Stiri nationale
România va avea, în curând, una dintre cele mai performante fabrici din lume (video)
Potrivit reprezentanților Ministerului Economiei, fabrica de pulberi ce va fi construită în România, în cadrul unui proiect cu grupul german Rheinmetall, va fi, din punct de vedere al tehnologiei, una dintre cele mai performante din lume, arată stiripesurse.ro, care citează Agerpres.
Întrebat, în cadrul unei vizite de lucru efectuate în oraşul Cugir, despre posibilitatea construirii în judeţul Braşov a unei fabrici de pulberi, Ştefan Radu Oprea, ministrul Economiei a spus că informaţia pe care o poate da este cea transmisă şi de către premierul Marcel Ciolacu.
„Vom construi în România probabil una dintre cele mai performante fabrici de pulberi din lume, ca tehnologie, la ora actuală. Suntem într-un proiect cu compania germană Rheinmetall şi ROMARM. Am fost selectaţi de către Comisia Europeană pe programul ASAP, pe programul de producere a muniţiei şi pulberilor. Suntem într-un plin proces de a face contractul posibil”, a declarat ministrul.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, încă de la mijlocul lunii martie, că România va avea o modernă fabrică de pulberi pentru muniţie, la care va fi partener şi Uniunea Europeană.
Sursa foto: DefenseRomania.ro
Stiri nationale
Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor
A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale să afle în timp real care sunt urmările demersului, de la controale până la amenzi.
Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu: Platforma digitală a Gărzii Forestiere va însemna că absolut toate petiţiile şi sesizările vor fi înregistrate în platformă, controalele care vor fi făcute vor fi înregistrate în platformă, se va şti foarte clar unde au fost identificate prejudicii, se va şti foarte clar dacă au fost date amenzi sau nu şi va putea absolut orice cetăţean să-şi urmărească petiţia, să vadă exact dacă s-a rezolvat între timp şi care a fost concluzia respectivului control.
Ministrul interimar al Mediului a mai declarat că oamenii pot să solicite şi participarea la controlul de pe teren în cazul pe care l-au semnalat.
În primele şase luni ale anului, Garda Forestieră a făcut cu 10% mai multe controale faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar prejudiciile constatate se apropie de patru milioane de lei, potrivit romania-actualitati.ro
Platforma poate fi accesată la adresa https://app.gfn.gov.ro/acasa
Sursa foto: radiooltenia.ro
Stiri nationale
Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon pe litoralul românesc.
Peste 200.000 de turiști se află zilele acestea în stațiunile de la malul mării, fapt ce se vede și în numărul mare de clienți aflați la restaurantele și cluburile din zonă, potrivit romania-actualitati.ro
Litoralul românesc este sigur, susține Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care, după o lună de controale, a ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon.
- Cu toate acestea, neregulile nu au dispărut în totalitate, iar inspectorii ANPC au dat peste 800 de amenzi, în valoare de 4,5 milioane de lei.
Șeful ANPC, Csaba Békési, a declarat că scopul principal rămâne prevenția și educarea operatorilor și le recomandă românilor să aleagă litoralul de la noi, potrivit Radio România Constanța
Csaba Békési: „Litoralul românesc este o destinație sigură, mai ales în contextul economic și geopolitic existent. Este o destinație care, din punct de vedere financiar, este mult mai potrivită decât orice altă destinație. De multe ori, eu, ca sociolog, nu înțeleg cât de ușor putem să achităm o notă de 30 de euro și cât de scump ni se pare o notă de 150 de lei. Am văzut foarte multe exemple de „așa da”. Merită toată aprecierea noastră să ajungă informația la cât mai mulți consumatori, astfel încât alegerea să fie clară: litoralul românesc.”
Sursa foto: romania-actualitati.ro
Economie
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro




