ȘTIRI DIN:
Data: 25/08/2026

Actualitate

În primele trei luni ale anului 2024, numărul cazurilor în care pompierii au intervenit a crescut alarmant!

Publicat

pe

Astfel, în primele trei luni ale anului 2024, pompierii botoșăneni au salvat 132 de botoşăneni din locuinţe cuprinse de flăcări, autoturisme implicate în accidente rutiere sau din alte situații care le puneau viața sau sănătatea în pericol. Alte 1.502 persoane, care sufereau de diferite afecţiuni medicale au ajuns, la timp, la spital pentru îngrijiri de specialitate ca urmare a intervenţiei echipajelor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul IDU Botoșani.

În primul trimestru al acestui an, botoşănenii au solicitat ajutorul forţelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în 2.477 cazuri, ceea ce înseamnă o medie de peste 27 de misiuni de salvare a vieţii şi bunurilor pe zi.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul botoșănenilor care au apelat la ajutorul pompierilor a crescut cu peste 24%

Defalcate pe tipuri de misiuni, acestea înseamnă 160 de incendii (33 incendii de vegetație uscată), 1.541 intervenţii SMURD și 776 alte situații de urgență:

  • înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase,
  • salvarea animalelor;
  • asanarea muniţiei neexplodată;
  • degajarea persoanelor blocate în apartamente sau alte medii ostile vieții, imobilizate la pat ori înecate;
  • deblocarea unor uşi;
  • transportul unor persoane bolnave;
  • înlăturarea pericolului de incendiu în urma unor accidente rutiere;
  • misiuni de recunoaștere și educare preventivă a populației;
  • exerciții cu forțe și mijloace în teren.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, pompierii botoșăneni au avut cu 34,45% mai multe intervenții la incendii în primul trimestru.

În primele trei luni ale anului 2024, forțele de intervenţie ale ISU Botoşani au acţionat pentru stingerea unui număr de 160 de incendii din care 33 de vegetație uscată, cu 34,45% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut (119 incendii în trimestrul I 2023, din care 14 de vegetație uscată).

Mai bine de jumătate au fost stinse în colaborare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

De asemenea, 35 de persoane au fost salvate din locuinţele cuprinse de flăcări, șase dintre ele având nevoie de îngrijiri medicale. Din nefericire, un bărbat, în vârstă de 83 de ani, din localitatea Coțușca, şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința.

Cele mai frecvente cauze stabilite pentru incendiile produse în lunile ianuarie, februarie și martie 2024 în gospodării și locuințe sunt:

  • coș de fum defect ori necurățat de funingine sau neprotejat termic – 54;
  • instalații și aparate electrice defecte – 23;
  • mijloacele de încălzire nesupravegheate sau improvizate – 12;
  • foc deschis în spații deschise – 9;
  • cenușa/jar/scântei – 9;
  • fumatul în locuri nepermise – 7.

Valoarea bunurilor salvate în urma intervenţiei forţelor ISU Botoşani se ridică la aproximativ 13.400.000 lei, în timp ce pagubele provocate sunt de peste 1.300.000 de lei.

Majoritatea incendiilor s-au produs în mediul rural, la gospodăriile cetățenești.

O analiză privind situaţia incendiilor produse pe teritoriul judeţului Botoşani arată că cele mai multe evenimente au fost înregistrate în municipiul Botoșani – 20, Flămânzi – 9, Dorohoi – 6, Darabani, Avrămeni și  Săveni – câte 5.

Cele 33 de incendii de vegetație uscată au fost generate de utilizarea focului deschis în spații deschise.

Pompierii botoșăneni atrag din nou atenția asupra faptului că legislația privind protecția mediului interzice arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, a turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.

Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

De asemenea, reprezentanții pompierilor precizează faptul că, după fiecare incendiu de vegetaţie uscată sau miriște de pe terenurile arabile, ISU Botoșani înaintează Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă.

Sursa foto: www.igsu.ro

Actualitate

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.

Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.

În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

  • Poliției pentru a depune o plângere;
  • unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
  • Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
  • Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Sursa foto: sursazilei.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Sursa foto: tvrinfo.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Publicat

pe

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.

  • Generația Silențioasă (1926–1945)

Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.

  • Baby Boomers (1946–1964)

Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.

  • Generația X (1965–1979)

Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.

  • Millennials (1980–1994)

Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.

  • Generația Z (1995–2009)

Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.

  • Generația Alpha (2010–2024)

Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.

  • Generația Beta (2025–2039)

Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic

Sursa foto/rowebmedia.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate2 săptămâni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Politică2 săptămâni in urma

PSD nu susţine demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat o platformă online care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan,...

Actualitate2 săptămâni in urma

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de...

Stiri nationale2 săptămâni in urma

Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune...

Actualitate2 săptămâni in urma

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați...

Actualitate2 săptămâni in urma

Seceta prelungită și temperaturile extreme din această vară încep să producă pagube importante în sectorul agricol

Potrivit fermierilor, mii de hectare de culturi sunt deja compromise, iar resursele de apă sunt drastic diminuate. În acest context,...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate4 săptămâni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație2 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate2 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate2 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate3 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani4 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate5 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate