Administrație
A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare pentru un nou drum județean (foto)
Un nou drum județean intră în proces de modernizare. Este vorba de DJ294C, Borolea – Hănești, care va fi realizat din bugetul propriu al Consiliului Județean.
Vineri, 25 octombrie 2024, în prezența președintelui Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a vicepreședintelui Dorin Birta și a primarului comunei Hănești, Costel Matei, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri (DJDP) Botoșani, Cătălin Gheorghian, a emis ordinul de începere a lucrărilor.
Constructorul desemnat în urma licitației, Conrec Botoșani, a preluat amplasamentul.
„Modernizarea drumurilor județene este condiția esențială pentru dezvoltarea județului Botoșani. Am promis că vom moderniza și acest sector de drum și ne ținem de cuvânt. Este un proiect foarte important, cu o valoare de peste 6 milioane de euro. Banii sunt asigurați din bugetul Consiliului Județean, așa cum tot din bugetul propriu am realizat Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic. Am asigurat fonduri în buget pentru lucrările care se vor efectua în acest an. Este de datoria noii conduceri a Consiliului Județean să asigure fonduri în bugetul anului viitor pentru finalizarea lucrărilor”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, a cerut constructorului să facă lucrări de calitate. „Este o lucrare importantă, care va contribui la îmbunătățirea rețelei de drumuri județene. Ne dorim lucrări care să dureze în timp. Avem încredere că mesajul nostru a fost pe deplin înțeles de către constructori, care sunt determinați să lucreze la fel de bine ca și pe celelalte drumuri județene pe care le-au făcut în ultimii ani”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.
Doina Federovici a reamintit că, în mandatul său de președinte al Consiliului Județean, au fost modernizați și reabilitați 300 de kilometri din cei 652 cât măsoară rețeaua de drumuri județene din Botoșani.
„Acum, la finalul mandatului de președinte al Consiliului Județean, totalul drumurilor de piatră care nu sunt modernizate sau nu sunt în plin proces de modernizare reprezintă mai puțin de 2% din totalul drumurilor județene”, a conchis Doina Federovici, într-un comunicat transmis de Consiliul Județean Botoșani.




Administrație
APIA a finalizat Campania 2026 de depunere a Cererilor de plată. Câți fermieri botoșăneni beneficiază de sprijin
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că vineri, 5 iunie, a fost finalizată Campania de depunere a Cererilor de plată aferente anului 2026, marcând totodată cea de-a 20-a campanie gestionată de instituție în sprijinul fermierilor.
La finalul Campaniei 2026, la nivel național au fost înregistrate:
- 334 cereri de plată;
- 766.322 hectare declarate.
Comparativ cu anul precedent, suprafața declarată a crescut cu 38.029 hectare, în timp ce numărul cererilor a scăzut cu 37.018.
La nivelul județului Botoșani, suprafața pentru care s-au solicitat subvenții este de 293.340 hectare, mai mare fața de suprafața de 292.711 hectare care a fost eligibilă la plată în campania 2025. Pe de altă parte, numărul de fermieri care au solicitat măsuri de sprijin a scăzut de la 25.602 la 24.031, cu 1.571 de fermieri mai putini față de anul trecut.
Această evoluție confirmă continuarea procesului de consolidare a exploatațiilor agricole, prin comasarea terenurilor și creșterea dimensiunii fermelor, cu efecte pozitive asupra eficienței și competitivității sectorului agricol.
Finalizarea Campaniei 2026 reprezintă rezultatul efortului comun al fermierilor și al echipei APIA, precum și al implicării continue a instituției pentru gestionarea eficientă a fondurilor destinate agriculturii și sprijinirea beneficiarilor.
APIA va continua să asigure gestionarea etapelor specifice Campaniei 2026, cu respectarea prevederilor legislației europene și naționale aplicabile, precum și a procedurilor de lucru aprobate la nivelul instituției, dau asigurări reprezentanții instituției.
Administrație
Guvernul României a aprobat reducerea impozitelor locale pentru clădiri în funcție de vechimea acestora
Impozitele locale pentru clădiri vor fi reduse cu 15% pentru cele cu o vechime cuprinsă între 50 şi 100 de ani şi cu 25% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani.
Actul normativ prevede şi reduceri de până la 50% la impozitele plătite pentru imobilele deţinute de către persoanele cu dizabilităţi, după ce scutirile de care beneficiau aceştia au fost eliminate total la începutul anului.
Aceste valori se aplică de la 1 ianuarie 2026, iar primăriile vor putea recalcula noile impozite în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în sensul reducerii acestora, dar nu sub cota standard de impozitare prevăzută de lege, potrivit romania-actualitati.ro
Potrivit reprezentanților Guvernului României, autorităţile locale vor putea restitui sumele deja plătite celor îndreptăţiţi.
Sursa foto: pixabay.com/romania-actualitati.ro
Administrație
Parcuri din municipiul Botoșani, complet reabilitate și modernizate cu sprijinul finanțărilor europene (foto)
Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul Interreg Next România – Republica Moldova 2021 – 2027, respectiv „SENSE” (Explorare senzorială pentru o experiență sustenabilă bazată pe natură) și „GREETS” (Transformări verzi transfrontaliere).
Cele două proiecte vizează Parcul din vecinătatea Primăriei și Parcul Sucevei și au ca obiective creșterea calității vieții și sănătății comunităților, protecția biodiversității și reintroducerea speciilor rare, promovarea turismului ecologic și educației de mediu, respectiv consolidarea cooperării transfrontaliere.
Parcul din zona Primăriei va deveni un parc senzorial, sub numele de Parcul „George Enescu”. Prin proiectul „SENSE”, vor fi amenajate:
- alei senzoriale cu diverse texturi (piatră, nisip, scoarță, lemn, etc.);
- fântână muzicală dedicată lui George Enescu;
- mobilier verde;
- mini-amfiteatru în aer liber pentru activități culturale;
- ramă foto gigant;
- replantare a unor specii de plante rare (Papucul Doamnei, Laleaua Pestriță) și plante aromatice;
- implementare de tehnologii noi cu sistem de irigare cu apă pluvială colectată de pe clădirea Primăriei și pompe alimentate cu panouri solare.
Bugetul alocat acestui proiect este de 314.000 de euro, cu o durată de execuție de 8 luni.
Proiectul „GREETS” va fi realizat în Parcul Sucevei și include:
- reamenajarea aleilor și a zonelor verzi;
- crearea unui loc de joacă neutru din punct de vedere climatic;
- instalarea unor echipamente de joacă ecologice și echipamente de mișcare pentru adolescenți;
- perete pentru grădină verticală;
- zonă cu binocluri statice pentru urmărirea păsărilor;
- amenajarea a 50 de căsuțe pentru păsări.
Bugetul alocat acestui proiect este de 315.000 euro, cu o durată a execuției lucrărilor cuprinsă între 8 și 12 luni.








