Iubirea vindecătoare a Doctorului ceresc – medicamentul recunoștinței pentru cel însănătoșit

”În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și, știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos” (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15.

Luminoasa prezență taumaturgică, sufletește și trupește a Domnului – „Doctorul și Vindecătorul nostru”, se concretizează în chip autentic în Biserica harului, „Laboratorul Învierii” (Sfântul Maxim Mărturisitorul) și „Spitalul obștesc”, așa cum ne arată Sfântul Ioan Gură de Aur în Duminica a patra după Sfintele Paști, arată ziarullumina.ro

Închinată unui bolnav, suferind de imobilizare, timp de 38 de ani, tot de atâtea ori s-a deplasat, cum a putut, la Scăldătoarea Vitezda, care avea cinci pridvoare de vindecare în Ierusalim.

Neînfrânt nici de boală, nici de singurătate, nici de speranța vindecării, după 38 de ani, apare, în sfârșit, și pentru el nu doar omul așteptat, ci Dumnezeul și Omul – Domnul nostru Iisus Hristos.

Binefăcătorul său, așteptat atât de îndelungat, îl întreabă despre dorința sa de însănătoșire, principala motivație a prezenței la Scăldătoarea Vitezda. Spre surprinderea noastră, bolnavul se plânge mai întâi de absența unui om care să-l arunce și pe dânsul în scăldătoare. Se accentuează astfel, mai întâi, durerea sufletească în singurătatea purtării bolii trupești.

De aceea, taina vindecării de către Hristos Domnul răspunde ambelor suferințe deodată, deoarece El este și om adevărat și Dumnezeu adevărat, Care dorește a fi Doctorul deplin pentru bolile care încep în perimetru sufletesc și continuă în realitatea vieții biologice, trupești.

Astfel, Domnul pune capăt ambelor suferințe, cea sufletească și cea trupească, invitându-l pe slăbănog să își ridice patul, fără a mai fi necesară afundarea în scăldătoare, deoarece el Însuși este „Apa cea vie” (Ioan 4, 10) și „Medicamentul nemuririi” (Sfântul Ignatie Teoforul) pentru toți „cei osteniți și împovărați”.

Omul care preferă prietenia binefăcătorului

Câtă bucurie va fi trăit pe moment omul însănătoșit și ridicat din neputința ce l-a țintuit imobilizat 38 de ani! Dar n-a fost așa! Cei care-l înconjurau, orbiți de formalism în înțelesul îngust al zilei de sărbătoare, potrivit Legii Vechi, sâmbăta, n-au putut înlătura ceața de pe suflete și în locul încurajării fraterne i-au adresat insulte, izolându-l de această dată în altă formă a singurătății exclusive.

În lăcașul de închinare și de mulțumire pentru însănătoșire face cunoștință cu Dumnezeul și Omul Iisus Hristos care mai întâi îi confirmă vindecarea trupului, se bucură de prezența pe picioare în templu, dar îl conduce discret și atent și spre terapia sufletului: „Iată te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ție ceva mai rău” (Ioan 5, 14).

În această stare de cunoaștere a binefacerii însănătoșirii depline, bolnavul în fața Duhovnicului desăvârșit – Hristos, slăbănogul își recapătă forța lăuntrică a recunoștinței într-o lucrare mare și pilduitoare: misiunea recunoștinței. Pentru că L-a cunoscut și a recunoscut binefacerea dumnezeiască și omenească, omul însănătoșit devine și el un apostol credibil al sănătății, stare pe care o arată denigratorilor Domnului, prin mărturisire: „Atunci omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel care l-a făcut sănătos!” (Ioan 5, 15).

Cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni

Din relatarea completă și plină de sensuri și învățături atât pentru vindecarea integrală trup și suflet, cât și pentru atitudinea noastră față de cei suferinzi, dar și a celor vindecați de către binefăcător, începând cu Dumnezeu și continuând cu semenii, înțelegem, mai întâi, cât de mare este iubirea față de oameni a Domnului ca Medic și Duhovnic pentru noi toți.

În fața izbăvirii de boala trupească, orice obstacol omenesc fără logică și iubire fraternă arată absența bunătății, a compasiunii și a empatiei pentru durerile semenului, în interiorul căruia noi putem deveni spiritual și să nu fim numai „medicament” și încurajare.

Domnul este medic desăvârşit

Doar Domnul este pe deplin solidar și medic desăvârșit, gata să ne ridice prin Cuvânt și Taină, din orice suferință, deoarece astfel se împărtășește iubirea milostivă, iertătoare și vindecătoare. Așa înțelegem mai adânc sensul Cuvântului Său din Evanghelie: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28).

În lăcașul de atunci el Îl descoperă pe Hristos, care îl ajută să se elibereze de adevărata cauză a bolii, păcatul pe care trebuie să-l evite după ce mai întâi este ușurat de Duhovnicul ceresc. Așa încep demersul și ajutorul spre terapia integrală. O nouă putere luminoasă se concretizează în mulțumirea plină de recunoștință și în starea de model pentru noi toți astăzi în Biserica Harului, de unde Domnul nu absentează niciodată, așteptându-ne, ajutându-ne, ridicându-ne!

Domnul ne încredințează de prezența Sa din sfântul lăcaș în fiecare bolnav, acasă, în lume, în spitale

Nu ne părăsește, mai ales dacă Îl chemăm, cu speranța și credința bolnavului de astăzi. El, Hristos, este prezent în cei bolnavi, încât ne așteaptă nu doar astăzi, ci până la a doua Sa venire, să Îl urmăm, să Îl vizităm, să Îl recunoaștem în suferinzi: „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat” (Matei 25, 36).

Din această perspectivă, așa cum ne-a relatat Sfânta Evanghelie, primim un nou imbold în credință, în speranța și în chemarea ajutorului Mântuitorului în toate suferințele noastre, pe care le poartă cu noi și ni le ridică, mai cu seamă că și noi Îl urmăm, ca semeni, ca frați, ca voluntari ai sănătății, toți la căpătâiul oricărui suferind, de oriunde și oricine ar fi.

Acolo unde absentăm, intervine Domnul

Înțelegem cât de mare este iubirea Domnului față de sănătatea noastră și cât de eficient este ajutorul Său trecut în gândirea și în iubirea faptei milostive și frățești. Acolo unde absentăm, intervine Domnul și de multe ori suntem uimiți de răbdarea, credința și de speranța bolnavilor credincioși, dar și de devotamentul medicilor și voluntarilor creștini în țara noastră și în lume!

Și bolnavul ne este un pedagog, după modelul slăbănogului căruia tocmai de aceea Sfânta Biserică i-a închinat o adevărată sărbătoare în Duminica a patra după Sfintele Paști.

Astfel, credința în vindecare cu ajutorul lui Dumnezeu este o putere mare și sfântă care ne ajută să depășim prăbușirea în fața durerii și a singurătății, după cum prezența slujitorului sfințit și a medicului iscusit la căpătâiul bolnavului actualizează prezența Domnului în fața slăbănogului de la Vitezda.

Ajută-ne, Doamne, Doctorule, Vindecătorule al sufletelor și al trupurilor noastre, să Te invităm necontenit în noi și între noi, bolnavii sufletește și trupește, în casă, acasă, în lume, în spitale și dăruiește-ne credința și speranța bolnavului, care 38 de ani nu a disperat, ci s-a rugat, a crezut și a sperat că un om îl va ajuta.

Înmulțește, Doamne, dragostea de semeni și mai cu seamă de frații mai suferinzi decât noi și ajută-ne cu harul iubirii Tale milostive să urmăm cât mai mulți chemarea dumnezeiască, din Biserica noastră, Clinica cerească de pe pământ, dimpreună cu slujitorii în halate albe și preoții din spitale, așa cum ne-a îndemnat părintește Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Sfântul Sinod și în toate comunitățile bisericești, prin pastorația înțeleaptă, smerită și vindecătoare a bolnavilor.

(Articolul integral în Ziarul Lumina)