Momentul de cultură
Moartea marelui poet Mihai Eminescu, cel supranumit „Luceafărul literaturii românești”
La data de 15 iunie 1889 a încetat din viață Mihai Eminescu, cel supranumit „Luceafărul literaturii românești” și considerat de cititorii și de critica literară drept cel mai important poet din literatura română. Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani, la 15 ianuarie 1850, fiind cel de-al șaptelea din cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.
Îşi va petrece copilăria la Ipoteşti în casa părintească, iar după ce urmează şcoala normală de la Cernăuţi, face două clase de gimnaziu și este angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani, lucrând ca și copist la tribunal şi primărie, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său Aron Pumnul. După moartea acestuia, pleacă în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde își va continua studiile liceale, apoi ajunge la București, urmând trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. Devine copist și sufleur în trupele lui Iorgu Caragiale și Mihail Pascaly, participând la turnee în întreaga țară, apoi ajunge la Teatrul Național din București, unde este angajat ca sufleur.
În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872 este student la Facultatea de Filosofie, neavând dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete. Audiază cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie și științe, iar aici face parte din societatea literar-științifică „România jună” și îl cunoaște pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, cu care leagă o profundă prietenie.
Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care o închină memoriei profesorului său. Începe apoi colaborarea la revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, debutul în poezie fiind în nr. 6/1866 al revistei, când directorul acesteia îi va publica prima poezie, „De-aș avea”, poezie semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu, numele fiind schimbat de Iosif Vulcan din Eminovici în Eminescu. Această primă poezie a fost urmată de încă 18, printre care amintim: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, „Pe lângă plopii fără soț”, „O călărire în zori” și altele.
După apropierea de societatea literară „Junimea”, creațiile sale sunt primite cu mare entuziasm, iar din 1870 începe să colaboreze la revista ieșeană „Convorbiri literare”, unde publică mai întâi poezia „Venere și Madonă”, apoi poemul „Epigonii” și povestea „Făt Frumos din lacrimă”. Stabilit la Iași, va frecventa ședințele junimiștilor, unde își citește în mod constant lucrările. Profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al „Junimii”, care se va servi de creația noului poet pentru a argumenta definirea „direcției noi” în literatura românească, după perioada pașoptistă. Astfel, va fi îndemnat de Titu Maiorescu să-și completeze studiile și urmează între anii 1872-1874 la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie și istoria științei, fără a le încheia însă.
Reîntors la Iași, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale, apoi ca profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui, perioadă în care îl va cunoaște pe Ion Creangă, cu care va lega de asemenea, o mare prietenie. Tot la Iași o va cunoaște și pe Veronica Micle, care va rămâne alături de Mihai Eminescu până la sfârșitul vieții. Continuă colaborarea la importante reviste, ajungând la București, unde devine la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul „Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator. Aici a lucrat, timp de aproape șapte ani, alături de Ioan Slavici și de Ion Luca Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine și de analiză a vieții culturale și politice. În 1880 devine redactor-șef al ziarului „Timpul”, în paginile căruia va publica numeroase articole referitoare la problemele vieții din perioada respectivă. Din această perioadă datează și marile sale creații precum „Scrisorile”, „Luceafărul”, „Împărat și proletar”, „Sara pe deal’’, „O, rămâi”, „Revedere” și altele.
Ca o recunoaștere a activității sale publicistice, în 1883 a fost ales membru al Societății Presei Române condusă de B.P. Hașdeu și tot în acel an va apărea în „Almanahul Societății economice social literare România jună” din Viena, poemul „Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile „Convorbirilor literare”.
Mihai Eminescu a murit la data de 15 iunie 1889 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București, la umbra unui tei, acest loc devenind repede un loc de pelerinaj pentru românii care îl prețuiesc pe „cel mai mare poet al literaturii române”.
Momentul de cultură
Duminica Sfintei Cruci. Semnificația unei zile care întărește sufletul. Tradiții și obiceiuri (foto)
Duminica Sfintei Cruci este una dintre cele mai importante zile din timpul Postului Mare. Ea este prăznuită în a treia duminică a postului și marchează mijlocul acestei perioade de pregătire pentru Învierea Domnului. Biserica a rânduit această zi pentru a întări credincioșii, deoarece postul este o perioadă de nevoință, rugăciune și luptă cu propriile slăbiciuni.
În această duminică, Sfânta Cruce este așezată în mijlocul bisericii, împodobită cu flori și busuioc. Credincioșii vin și se închină, sărutând Crucea cu evlavie. Gestul nu este doar o tradiție, ci o mărturisire de credință: Crucea este simbolul jertfei lui Hristos, dar și al biruinței asupra morții.
Semnificația profundă a Sfintei Cruci
În credința creștină, Crucea nu reprezintă doar suferința, ci mai ales dragostea și mântuirea. Prin jertfa Sa pe Cruce, Mântuitorul Iisus Hristos a deschis oamenilor calea spre viața veșnică.
De aceea, în mijlocul Postului Mare, Biserica aduce Crucea înaintea credincioșilor pentru a le aminti că după suferință vine biruința, iar după post și nevoință vine lumina Învierii.
Mulți părinți ai Bisericii spun că această duminică este ca un popas duhovnicesc. Așa cum un călător obosit se oprește pentru a-și recăpăta puterea, tot așa creștinii sunt chemați să privească la Cruce și să găsească în ea curajul de a continua drumul postului.
Tradiții și obiceiuri în Duminica Sfintei Cruci
În multe zone din România, această zi este însoțită de obiceiuri frumoase și pline de simbol.
- Crucea este împodobită cu flori și busuioc – semn al vieții și al biruinței asupra morții.
- Credincioșii se închină la Cruce și se roagă pentru putere, iertare și luminarea sufletului.
- Oamenii duc acasă busuioc sau flori de la Cruce, pe care le păstrează la icoane, considerându-le binecuvântate.
- Se păstrează rânduiala postului, iar în unele locuri oamenii fac milostenie pentru cei sărmani.
Această duminică amintește credincioșilor că fiecare om poartă în viață o cruce – greutăți, încercări, suferințe. Dar credința ne învață că această cruce poate deveni calea spre mântuire, dacă este purtată cu răbdare și cu nădejde în Dumnezeu.
Crucea – puterea care ne ridică
Mântuitorul spune în Evanghelie:
„Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”
Aceste cuvinte nu sunt doar o chemare la sacrificiu, ci și o promisiune. Crucea nu este sfârșitul drumului, ci începutul unei vieți noi. Prin Cruce, durerea se transformă în speranță, iar suferința capătă sens.
Duminica Sfintei Cruci ne amintește că, în mijlocul încercărilor vieții, nu suntem singuri. Hristos este Cel care poartă împreună cu noi povara și ne conduce spre lumină. Astfel, această duminică devine un moment de întărire sufletească.
Privind la Sfânta Cruce, creștinii își amintesc că după post vine bucuria Învierii, iar după fiecare încercare vine biruința.

Sursa:https://secretele.com/2026/03/duminica-sfintei-cruci-semnificatia-unei-zile-care-intareste-sufletul/
Sursa foto: Doxologia
Momentul de cultură
Începe Postul Paştelui! Timp de 7 săptămâni, credincioșii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului
În 2026, Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, va începe luni, 23 februarie. Această perioadă reprezintă cel mai lung și mai riguros post din calendarul creștin ortodox, pregătind credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului, care în 2026 cade pe 12 aprilie.
Postul Mare este rânduit pentru curăţirea sufletului prin rugăciune, milostenie, împăcare cu cei cărora le-am greșit şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.
Potrivit tradiției creștine, postul a fost prescris de Dumnezeu din Vechiul Testament prin poruncile transmise iudeilor cu ajutorul lui Moise.
Sfinţii Părinţi au rânduit ca, în perioada Postului Mare, să se săvârşească în mod obișnuit Sfânta Liturghie doar în zilele de sâmbătă şi duminică, în celelalte zile împărtășirea credincioșilor făcându-se seara după vecernie, în cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, arată radioromania.ro
Postul Paștelui, cel mai dificil post din an
Postul Paștelui, sau Postul Mare, este privit de mulți credincioși drept cel mai riguros și solicitant post din calendarul bisericesc. Cu o durată de aproximativ 7 săptămâni (40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor), acest post este mai lung decât celelalte posturi anuale – Postul Crăciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
În această perioadă, se recomandă evitarea produselor de origine animală – carne, ouă și lactate – iar în anumite tradiții se renunță și la ulei sau vin, mai ales în primele zile sau în anumite săptămâni. Această abstinență este menită să disciplineze dorințele și să concentreze atenția asupra rugăciunii, introspecției și apropierii de Dumnezeu, arată stirileprotv.ro
Dincolo de partea alimentară, Postul Paștelui are o puternică dimensiune duhovnicească. Amintind de postul de 40 de zile al lui Iisus Hristos în pustiu, credincioșii sunt încurajați să participe mai des la slujbe, să se spovedească și să facă fapte de milostenie. Scopul final este transformarea sufletească, prin renunțarea la materiale și cultivarea valorilor esențiale: dragoste, smerenie și iertare.
Când începe Postul Paștelui 2026
În 2026, Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, va începe luni, 23 februarie.
Prima zi a Postului Mare, cunoscută ca Lunea Curată, marchează începutul unui timp de pocăință, rugăciune și reflecție spirituală. În săptămânile care urmează, Postul Mare include sărbători importante precum Buna Vestire și Floriile, fiecare având propriile tradiții și reguli alimentare.
Prin respectarea acestor practici, credincioșii se pregătesc atât spiritual, cât și fizic pentru Paștele ortodox.
Cât durează Postul Paștelui
Postul Paștelui durează șapte săptămâni, adică 40 de zile de post propriu-zis, fără a socoti duminicile, care sunt considerate zile de sărbătoare în cadrul postului.
În această perioadă, creștinii ortodocși respectă reguli stricte de abstinență: evită consumul de carne, lactate, ouă și alte produse de origine animală, iar peștele este permis doar în anumite zile cu dezlegare.
Când e dezlegare la pește în Postul Paștelui
Deși Postul Mare este strict, Biserica Ortodoxă stabilește zile cu dezlegare la pește, când credincioșii pot consuma pește, ulei și vin. Acestea sunt 25 martie, când e Buna Vestire și 5 aprilie, când sunt Floriile.
Buna Vestire sărbătorește momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, iar Duminica Floriilor marchează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Patimi.
Lunea Curată, prima zi a Postului Paștelui și tradițiile populare
Lunea Curată, cunoscută și sub numele de Spolocania, marchează începutul Postului Mare, cea mai importantă perioadă de pregătire spirituală înainte de Paști. În această zi, tradiția populară recomandă curățenia completă a gospodăriei și separarea ustensilelor folosite în timpul perioadei „de dulce”, pentru a marca tranziția către post.
În unele zone, ziua este denumită și Lunea Păstorilor, mai ales în regiunile de deal și munte, unde ocupația principală era păstoritul, mai arată stirileprotv.ro
Sursa foto: Buna ziua Brasov
Momentul de cultură
Unirea Moldovei cu Țara Românească, un pas decisiv spre împlinirea unui ideal istoric
Acum 167 de ani, pe 24 ianuarie 1859, cele două principate române au făcut un pas decisiv spre împlinirea unui ideal istoric: Unirea Moldovei cu Țara Românească.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele capitale, la Iași și București, a reprezentat mai mult decât o soluție politică ingenioasă – a fost expresia voinței unui popor care își dorea unitate, stabilitate și demnitate națională.
Unirea de la 1859 a pus temeliile statului român modern
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au fost promovate reforme esențiale care au transformat profund societatea românească: reforma agrară, reforma învățământului, reorganizarea administrației și modernizarea cadrului legislativ. Aceste măsuri au contribuit decisiv la consolidarea instituțiilor statului și la apropierea României de valorile și practicile europene ale vremii.
Contextul internațional nu a fost simplu, iar marile puteri priveau cu prudență această construcție politică nouă. Cu toate acestea, inteligența politică a elitelor românești și sprijinul popular au făcut posibilă menținerea Unirii și recunoașterea ei treptată.




