Politică
Anamaria Gavrilă s-a retras din competiția pentru alegerile prezidențiale din luna mai (video)

Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, s-a retras din competiția pentru alegerile prezidențiale din luna mai și a anunțat că îl va susține pe liderul AUR, George Simion.
Decizia a fost luată pentru a da mișcării suveraniste cele mai multe șanse, au precizat cei doi lideri într-o declarație de presă susținută în comun.
Anamaria Gavrilă: „S-a luat hotărârea ca împreună să susținem pe cel care are cele mai multe șanse, pentru că domnul George Simion are un partid mare în spatele său. Eu mă voi retrage, pentru ca să nu apar pe buletinul de vot și ca să nu se împartă voturile.”
La rândul său, George Simion a declarat: „Ducem mișcarea suveranistă mai departe, continuăm ce am început. Vom fi în fiecare zi împreună și vom fi împreună cu voi, uniți în conștiință, uniți în cuget și simțiri. Mergem până la capăt. Nu este vorba de o persoană, ci de un principiu.”
Ceilalți 10 candidați, validați de Biroul Electoral Central pentru a candida la alegerile prezidențiale din 4 mai, sunt: Nicușor Dan, Crin Antonescu, Victor Ponta, Elena Lasconi, Lavinia Șandru, Cristian Terheș, Silviu Predoiu, Daniel Funeriu, Sebastian Constantin Popescu și John Ion Banu Muscel.
În cazul ultimilor doi, BEC a sesizat organele de urmărire penală pentru posibile nereguli legate de listele de susținători, potrivit romania-actualitati.ro
Joi, 20 martie, lista candidaților rămâne definitivă, iar sâmbătă, 22 martie, urmează să se stabilească ordinea în care aceștia vor fi prezenți pe buletinul de vot.
Sursa foto: Digi24
Politică
Valeriu Iftime: Am intrat în politică în campanie electorală, și am rămas acolo! (video)

„Sper ca în luna mai să dea Dumnezeu să avem un președinte, un guvern stabil, și să putem să ne apucăm de treabă”, a declarat Valeriu Iftime, cu prilejul demarării, la Botoșani, a campaniei oficiale pentru alegerile prezidențiale, care vor avea loc în luna mai.
Botoșani
Liberalii botoșăneni au marcat începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale (foto, video)

Vineri, 4 aprilie 2025, Valeriu Iftime, împreună cu parlamentari și membri ai organizației județene a PNL, au dat startul campaniei prezidențiale în parcul Junior de lângă Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani.
Alianţa Electorală „România Înainte”, constituită din partidele ce formează coaliţia guvernamentală PSD – PNL – UDMR, au un candidat comun, respectiv pe Crin Antonescu, care a fost recent într-o vizită electorală la Botoșani.
Cu toate acestea, social-democrații au marcat startul campaniei electorale separat, fără colegii liberali din coaliție, aceștia lipind primele afișe cu Crin Antonescu, cu o oră mai devreme, în Parcul Primăriei.
Valeriu Iftime: avem nevoie de un președinte care să țină țara asta stabilă, care să poată ține această guvernare
„Începe o campanie electorală pentru toată lumea și probabil cea mai importantă campanie de până acum din România. Așa o simt eu, și așa o simte și Partidul Național Liberal. Trebuie să ieșim la vot și îmi pare rău să spun asta pentru cei care sunt plictisiți de vot și sunt enervați că mai trebuie să voteze o dată. Dar avem nevoie de un președinte care să țină țara asta stabilă, care să poată ține această guvernare. Vrem sau nu este singurul președinte care poate să țină România funcțională. România are o situație economică complicată astăzi, și are nevoie de un guvern stabil. În opinia mea, domnul Antonescu are echilibru, maturitate și experiență politică, și este omul pe care, până la urmă, noi, cei din această alianță de guvernare l-am propus. Vom avea multe acțiuni și avem o echipă în spate”, a declarat Valeriu Iftime, președintele organizației județene a PNL, la debutul campanie electorale în Botoșani.
Deși au candidat comun, în persoana lui Crin Antonescu, campania electorală, cel puțin la nivelul județului Botoșani, va fi organizată separat, de către echipele celor două partide reprezentative, PNL și PSD, după cum a precizat și Valeriu Iftime.
Valeriu Iftime: nu mă veți vedea de mână cu doamna Federovici lipind afișe
„Am vorbit cu doamna președinte Federovici. Avem același mesaj, același candidat, însă în localitățile unde există primar PSD campania va fi condusă de PSD și unde este primar PNL campania va fi condusă de PNL. Grija mea și a doamnei președinte Federovici este să netezim drumurile celor două echipe, pentru că știți foarte bine că s-au bătut un an de zile, sau de douăzeci de ani, și dintr-o dată suntem prieteni.
În municipiu Botoșani, așa cum am vorbit cu dumneaei, facem fiecare în zonele stabilite, așa cum ne-am înțeles, dar ne sincronizăm acțiunile. Adică nu o să mă vedeți de mână cu doamna Federovici, lipind afișe. Dar nu acesta este mesajul, că nu vreau să stau de mână cu doamna Federovici. Sunt absolut de acord că avem o problemă, împreună cu PSD, cu această luptă foarte complicată, o știți cu toții, cu extremiștii, și în Botoșani avem o foarte mare problemă cu acest suveranism și izolaționism, cum se spune. Ca atare avem nevoie să colaborăm, iar mesajul este comun: luptăm să câștige această alianță de guvernare care l-a propus pe domnul Crin Antonescu”, a adăugat Valeriu Iftime.
Campania electorală pentru prezidențiale: 11 candidați înscriși pentru turul I
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2025 a început oficial pe 4 aprilie, la ora 00.00, și se va desfășura timp de 30 de zile, până pe 3 mai, ora 07.00. În cursa pentru funcția de președinte al României s-au înscris 11 candidați.
„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte şi transparente, care să răspundă aşteptărilor democratice ale cetăţenilor”, arată AEP, într-un comunicat transmis înainte de începerea campaniei.
Botoșani
Doina Federovici, liderul PSD Botoșani: avem nevoie de un președinte care să unească și nu să dezbine! (foto)

După ce mai mulți lideri naționali ai PSD au declarat că lipsa unui candidat propriu la alegerile prezidențiale din luna mai nu este „cea mai fericită soluție”, aceștia recunosc că susținerea pentru Crin Antonescu este „un compromis”.
Dacă este ordin, cu plăcere…cine și-ar fi imaginat.
În contextul vizitei făcute la Botoșani de Crin Antonescu, la finalul săptămânii trecute, președintele organizației județene a PSD, Doina Federovici a declarat că, în calitate de candidat al Alianței „România Înainte” la președinția României, acesta se va bucura de susținerea reprezentanților administrațiilor locale din aproape întreg județul.
„Domnule Crin Antonescu, aveți susținerea reprezentanților administrațiilor locale din aproape întreg județul, pentru că PSD și PNL dau împreună 97% din primarii din județul Botoșani. Împreună am trecut prin multe rânduri de alegeri, însă, în luna mai, avem cel mai greu examen electoral pe care trebuie să-l trecem cu brio: alegerile prezidențiale! Aceste alegeri sunt despre totul sau nimic!”, a transmis Doina Federovici, într-o postare pe una din rețelele de socializare.
Totodată, Doina Federovici susține că este nevoie de un președinte care să unească și nu să dezbine.
„Avem nevoie de un președinte care să unească și nu să dezbine!
De un președinte care să înțeleagă nevoile reale ale comunităților locale și care să susțină toate proiectele noastre pentru Botoșani, pentru Moldova, pentru România!
De un președinte care să asigure un parteneriat puternic și real între administrațiile locale, mediul de afaceri și cetățeni!
De un președinte care să ducă România Înainte, pe drumul euroatlantic, și care să ne dea garanția că nu vom face vreun pas greșit!
Crin Antonescu este președintele de care România are nevoie acum!, a adăugat Doina Federovici, șefa organizației județene a PSD.
Sursa foto: facebook/Doina Federovici
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare
-
Actualitatecu o zi in urma
Elevii au intrat în vacanţa de Paști. Când revin în bănci și ce libere mai au până la vacanța de vară
-
Actualitatecu 16 ore in urma
Se anunță vreme frumoasă și caldă de Paști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Nu scăpăm de vânt! O nouă atenționare emisă de meteorologi pentru județul Botoșani
-
Actualitatecu 2 zile in urma
APIA Botoșani eliberează adeverințe fermierilor care doresc să acceseze credite
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Preafericitul Părinte Daniel: Să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie! (video)
-
Actualitatecu o zi in urma
Valeriu Iftime: dacă suntem consecvenți și tragem în aceeași direcție, sportul va străluci din nou în România
-
Actualitatecu o zi in urma
Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi catolici, ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos