Botoșani
A VI-a ediție a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit, organizată de Memorialul Ipotești
Atelierele de interpretare a textului CreativLit pentru profesori vor fi organizate de Memorialul Ipotești în perioada 28-31 octombrie 2024, la Ipotești.
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, va organiza, în ultima săptămână din luna octombrie, a VI-a ediție a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit.
Atelierele au drept obiectiv, pe de o parte, promovarea operei eminesciene și, pe de altă parte, medierea dialogului cu scriitorii contemporani.
Astfel, programul include atât ateliere în care se comentează poezie și proză eminesciană, cât și ateliere în care se propun pentru discuții texte ale scriitorilor contemporani. Sunt invitați un poet și un prozator, aceștia fiind prezenți la discuțiile pe marginea textelor lor.
- Participanții la ateliere au ocazia să participe la dialoguri cu scriitorii invitați și la lecturile susținute de aceștia.
La edițiile anterioare ale Atelierelor de interpretare a textului CreativLit de la Ipotești au participat, ca scriitori-invitați: Ana Blandiana, Nora Iuga (2018), Ion Mureșan, Mina Decu, Florin Partene (2019), Ion Pop, Adrian Popescu (2021), Varujan Vosganian, Emilian Galaicu-Păun (2022), Nichita Danilov, Radu Aldulescu (2023).
- Primele cinci ediții CreativLit au fost destinate studenților de la diferite universități din România, Republica Moldova și Ucraina.
Pentru ediția din 2024, Memorialul Ipotești intenționează să modifice publicul-țintă al activității, invitând profesori de limba și literatura română să participe la Atelierele de interpretare a textului CreativLit, unde se vor comenta atât lucrări din opera lui Mihai Eminescu, cât și texte din doi autori contemporani (un poet și un prozator).
La ateliere, vor fi invitați și cei doi autori, respectiv, Andreea Răsuceanu pentru proză și Claudiu Komartin pentru poezie, potrivit reprezentanților instituției.
Memorialul Ipotești invită profesorii de limba și literatura română să se înscrie la Atelierele care vor avea loc în perioada 28-31 octombrie 2024, la Ipotești, trimițând un mesaj, până pe data de 23 octombrie 2024, pe adresa: m.ipotești@gmail.com cu precizarea: înscriere Ateliere CreativLit.
Cazarea și masa vor fi asigurate de organizator.
Sursa foto: CNIPT Botosani
Actualitate
Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova
A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.
Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.
Sursa: ro.wikipedia.org
Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




