ȘTIRI DIN:
Data: 01/05/2026

Actualitate

„Nu tremur la cutremur”, regulile de comportare şi măsurile de protecţie în caz de cutremur (video)

Publicat

pe

Nimic nu avea să prevadă ceea ce se va întâmpla în acea seară liniștită, de 4 martie 1977, cunoscută în istorie ca dată la care a avut loc cel mai mare cutremur din România.

Au fost suficiente 56 de secunde, timp în care pământul s-a cutremurat atât de tare încât peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața, surprinse sub dărâmături, iar mii de oameni au fost răniți sau au rămas fără locuințe.

Pentru că astfel de evenimente sunt imprevizibile, fiecare persoană trebuie să cunoască regulile de comportare şi măsurile de protecţie în caz de cutremur, ce trebuie respectate, atât înainte de producerea acestuia, cât și pe timpul sau după ce mişcarea seismică a trecut, avertizează reprezentanții ISU Botoșani.

Și pentru că nimic nu este mai important decât viața, încă din anul 2015, IGSU a lansat campania de informare a cetățenilor „Nu tremur la cutremur”, al cărei obiectiv principal este conștientizarea, informarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur.

Un astfel de eveniment nu poate fi prevenit, însă efectele negative ale acestuia pot fi diminuate prin respectarea de către cetățeni a unor reguli simple, printre care se numără:

Înainte de producerea unui astfel de eveniment:

  • fixaţi mobilierul de un perete sau un alt element de construcţie solid, deoarece se poate deplasa în timpul unei mişcări seismice;
  • amplasaţi obiectele grele, care vă pot răni, în partea de jos a încăperilor;
  • asiguraţi-vă o minimă rezervă de urgenţă formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat de radio portabil, acumulatori şi medicamente de bază (rucsacul de urgenţă);
  • identificaţi locul de amplasare a întrerupătoarelor, siguranţelor electrice, a robinetelor pentru apă şi gaze, precum şi modul lor de manevrare;
  • participaţi la exerciţiile de pregătire organizate la locul de muncă;
  • stabiliţi cu membrii familiei un plan de protecţie în caz de cutremur.

Fiecare membru trebuie să cunoască ce are de făcut în momentul declanşării mişcării seismice.

Dacă sunteți în interiorul unei clădiri:

  • păstraţi-vă calmul şi liniştiţi persoanele din jur!;
  • nu încercaţi să ieşiți afară, nu fugiţi pe scări, nu vă duceţi pe balcon, nu folosiți liftul;
  • îndepărtaţi-vă de ferestre, pereţi exteriori sau alte obiecte care vă pot răni;
  • dacă este posibil, închideţi sursele de foc cât mai repede;
  • protejaţi-vă sub tocul uşii, sub o grindă, lângă un perete de rezistenţă sau sub un obiect de mobilier solid;
  • dacă sunteţi pe hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit, lângă un perete interior;
  • evitaţi aglomeraţia, îmbulzeala și, dacă este posibil, deschideţi uşa pentru ca aceasta să nu se blocheze, iar după terminarea mişcării seismice să puteți ieși.

Dacă vă aflați la școală:

  • păstraţi-vă calmul şi liniştiţi-vă colegii;
  • adăpostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;
  • protejaţi-vă capul şi faţa;
  • nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;
  • cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;
  • veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.

Dacă sunteți în exteriorul clădirii:

  • adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice copaci sau alte obiecte care vă pot vătăma;
  • staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.

Dacă sunteți într-un mijloc de transport:

  • opriți autoturismul și rămâneţi în interior. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă vedeți în jur cabluri electrice căzute;
  • opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

În urmă cu 47 de ani, în seara zilei de 4 martie 1977, România a fost afectată de un cutremur devastator. Peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața, 11.300 au fost rănite, iar aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit.

Actualitate

Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice

Publicat

pe

Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro

„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.

Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.

„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.

Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe

Publicat

pe

Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul instituției un ghid al cumpărătorului de locuințe, menit să ajute oamenii să înţeleagă etapele tranzacţiei, să identifice riscurile şi să ia decizii informate.

ANPC atrage, astfel, atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului şi a documentelor aferente este esenţială și subliniază rolul notarului public pentru legalitatea şi siguranţa tranzacţiei.

Referitor la antecontract, care stabileşte condiţiile principale ale vânzării, acesta trebuie să includă, printre altele, preţul total, valoarea avansului şi termenul pentru semnarea contractului final, modalitatea de plată, racordarea la utilităţi, data predării.

Înainte de semnare, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze extrasul de carte funciară şi existenţa ipotecilor, interdicţiilor sau litigiilor, precum și autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor şi certificatul de atestare a edificării construcţiei.

În cazul locuinţelor noi, cumpărătorii beneficiază de garanții de 3 ani pentru bună execuţie, de 10 ani pentru vicii ascunse ale construcţiei şi, respectiv, de 2 ani pentru bunurile incluse, mai precizează ANPC, citat de ziarullumina.ro

Printre cele mai importante clauze de protecţie se regăsesc: restituirea avansului dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţiile, posibilitatea retragerii din tranzacţie, penalităţile pentru întârzierea predării şi descrierea dotărilor şi finisajelor.

Sursa foto: Capital

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition

Publicat

pe

Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.

Este vorba despre:

  • Pașcani – Roșcani (33 km)
  • Roșcani – Suceava (29 km)

Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.

Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate2 zile in urma

Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice

Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat...

Politică3 zile in urma

PSD și AUR au început demersurile pentru o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Liderii PSD și AUR, Marian Neacșu și Petrișor Peiu, au anunțat la începutul săptămânii că formațiunile politice pe care le...

Eveniment5 zile in urma

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat Ziua Porților Deschise la Extensia din Botoșani (foto)

În data de 22 aprilie 2026, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat, în Aula Magna a Colegiului...

Botoșanio săptămână in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitateo săptămână in urma

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe

Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia...

Divertisment3 săptămâni in urma

Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”

NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii,...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitateo lună in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Actualitate2 luni in urma

Zâmbete și flori dăruite de pompierii botoșăneni, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (foto)

Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului...

Actualitate2 luni in urma

Doamnele și domnișoarele întâlnite în trafic, „amendate” cu flori de polițiști cu ocazia Zilei Femeii (foto)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au oferit flori doamnelor și...

Administrație2 luni in urma

Parcuri din municipiul Botoșani, complet reabilitate și modernizate cu sprijinul finanțărilor europene (foto)

Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul...

Actualitate3 luni in urma

Nu scăpăm de valul de frig! Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până miercuri dimineață la ora 10.00....

Botoșani4 luni in urma

Astăzi celebrăm cultura română și una dintre figurile sale fundamentale – Mihai Eminescu, la 176 de ani de la naștere

Aleasă ca Zi a Culturii Naționale, data de 15 ianuarie reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu, care...

Actualitate4 luni in urma

Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), funcțional și la Punctul de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut

Începând de vineri, 9 ianuarie 2026, Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional și în punctele de trecere a frontierei de...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate