ȘTIRI DIN:
Data: 25/05/2026

Actualitate

Povești de viață aflate de pompieri pe timpul montării detectoarelor de fum (foto, video)

Publicat

pe

Pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, a Stației Săveni, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Coțușca, Brăești și Cristești au continuat și joi, 18 aprilie 2024, instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon în casele persoanelor în vârstă, cu dizabilități sau din medii sociale defavorizate.

  • Elena are 78 de ani și locuiește singură de mult timp, într-o casă de la marginea localității Cristești. Copiii sunt plecați în lumea largă, spune femeia, resemnată. Pentru Elena, zilele sunt toate la fel. Când era în putere, își ocupa timpul prin gospodărie sau schimbând o vorbă cu vecinii de peste gard. Acum, trăiește cu amintirea zilei de ieri, măsurând timpul între două apeluri pe care le primește de la copiii ei. Astăzi, pentru prima dată, după mulți ani, a zâmbit la vederea oamenilor în uniformă care i-au trecut pragul. Din dorința de a o ști în siguranță, pompierii de la Detașamentul Botoșani și Serviciul pentru Situații de Urgență Cristești au ajuns și pe la ea să-i monteze un detector de fum.
  • Câteva case mai departe i-au cunoscut pe Olga și pe Mihai. Își duc povara bătrâneții unul lângă celălalt. Problemele de sănătate îi țin mai mult în casă. De câte ori auzeau despre o tragedie provocată de un incendiu, se întrebau ce ar trebui să facă să-și protejeze casa. Mai ales că, de multe ori, locuința lor s-a umplut de fum, din cauza sobei defecte. Astăzi, nu au primit doar un răspuns, ci și rezolvarea la problema lor. Pompierii militari și voluntari le-au montat câte un detector de fum și de monoxid de carbon.
  • Astfel de dispozitive, care semnalează imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon în spațiile în care sunt amplasate, au fost instalate și în casa lui Vasile, un bătrân de 84 de ani, dar și a Didinei, de 76 de ani.

Acestea sunt doar o parte dintre poveștile de viață aflate pe timpul implementării campaniei naționale „Detector pentru viață”, în județul Botoșani.

Acțiunea va continua până când toate cele 500 de dispozitive vor fi montate în casele persoanelor în vârstă, cu dizabilități sau din medii sociale defavorizate, unde încălzirea locuințelor se face cu sobe sau alte mijloace similare din Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona și Ștefănești, dau asigurări reprezentanții ISU Botoșani.

Pompierii reamintesc faptul că Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează, în 20 de județe printre care și Botoșani, campania „Detector pentru viață”.

Fiți responsabili și instalați detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaze în locuințe! În caz de pericol, acestea vor declanșa alarma în timp util și, în acest fel, veți putea reacționa la momentul potrivit.

Atenție! Detectoarele nu alertează în mod automat autoritățile, nu sunt interconectate cu sistemele de stingere a incendiilor – rolul acestora este doar de avertizare a ocupanților construcției de izbucnirea unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

 

Actualitate

Istvan Kovacs arbitrează meciul FCSB – FC Botoşani, din barajul pentru cupele europene

Publicat

pe

Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Istvan Kovacs să conducă meciul dintre FCSB și FC Botoșani, semifinala barajului pentru Conference League.

Istvan Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Mihai Marica și de Ferencz Tunyogi. În camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Rareș Vidican. Cel de-al patrulea arbitru a fost desemnat Iulian Călin, iar Constantin Augustus va fi observatorul partidei.

FCSB și FC Botoșani, 3 dueluri directe în acest sezon

FC Botoșani a câștigat două dintre partidele jucate contra FCSB-ului în acest sezon, în timp ce roș-albaștrii s-au impus o singură dată.

În turul sezonului regulat, FC Botoșani a trecut cu 3-1 în fața celor de la FCSB, pe teren propriu, în timp ce la returul de pe Arena Națională bucureștenii s-au impus cu 2-1, potrivit digisport.ro

În meciul din play-out, jucat pe 3 aprilie 2026, la Botoșani, echipa lui Marius Croitoru s-a impus cu scorul de 3-2.

Dinamo așteaptă în finala barajului pentru Conference League

FC Botoșani a terminat pe locul 4 în play-out-ul SuperLigii, cu 33 de puncte, în timp ce FCSB s-a aflat pe locul 2, la 4 lungimi distanță.

Învingătoarea dintre FCSB și FC Botoșani se va confrunta cu Dinamo, în deplasare, în finala barajului de calificare în preliminariile UEFA Conference League.

Partida FCSB – FC Botoșani are loc astăzi, 23 mai, de la ora 20.30, pe stadionul „Steaua” și va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.

Sursa foto: primasport.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică

Publicat

pe

Comisia Europeană a semnat joi acordul SAFE cu România după ce autorităţile de la Bucureşti, prin Ministerul de Finanţe, au semnat documentul săptămâna trecută.

„Este pasul care confirmă accesul României la o finanţare europeană de 16 miliarde şi aproape 700 de milioane de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin acest instrument, după Polonia”, a precizat ministrul Alexandru Nazare într-o postare pe internet.

Acesta a subliniat faptul că programul SAFE înseamnă investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică, dar şi o oportunitate economică majoră, industrie de apărare, tehnologie, locuri de muncă în sectoare strategice şi proiecte de infrastructură care pot schimba conectivitatea unor regiuni întregi.

Următoarele etape sunt intrarea în vigoare a acordului, o prefinanţare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, prima cerere de plată, posibilă în octombrie 2026, şi derularea proiectelor, care vor avea o evidenţă distinctă şi predictibilă a finanţării până în 2031, mai arată ministrul interimar al finanţelor, citat de romania-actualitati.ro

Sursa foto: Euronews

Citeste mai mult ...

Actualitate

Atenție! O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro

Publicat

pe

O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro, a fost semnalată de către specialiştii Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică.

„Potenţialele victime primesc un SMS care pretinde că provine de la platforma Ghiseul.ro sau de la o autoritate oficială şi care informează despre o presupusă amendă restantă. Mesajul include un link către o pagină frauduloasă care imită aspectul unei platforme reale”, atenționează experţii, pe pagina oficială a DNSC.

Sursa foto: Fb /DNSC.RO/ziarullumina.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate17 ore in urma

Istvan Kovacs arbitrează meciul FCSB – FC Botoşani, din barajul pentru cupele europene

Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Istvan Kovacs să conducă meciul dintre FCSB și FC Botoșani, semifinala barajului pentru...

Actualitate3 zile in urma

Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică

Comisia Europeană a semnat joi acordul SAFE cu România după ce autorităţile de la Bucureşti, prin Ministerul de Finanţe, au...

Actualitate4 zile in urma

Atenție! O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro

O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro, a...

Actualitateo săptămână in urma

De ce este importantă vitamina D pentru sănătatea oaselor?

Vitamina D este esențială pentru menținerea sănătății osoase, prin rolul său în absorbția calciului și fosforului și în mineralizarea normală...

Actualitate2 săptămâni in urma

Mesaj de felicitare pentru Familia Regală a României din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe

„Ziua de 10 mai, sărbătoare naţională, este un prilej de a rememora faptele luminoase legate de istoria Casei Regale și...

Actualitate3 săptămâni in urma

Ce ne spun genele despre noi – între prevenţie şi grija pentru viaţă

Un articol de Conf. Univ. Dr. Viorica Rădoi Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate2 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Actualitate3 luni in urma

Zâmbete și flori dăruite de pompierii botoșăneni, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (foto)

Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului...

Actualitate3 luni in urma

Doamnele și domnișoarele întâlnite în trafic, „amendate” cu flori de polițiști cu ocazia Zilei Femeii (foto)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au oferit flori doamnelor și...

Administrație3 luni in urma

Parcuri din municipiul Botoșani, complet reabilitate și modernizate cu sprijinul finanțărilor europene (foto)

Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul...

Actualitate4 luni in urma

Nu scăpăm de valul de frig! Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până miercuri dimineață la ora 10.00....

Botoșani4 luni in urma

Astăzi celebrăm cultura română și una dintre figurile sale fundamentale – Mihai Eminescu, la 176 de ani de la naștere

Aleasă ca Zi a Culturii Naționale, data de 15 ianuarie reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu, care...

Actualitate4 luni in urma

Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), funcțional și la Punctul de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut

Începând de vineri, 9 ianuarie 2026, Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional și în punctele de trecere a frontierei de...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate