Actualitate
Aventura unor bicicliști cu alcoolemii uriașe, încheiată la spital
Doi bicicliști cu alcoolemii uriașe au fost victimele propriilor acțiuni
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că doi bărbați, de 35 și 50 de ani, din comuna Albești și din orașul Ștefănești, au suferit leziuni ca urmare a autoaccidentării.
Din verificări, a reieșit faptul că cei doi, în timp ce se deplasau cu bicicletele pe drumul public din localitatea de domiciliu, au pierdut controlul asupra direcției de mers și au intrat în șanțul betonat de pe marginea părții carosabile (Ștefănești), respectiv, într-un autoturism staționat (Albești). În urma evenimentelor cei doi au suferit leziuni, fiind transportați la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Fiind testați cu aparatul etilotest, valoarea rezultată în cazul bărbatului de 35 de ani a fost de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul bărbatului de 50 de ani, valoarea a fost de 1, 33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Reprezentanții IPJ Botoșani reamintesc faptul că, la nivelul județului, printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt și abaterile bicicliștilor. Aceasta este a patra cauză generatoare de accidente rutiere.
Recomandări preventive ale polițiștilor:
- bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând, iar dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii acestora sunt obligaţi să circule numai pe această pistă.
- se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată;
- bicicliștii trebuie să semnalizeze din timp intenția efectuării unei manevre astfel: braţul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre stânga sau de a depăşi; braţul drept întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre dreapta; braţul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intenţionează să oprească; se recomandă asigurarea temeinică la efectuarea oricărei manevre;
- atunci când traversează drumul public pe trecerea pentru pietoni, biciclistul va face aceasta pe lângă bicicletă;
- bicicliștii sunt obligați să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante pe timpul nopții și atunci când vizibilitatea este redusă; pentru a fi vizibili în trafic, purtarea acesteia se recomandă și pe timp de zi;
- pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate;
- bicicliștilor le este interzis să circule fără a ține cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale, ori fără a menține contactul ambelor roți cu solul;
- de asemenea, este interzisă circulația cu bicicleta atunci când conducătorul acesteia se află sub influența băuturilor alcoolice;
- transportul unei alte persoane pe bicicletă este interzis, cu excepţia situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane; copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special, sau dacă are montat un dispozitiv omologat
Sursa foto: dbonline
Actualitate
FC Botoșani a pus capăt unei serii de șapte meciuri fără victorie și a revenit în zona play-off (video)
Duminică într-un meci din etapa a 26-a a Superligii de fotbal, FC Botoşani a învins-o pe ultima clasată, Metaloglobus Bucureşti, cu scorul de 3-0, pe teren propriu.
- Golurile au fost marcate de Andrei Sava (autogol în minutul 14), Enzo Lopez (minutul 42), și Alexandru Cîmpanu cel care a închis tabela (minutul 84).
Deschiderea de scor a survenit în minutul 14, când Andrei Sava a deviat în proprie poartă o centrare din extrema dreaptă.
FC Botoșani a încheiat prima repriză cu un avantaj de două goluri, după ce Enzo Lopez a marcat din interiorul careului. Mai întâi, atacantul a lovit bara transversală, dar a reluat apoi în plasă cu o lovitură de cap.
Scorul final a fost stabilit în minutul 84, când Cîmpanu a profitat de o greșeală a defensivei adverse și a trimis în poartă din apropiere.
Este un succes care readuce FC Botoșani pe locurile de play-off
FC Botoşani a pus capăt unei serii de şapte meciuri fără victorie, trei egaluri şi patru eşecuri și urcă pe locul 5 în clasament cu 42 de puncte, la egalitate cu Universitatea Cluj.
Sursa foto: fcbt.ro
Sursa video: flashscore.ro
Actualitate
Nemulţumirile personalului didactic şi nedidactic au atins cote maxime. Peste 70% dintre profesori sunt de acord cu greva generală
Sindicaliştii din educaţie au protestat săptămâna trecută în faţa Palatului Victoria împotriva măsurilor de austeritate, care au generat nemulţumiri şi degringoladă în sistem.
În aceste condiții, federaţiile sindicale au publicat rezultatele unui chestionar care arată că 74,7% dintre respondenţi sunt dispuşi să participe la greva generală preconizată pentru ultima decadă a lunii mai, „în cazul în care Executivul nu revine asupra deciziilor adoptate”, potrivit ziarullumina.ro
- În acest timp, prim-ministrul Ilie Bolojan a anunţat că în viitorul apropiat se va decide asupra viitorului ministru al Educaţiei.
Nemulţumirile personalului didactic şi nedidactic au atins cote maxime
Sindicaliştii din educaţie au reluat protestele în faţa sediului Guvernului şi au dat publicităţii un chestionar la care au participat peste 17.000 de angajați. Potrivit datelor Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, 74,7% dintre respondenți afirmă că sunt dispuși să participe la greva generală. Totodată, 70,5% dintre respondenți s-au declarat afectați „extrem de mult de măsurile de austeritate ale Guvernului”.
În ceea ce privește momentul pentru declanșarea unei greve generale, peste 50% dintre cei care au declarat că doresc să participe la grevă au răspuns că aceasta poate fi declanșată atât în luna martie, în perioada organizării simulărilor examenelor naționale, cât și spre finalul cursurilor anului școlar.
„Mandatul oferit de membrii de sindicat este clar. Nu putem asista pasiv la degradarea sistemului educațional. În consecință, Federația Sindicatelor din Educație «Spiru Haret», de comun acord cu celelalte două federații din sistemul de învățământ, a stabilit un calendar de acțiuni, care va debuta cu declanşarea referendumului național pentru neparticiparea la simulările examenelor naționale sau grevă în perioada acestora. Dacă Guvernul nu revine asupra măsurilor antieducație, în luna aprilie pregătim referendumul pentru greva generală de la finalul anului școlar”, au transmis reprezentanţii federaţiilor sindicale.
Revenirea la norma didactică de 18 ore
În acelaşi timp s-a dat startul unei mobilizări generale pentru strângerea de semnături în vederea susținerii Inițiativei legislative cetățenești publicate în Monitorul Oficial al României nr. 84 din 3 februarie 2026, care prevede revenirea la norma didactică de 18 ore şi posibilitatea reducerii cu două ore săptămânal pentru personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani şi gradul didactic I.
De asemenea, calculul tarifului pentru plata cu ora ar urma să pornească de la salariul de bază al cadrului didactic (vechime, grad didactic + simultan, special, zone izolate, handicap, neuropsihic, penitenciar) şi se prevede „instituirea unei prime de instalare neimpozabile pentru cadrele didactice repartizate ca titulare în zone defavorizate sau izolate, egală cu trei salarii de bază ale cadrului didactic respectiv”.
Totodată, iniţiativa mai cuprinde „abrogarea restricțiilor privind degrevarea personalului didactic de conducere, de îndrumare și de control din Legea nr. 141/2025” şi modificarea unor articole din Legea învăţământului superior.
Iniţiativa legislativă poate ajunge în Parlament doar dacă va reuşi să strângă cel puţin 100.000 de semnături din partea oricărui cetăţean cu drept de vot, „elevi majori, părinţi şi toți cei care își doresc o școală românească de calitate”, arată ziarullumina.ro
Sursa foto: Ziarul Lumina
Actualitate
Grevă de avertisment în primăriile de comună din toată țara
Angajații primăriilor de comune din toată țara vor face marți, 10 februarie, o grevă de avertisment de două ore.
Nemulțumirile sunt legate de măsurile de reformă administrativă pregătite de Guvernul Bolojan.
Acțiunea de protest va avea loc în timp ce la București, premierul Ilie Bolojan va discuta pe această temă cu reprezentanții Asociației Comunelor, participanți la Adunarea Generală a organizației.
„Sunt multe și grave problemele acestea. Ele pornesc în primul rând și în primul rând de la această reducere propusă de cheltuieli totale pe unitate administrativ-teritorială cu 10%, per UAT, dar, în același timp, este o propunere de reducere tot cu 10% a numărului de personal deja aprobat pe care îl are un UAT în acest moment. A se înțelege că nu susținem drepturile salariale ale aleșilor locali, ci al continuării activității investițiilor în toate domeniile”, a declarat Mariana Gâju, vicepreședintele Asociației Comunelor din România, pentru Radio România Constanța.
Reforma în administrație care ar urma să fie adoptată de Guvern în această săptămână include și diminuarea cu 10% a costurilor de funcționare la nivel central și local.
Sursa foto: Radio România Actualități
-
Actualitatecu 14 ore in urmaNemulţumirile personalului didactic şi nedidactic au atins cote maxime. Peste 70% dintre profesori sunt de acord cu greva generală
-
Actualitatecu 16 ore in urmaGrevă de avertisment în primăriile de comună din toată țara
-
Actualitatecu 3 ore in urmaFC Botoșani a pus capăt unei serii de șapte meciuri fără victorie și a revenit în zona play-off (video)




