timp, fiind un monah cu smerită cugetare şi cu dragoste fierbinte pentru Hristos. S-a mutat la Domnul la 14 aprilie 1724.
Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul a trăit pe vremea lui Constans al II-lea (641-668), nepotul împăratului Heraclie, şi era din Toscana Italiei. După trecerea la Domnul a Episcopului Teodor al Romei, Martin i-a fost succesor. În acea vreme, Biserica suferea din cauza ereziei monoteliţilor, care spuneau că în Domnul Iisus Hristos este o singură voinţă, împotriva dreptei credinţe, care învaţă că în Hristos Iisus, Dumnezeu întrupat, sunt două firi şi două voinţe. Pentru că a mărturisit cu mult curaj credinţa cea adevărată, Sfântul Martin a fost exilat în Herson (Crimeea), unde, cu trupul istovit de suferinţe şi cu sufletul întristat de fărădelegile pe care oamenii le făceau pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 655. Moaştele sale au fost duse din Herson la Roma, tot în anul 655.
Actualitate
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Actualitate
Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat citat de ziarullumina.ro
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității eclesiale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Sursa foto: ziarullumina.ro




