Politică
Valeriu Iftime, reacție la acuzațiile de misoginism, lansate de Doina Federovici
Președintele organizației județene a PNL, Valeriu Iftime a reacționat la postarea recentă a șefei PSD, Doina Federovici, în care îl acuză de misoginism, arătând că i s-au răstălmăcit cuvintele rostite recent în cadrul unei reuniuni a partidului, cu scopul vădit de a genera un context negativ în jurul preluării noii sale funcții, cea de președinte al Consiliului Județean Botoșani.
„Din păcate, pentru botoșăneni, dl. Iftime începe să-și arate o latură de caracter care nu-i face cinste. Remarca sa la „poșeta” unei doamne, indiferent cine ar fi doamna, ne arată un personaj misogin, rudimentar, lipsit de maniere. Pentru dânsul femeile nu sunt demne să ocupe o funcție publică. Asta reiese din gluma de prost gust pe care a făcut-o”, a spus Doina Federovici, într-o postare pe una din paginile de socializare.
Valeriu Iftime și-a exprimat șocul și confuzia față de aceste declarații, considerând că această tactică, prin care se urmărește afectarea imaginii sale publice, este una puerilă, fiind motivată de orgoliile și interesele personale ale liderului PSD.
„Cam asta a fost reacția mea când am citit postarea doamnei Federovici, în care sunt acuzat de misoginism. Confuzie totală. A trebuit să citesc de două ori ca să mă asigur că mintea nu-mi joacă feste. Singura care joacă feste, însă, este actuala președintă a CJ, care nu știe la ce mijloace să mai apeleze pentru a submina tranziția mea către funcția pe care urmează să o preiau. Intenția de a crea un context negativ în jurul preluării noului mandat este evidentă.
Mi s-au răstălmăcit cuvintele, s-a exagerat o situație, fără a se oferi contextul, în speranța că voi fi „demascat” și li se va arăta botoșănenilor ce spân sunt eu de fapt. O tactică puerilă, care îmi arată încă o dată că orgoliul personal este pe primul loc, nu interesele botoșănenilor”, a declarat Valeriu Iftime.
În plus, acuzațiile de misoginism aduse de Doina Federovici sunt cu atât mai penibile și nefondate, în accepțiunea lui Iftime, cu cât acesta a sprijinit mereu femeile în cadrul echipei sale, susținându-le în ocuparea unor posturi importante, ca o consecință a profesionalismului și calităților umane ale acestora.
El a dat ca exemple numele a două candidate pentru Parlament, Ionela Aiftinca și Luciana Buliga, dar și al altor femei din echipa sa, cum ar fi Sînziana Secrieru, președinta PNL Botoșani – Organizația Municipală, și Boghian Raluca, lidera TNL Botoșani.
„Întotdeauna am valorificat potențialul femeilor și le-am susținut activ în echipa mea. Multe dintre colegele mele ocupă poziții cheie, pentru că sunt de o inteligență și o forță incredibile. Pe listele mele de candidați eligibili la Parlamentul României se află două doamne remarcabile, Ionela Aiftincă și Luciana Buliga. De asemenea, o altă doamnă pentru care am un respect deosebit, Sînziana Secrieru, ocupă funcția de președinte al Organizației Municipale PNL Botoșani. Organizația de Tineret PNL este condusă, și ea, de o domnișoară extrem de dedicată, Raluca Boghian. Și lista femeilor cu care voi colabora în interesul județului va continua, pentru că întotdeauna femeile au făcut diferența, prin creativitatea și empatia lor”, a subliniat Valeriu Iftime.
Valeriu Iftime consideră că astfel de atacuri nu vor schimba direcția sa de acțiune, fiind hotărât să continue să lucreze pentru binele comunității, în colaborare cu femei deosebit de competente și dedicate.
El a reafirmat că astfel de gesturi nu vor umbri eforturile și progresul pe care le urmărește pentru județ, rămânând concentrat pe îndeplinirea obiectivelor sale în slujba cetățenilor.
„Așadar, nu, nu pot rămâne tăcut în fața unei asemenea acuzații, pentru că nu mă identific cu acest tipar și nici nu voi lăsa ca aceste gesturi să umbrească parcursul și progresul nostru.
Mergem înainte, la fel de hotărât!” a concluzionat Valeriu Iftime, pe una din paginile de socializare.
Politică
PSD și AUR au început demersurile pentru o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Liderii PSD și AUR, Marian Neacșu și Petrișor Peiu, au anunțat la începutul săptămânii că formațiunile politice pe care le reprezintă au început demersurile comune pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
Marian Neacșu, fost vicepremier PSD în Guvernul Bolojan: „Colegii parlamentari din toate partidele care au propuneri de text și care să susțină prin semnătură sunt bineveniți”.
Petrișor Peiu: „Nu am discutat absolut nimic despre guvernare”.
„Nu e niciun pact cu PSD, deocamdată este o discuție comună pentru a nu risca să avem două moțiuni și să cadă amândouă. Deocamdată avem această discuție, să vedem după ce o finalizăm ce urmează”, a mai precizat Petrișor Peiu, citat de stirileprotv.ro
Președintele AUR, George Simion: „Pe 5 mai am putea avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan!”
După anunțul făcut de Marian Neacșu și Petrișor Peiu, și președintele AUR, George Simion, a susținut o declarație de presă în care a vorbit despre inițiativa parlamentară comună a PSD și AUR, prin care se urmărește demiterea premierului Ilie Bolojan.
„Decizia AUR este de a da jos Guvernul Bolojan. În acest sens vom iniția alături de celelalte partide care semnează moțiunea de cenzură, și aici mă refer la toate formațiunile și la toți parlamentarii interesați, în momentul în care vom avea strânse minim 233 de semnături, moțiunea de cenzură va fi depusă. Și dacă totul merge conform planului stabilit, pe data de 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan”, a declarat George Simion.
În prezent, în Parlament sunt 463 de aleşi (330 deputaţi şi 133 senatori), astfel că majoritatea absolută de 233 de voturi poate decide soarta Guvernului.
Sursa foto: Cuvantul Libertatii
Politică
Bugetul pentru anul 2026 a fost adoptat de Guvern și a fost trimis la Parlament pentru dezbatere și vot
Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim.
Premierul Ilie Bolojan a anunţat creșterea salariului de bază minim brut pe țară, de la 1 iulie anul acesta, cu 6,8% față de valoarea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei.
De asemenea, a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026.
Bugetul de stat ia în calcul o scădere a deficitului la 6,2%, o creștere economică de 1% și o inflație de 6,5% la sfârșitul anului. Statul își va reduce cheltuielile cu zeci de miliarde, dar anul acesta bugetele din investiții vor fi mai mari, mai ales că fondurile din PNRR trebuie absorbite până la finalul lunii august, a precizat Ilie Bolojan, citat de romania-actualitati.ro
În cadrul conferinței de presă susținută la Palatul Victoria, premierul a precizat că au fost adoptate câteva acte normative pentru pregătirea aprobării bugetului.
„S-a adoptat hotărârea privind creșterea salariului de bază minim brut pe țară de la jumătatea anului, de la 1 iulie anul acesta, cu 6,8% față de valoarea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei. De asemenea, a fost adoptată o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină, care este dedicată transportatorilor. Compensarea a fost crescută până la sfârșitul anului, de la 0,65 de bani la 0,85 de bani. Prin revizuirea din trei în trei luni de zile vom ține cont de evoluțiile din această piață în perioada următoare”, a declarat Ilie Bolojan.
Anterior adoptării bugetului, PSD a anunțat că miniștrii săi vor aviza cu obiecții proiectul de buget, dar vor rezolva în parlament ceea ce, spun social-democrații, a fost blocat de premier la nivel guvernamental, arată romania-actualitati.ro
În replică, premierul Ilie Bolojan a declarat că, în cazul în care un partid din coaliție nu este mulțumit de modul de funcționare a acesteia sau a guvernului, poate iniția moțiuni de cenzură.
Totodată, premierul a subliniat că, indiferent cine este premier și cine este la guvernare, este importantă stabilitatea politică, mai ales în astfel de vremuri.
Sursa foto: www.facebook.com/guv.ro/photos.
Politică
Un nou test pentru Guvernul Bolojan! Executivul își va angaja răspunderea pentru reforma administraţiei publice
Premierul Ilie Bolojan a declarat că acesta va fi un nou test pentru Executiv, în condițiile în care este posibilă depunerea unei moțiuni de cenzură, potrivit romania-actualitati.ro
Intenţia Guvernului este să-şi angajeze răspunderea în Parlament pentru reforma administraţiei publice locale și centrale, la pachet cu măsurile de relansare economică, înainte de 1 februarie 2026.
- Ambele proiecte vor fi definitivate săptămâna viitoare
Prim-ministrul Ilie Bolojan a subliniat că măsurile care vizează administrația asigură, între altele, creșterea veniturilor proprii ale autorităților locale și reduc cheltuielile de personal în primăriile cu un număr prea mare de angajați.
Ilie Bolojan: „Administrația locală din România încasează din veniturile proprii sume mult mai mici decât media țărilor Uniunii Europene, fiind dependentă într-o măsură foarte mare de transferurile de la bugetul de stat. Dacă aceste transferuri le-am avea ca fonduri, nu ar fi o problemă, dar România transferă aceste fonduri împrumutându-se, în parte, sume pentru care plătim dobânzi destul de mari.”
Pe de altă parte, social-democrații au cerut, iar coaliția de guvernare a aprobat ca, odată cu reforma administrației, Guvernul să-și asume răspunderea și pentru măsurile de relansare a economiei, care includ credit fiscal majorat și alte facilități pentru stimularea noilor investiții.
„Nu putem doar să discutăm despre tăieri, despre reduceri, dacă se dorește ca PSD-ul să fie în această coaliție. Sunt măsuri absolut normale, sunt măsuri care nu au impact bugetar. Nu poți să reduci deficitul prin tăierea investițiilor și prin scăderea puterii de cumpărare. Reduci deficitul într-un mod corect dacă crești economic”, a declarat Sorin Grindeanu, liderul PSD
Pachetul de măsuri pentru relansare economică va fi definitivat, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
Sursa foto:
-
Evenimentcu 3 zile in urmaUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat Ziua Porților Deschise la Extensia din Botoșani (foto)
-
Politicăcu o zi in urmaPSD și AUR au început demersurile pentru o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
-
Actualitatecu 5 ore in urmaMajoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice




