Botoșani
Crin Antonescu, candidatul Alianței Electorale „România Înainte” la alegerile prezidențiale a ajuns la Botoșani (foto)

Candidatul Alianței Electorale „România Înainte” (PSD – PNL – UDMR) la funcția de președinte al României, Crin Antonescu, s-a aflat vineri, 21 martie, la Botoșani, într-un turneu pre-electoral organizat în regiunea Moldovei.
Cu acest prilej, Crin Antonescu a avut o serie de întâlniri cu oamenii de afaceri, dar și cu parlamentari, primari, consilieri locali și județeni, precum și cu simpatizanții celor două partide reprezentative din județul Botoșani.
La sosirea în municipiul Botoșani, el a fost întâmpinat de liderii celor două partide importante, respectiv de Valeriu Iftime, din partea PNL, și de către Doina Federovici și Marius Budăi, din partea PSD.
La întâlnirea cu mediul de afaceri botoșănean, principalele probleme semnalate au venit din sectorul agricol, dar și medical.
Crin Antonescu a subliniat faptul că nu candidează pentru partidele alianței, care îl susțin, iar dacă nu va câștiga alegerile, nu va reveni în politică, de care a stat departe timp de 10 ani.
Totodată, Crin Antonescu a declarat că nu poate anticipa un rezultat pe care îl va obține la alegerile din luna mai, dar că lupta electorală se va duce, în mod clar, între trei candidați principali: el, Nicușor Dan și George Simion.
Actualitate
Se anunță vreme frumoasă și caldă de Paști

Vântul se potolește, se reduc condițiile de precipitații, iar temperaturile cresc din nou de duminică, în prima zi de Paști.
Se anunţă vreme frumoasă și caldă de Paști. Vântul se potolește, se reduc condițiile de precipitații, iar temperaturile cresc din nou de duminică, a precizat meteorologul Oana Păduraru.
„În noaptea de Înviere, temperaturile minime se vor încadra, în general, între 4 și 12 grade. În cursul zilei de duminică ne așteptăm la temperaturi cuprinse în mare parte din ţară, între 20 și 25 de grade, în sudul Banatului și în vestul Olteniei. Valori mai scăzute vor fi doar pe litoral, iar din a doua zi de Paște temperaturile cresc destul de mult, la maxime de 26-27 de grade,” a precizat meteorologul Oana Păduraru, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Agrointel
Actualitate
Atenție șoferi! Traficul din municipiul Botoșani, monitorizat de polițiști pe motocicletă (foto, video)

Începând de vineri, 18 aprilie, polițiștii rutieri vor fi prezenți în traficul din municipiul Botoșani și cu motocicleta din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Acest mijloc de deplasare le oferă o mobilitate crescută și posibilitatea de a interveni rapid în zonele aglomerate sau în situații care necesită reacție promptă.
Reprezentanții IPJ Botoșani recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, să adopte un comportament preventiv la volan și să urmeze indicațiile polițiștilor rutieri.
Actualitate
Elevii au intrat în vacanţa de Paști. Când revin în bănci și ce libere mai au până la vacanța de vară

În perioada 18 – 27 aprilie, Elevii se află în vacanța de Paște conform planificării anului școlar 2024-2025, stabilită de Ministerul Educației, după care se vor reîntoarce în bănci pentru ultimul modul al anului școlar în curs, respectiv modulul cinci, care se termină pe 20 iunie 2025.
Abia întorși la cursuri, în prima săptămână de după vacanţă elevii vor învăţa doar trei zile, pentru că joi, 1 mai, şi vineri, 2 mai, sunt zile libere.
Următoarea vacanță a elevilor este cea mare, din vară, însă până atunci, aceștia vor mai avea o zi liberă pe 5 iunie, de Ziua Învățătorului.
- Este al doilea an în care este sărbătorită această zi și atât elevii, cât și profesorii, vor fi liberi și nu vor trebui să recupereze această zi.
Cât durează ultimul modul din anul școlar 2024-2025
Modulul cinci, ultimul din anul școlar în curs, începe pe 28 aprilie și se va încheia pe 20 iunie 2025. Elevii vor intra în vacanța de vară pe 21 iunie și se vor întoarce la școală pe 7 septembrie.
Elevii claselor a VIII-a și a XII/XIII-a vor susține în perioada iunie-iulie examenele naționale.
Elevii care dau Bacalaureatul în 2025, vor susține la finalul lunii iunie doar probele scrise în funcție de profilul liceului la care sunt înscriși. Pentru prima dată în istoria examenului național, competențele digitale au fost susținute în perioadă diferită de probele scrise, mai exact în februarie, anul acesta.
Calendar Evaluare Națională 2025 pentru elevii claselor a VIII-a
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
Calendar Bacalaureat 2025
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
Sursa foto: Moldova 1
-
Actualitatecu o zi in urma
Elevii au intrat în vacanţa de Paști. Când revin în bănci și ce libere mai au până la vacanța de vară
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Se anunță vreme frumoasă și caldă de Paști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Nu scăpăm de vânt! O nouă atenționare emisă de meteorologi pentru județul Botoșani
-
Actualitatecu 2 zile in urma
APIA Botoșani eliberează adeverințe fermierilor care doresc să acceseze credite
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Preafericitul Părinte Daniel: Să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie! (video)
-
Actualitatecu o zi in urma
Valeriu Iftime: dacă suntem consecvenți și tragem în aceeași direcție, sportul va străluci din nou în România
-
Socialcu 2 zile in urma
Cât cheltuiesc românii, în medie, pentru masa şi pregătirile de Paşti