Actualitate
Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile, preotul din Ancira; Sfânta Muceniţă Drosida, fiica împăratului Traian
Sfântul Vasile (†326) era preot în Ancira (Ankara de astăzi) şi a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363). Două mari primejdii pândeau pe creştini în acea vreme: rătăcirea urmaşilor lui Arie, care aveau alături de ei pe însuşi împăratul Constanţiu (337-361) şi păgânii, care urmăreau întoarcerea creştinilor la idolatrie. Drept aceea, Vasile preotul propovăduia cuvântul Evangheliei lui Hristos neîncetat, însă, potrivnicii săi l-au prins şi l-au dus înaintea dregătorului Satornin, om rău la suflet, care prigonea fără milă pe creştini şi osândea la moarte pe cei neînduplecaţi. Acesta îl îndemna şi pe Vasile să se lepede de Hristos Mântuitorul lumii, îngrozindu-l cu chinurile ce îi stăteau înainte. Văzând că acesta a rămas statornic în credinţa sa în Domnul Iisus Hristos, la îndemnul lui Satornin, necredincioşii l-au spânzurat de un lemn, l-au bătut de moarte, i-au strujit tot trupul, apoi l-au aruncat într-o temniţă întunecoasă. După câteva zile a fost adus înaintea împăratului Iulian Apostatul, însă nici acesta nu l-a putut clinti din credinţa sa în adevăratul Dumnezeu. Astfel, Iulian împăratul l-a dat în mâinile comitelui Frumentin, căpetenia gărzii sale, care l-a chinuit cumplit, arzându-l cu ţepuşe de fier înroşite în foc. Şi i-au găurit pântecele, spatele şi încheieturile şi aşa, în acele chinuri, Sfântul Vasile preotul şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului, neîncetat lăudând şi slăvind pe Hristos.
Actualitate
Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.
Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.
Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.
Sursa foto: Radio Chișinău
Actualitate
Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.
„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.
Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro




