Actualitate
Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi, 14 martie, pe Sfântul Cuvios Benedict de Nursia; Sfântul Sfinţit Mucenic Alexandru preotul
Sfântul Benedict, al cărui nume înseamnă binecuvântat, era din cetatea Nursia, Italia, nu departe de Roma. S-a născut în anul 480 din părinţi dreptcredincioşi, cu bună stare. Fiind însetat de cunoaştere, Benedict, după ce a primit o învăţătură temeinică în oraşul său, a fost trimis de părinţii săi la cele mai înalte şcoli din Roma. Supărat şi chiar înspăimântat de viaţa plină de patimi a tinerilor din vremea sa, părăsind lumea, s-a retras într-o peşteră, la Subiaco, unde s-a călugărit la îndemnul unui monah roman, care vieţuia acolo. Vreme de trei ani s-a nevoit sfântul într-o peşteră, neştiut fiind de oameni, până când, în chip minunat, a fost descoperit de un preot, cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului. Şi au început să vină la el mulţime de tineri, printre care şi Maur, şi Placid, cu care sfântul a înfiinţat 12 mănăstiri cu câte 12 călugări în fiecare aşezământ monahal. Odată, fiind cuprins de ispite trupeşti, fiind în apropierea sa urzici şi spini, sfântul s-a aruncat în ele şi, tăvălindu-se multă vreme şi însângerându-şi tot trupul, răbda cu vitejie durerile. Astfel, s-a izbăvit pentru totdeauna de gândurile pătimaşe. Altă dată, Sfântul Benedict a scăpat de moarte căci, oferindu-i-se un pahar cu băutură otrăvită, sfântul l-a binecuvântat cu semnul Sfintei Cruci, iar paharul s-a sfărâmat. Sfântul Benedict s-a mutat mai târziu la Subiaco, în Campania italiană, şi s-a aşezat cu ucenicii săi la Monte Casino, în anul 529. În acea singurătate fiind, a scris Rânduiala sa pentru viaţa de mănăstire. Pentru el, mănăstirea este o şcoală unde se învaţă a sluji pe Dumnezeu în tăcere, singurătate, smerenie şi ascultare. Pravila sa a ajuns rânduiala care, mai târziu, a fost adoptată, un timp, de toţi călugării din Apus. După ce a vieţuit 14 ani la Monte Casino, fiind în vârstă de 63 de ani, Sfântul Benedict de Nursia s-a mutat în pace la cereştile lăcaşuri.
Actualitate
Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.
Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.
Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.
Sursa foto: Radio Chișinău
Actualitate
Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.
„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.
Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro




