ȘTIRI DIN:
Data: 16/05/2025

Politică

Mircea Geoană şi-a anunţat oficial candidatura la alegerile prezidenţiale (video)

Publicat

pe

El a transmis, prin intermediul unui clip electoral, că doar muncind împreună se poate construi o ţară mai bună.

Mircea Geoană şi-a anunţat oficial, miercuri, candidatura la alegerile prezidenţiale, iar obiectivul său nu este să promită o Românie perfectă sau să pozeze în politicianul perfect, dar crede că doar muncind împreună se poate construi o ţară mai bună.

Mircea Geoană: Candidez la preşedinţie pentru că ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată

Mircea Geoană: „Puteam să vă propun o ţară perfectă, să mă prezint drept politicianul perfect, să vă spun că toate problemele noastre vor  dispărea peste noapte, dar ştim că nu asta este realitatea. Nu suntem perfecţi. Eu nu sunt perfect. Ţara noastră nu este perfectă, dar ştiţi ce putem face? Putem să muncim, putem să ne suflecăm mânecile şi să construim împreună o ţară în care fiecare voce contează şi fiecare efort se vede”.

Sursa foto: B1TV

Politică

Apel către tineri să conștientizeze importanța votului, în contextul alegerilor prezidenţiale

Publicat

pe

World Vision România a îndemnat tinerii, în contextul alegerilor prezidenţiale, să reflecteze cu responsabilitate la importanţa votului pentru viitorul democraţiei din ţara noastră.

„Votul este primul pas spre o societate democratică, echitabilă şi un viitor european, în care drepturile, libertăţile şi şansele egale sunt consolidate”, arată asociația într-un comunicat.

În opinia organizației, dezvoltarea civismului şi a gândirii critice ar trebui să devină o componentă esenţială a educației.

„Faptul că tinerii de 18 ani votează în număr mare ne arată că primul contact cu democraţia contează. Dar ne îngrijorează retragerea celor care ar trebui să-şi consolideze această participare. Istoria ne-a demonstrat că fiecare vot contează, poate schimba parcursul ţării şi avem încredere în tineri că îşi vor exercita acest drept în număr cât mai mare”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, citată de ziarullumina.ro

Apelul îi propune viitorului preşedinte să trateze educaţia ca o prioritate naţională, cu patru direcţii esenţiale:

  • acces echitabil la educaţie de calitate
  • dezvoltarea de competenţe-cheie în şcoală (digitalizare, gândire critică educaţie media şi civică)
  • profesori sprijiniţi prin formare şi salarii decente
  • tineri implicaţi real în deciziile care îi privesc

La primul tur al alegerilor prezidenţiale au votat aproximativ 742.000 de tineri cu vârste între 18 şi 24 de ani, mai puțini decât în noiembrie 2024 (819.000). În această grupă de vârstă, tinerii de 18 ani, care au votat pentru prima oară, au fost cei mai numeroși, în timp ce participarea scade alarmant în rândul celor de 21, 22 de ani, arătând nevoia urgentă de continuitate în educaţia civică şi de implicare a tinerilor în procesele decizionale.

Sursa foto: spotmedia.ro

Citeste mai mult ...

Politică

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025

Publicat

pe

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale a început vineri oficial, după ce judecătorii Curții Constituționale au validat rezultatul scrutinului din 4 mai și au respins cererea de anulare a turului întâi.

Până la încheierea campaniei electorale, în data de 17 mai, la ora 7.00 dimineața, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activități și materiale de publicitate politică.

Astfel, în timpul campaniei electorale, candidații nu pot utiliza afișe publicitare de dimensiuni mari, benere, corturi sau ecrane publicitare, panouri mobile sau orice formă de publicitate luminoasă cu sloganuri sau imagini.

Totodată, este interzisă organizarea în scop electoral de spectacole, serbări, focuri de artificii și nu pot fi folosite mașini special amenajate pentru promovarea mesajelor electorale.

Atenție! Materialele de promovare electorală pot fi afișate doar în locuri speciale

În perioada campaniei electorale, cheltuielile pentru realizarea materialelor de publicitate politică și de propagandă electorală pot fi suportate exclusiv de beneficiarii acestora, respectiv de candidați, potrivit Autorității Electorale Permanente.

AEP subliniază importanța respectării principiilor finanțării campaniilor electorale cu privire la transparența veniturilor.

În perioada companiei electorale, toate tipurile de materiale de propagandă electorală, indiferent de mediul de distribuire, trebuie să respecte legislația cu privire la marcarea și etichetarea acestora.

În plus, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, roaep.ro, este disponibil și un ghid care să îi ajute pe alegători să identifice și să evite răspândirea știrilor false, mai ales în mediul online, arată romania-actualitati.ro

Sursa foto: Moldova 1

Citeste mai mult ...

Botoșani

Valeriu Iftime: Voi avea o campanie dură, pentru că îmi doresc un Botoșani și o Românie care să continue pe drumul pro-european!

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, care este și liderul organizației județene a PNL Botoșani, recunoaște că modul nou de a face politică nu este confortabil și nici accesibil pentru mulți, implicând o adaptare la realitatea mereu în schimbare și o deschidere pe care, din păcate, nu mulți o au, în opinia acestuia.

Cu toate acestea, în ciuda rezultatelor înregistrate la scrutinul de duminică, 4 mai, și conștient de faptul că vom avea un tur doi foarte greu, o luptă între izolaționism și drumul pro-european, Valeriu Iftime anunță că va duce o campanie dură, pentru că își dorește un Botoșani și o Românie care să continue pe drumul pro-european.

„Când am pășit în politică, am intrat cu acea convingere a omului nou, neatins de metehnele vechiului mod de a face politică, având curajul celui care vrea să mute munții din loc și care vrea să se lupte cu toate forțele pentru a face bine comunității căreia simțea că are multe să îi întoarcă.

Când am câștigat alegerile pentru Consiliul Județean, toate previziunile și calculele anterioare au fost date peste cap și am demonstrat că noul mod de a face politică înseamnă, printre altele, să vezi dincolo de partide și să alegi OMUL. Era limpede, în acel moment, că societatea se afla deja în mijlocul unei frământări profunde, prevestind o schimbare inevitabilă.

De când am preluat conducerea Partidului Național Liberal la nivelul județului Botoșani am încercat și încerc în continuare să îi schimb perspectiva, chiar dacă rezistența la schimbare rămâne obositor de puternică. Adevărul este că modul nou de a face politică nu este confortabil și nici accesibil pentru mulți. Implică o adaptare la realitatea mereu în schimbare și o deschidere pe care, din păcate, nu mulți o au. Îmi asum și am spus de foarte multe ori asta și la nivel național.

Rezultatul alegerilor de ieri putea fi ușor de anticipat în contextul tensiunii sociale și al nemulțumirii românilor de actualul “sistem”, așa cum îl numesc ei. Oamenii votează ghidați de propriile convingeri; să crezi că, în prezent, decidenții politici mai pot modela opiniile publicului e, iertați-mi expresia, o viziune mediocră asupra dinamicii sociale.

Alegătorii au întotdeauna dreptate, iar votul primului scrutin al alegerilor prezidențiale, trebuie să o recunoaștem, ne obligă să urgentăm o reconfigurare din temelii a scenei politice. Va fi un tur doi foarte greu, o luptă între izolaționism și drumul pro-european, iar eu, anunț de pe acum, voi avea o campanie dură, pentru că îmi doresc un Botoșani și o Românie care să continue pe drumul pro-european!”, a transmis Valeriu Iftime, într-o postare pe una din rețelele de socializare.

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate2 zile in urma

Legătura directă între igiena dentară și sănătatea inimii, evidențiată de un studiu realizat recent

Periajul zilnic al dinților, folosirea aței dentare și controalele stomatologice periodice sunt importante nu doar pentru a avea dinți frumoși...

Actualitate2 zile in urma

De beat ce era, un șofer a ajuns cu mașina în șanț. Polițiștii l-au condus la spital pentru recoltarea de probe biologice

La data de 13 mai 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat, pe drumul...

Actualitate2 zile in urma

„Operațiunea Straja”, începutul „valului” de arestări politice din România

În noaptea 14-15 mai a anului 1948 zeci de mii de oameni au fost arestați de către autoritățile comuniste din...

Actualitate2 zile in urma

Șofer reținut de polițiști după ce a fost prins băut la volan, de două ori în decurs de 24 de ore

La data de 13 mai 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de...

Actualitate2 zile in urma

Bărbat din municipiul Botoșani, victimă a fraudelor online. I-au fost sustrași din cont 1.000.000 de lei

La data de 7 mai 2025, un bărbat din municipiul Botoșani a sesizat, prin apel 112, faptul că i-au fost...

Actualitate2 zile in urma

Valeriu Iftime: îmi doresc ca voi, botoșănenii, să aveți din nou încredere în spitalul județean

În calitate de președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime a anunțat aprobarea unui proiect ce vizează modernizarea unei săli...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Botoșani3 zile in urma

Evaluări naționale la clasele a Il-a, a IV-a și a Vl-a, un moment important în parcursul educațional al elevilor

În anul școlar 2024-2025, evaluările naționale la clasele a Il-a, a IV-a și a Vl-a sunt organizate la nivel național,...

Botoșani3 zile in urma

Teatrul Vasilache vă invită să vizionați spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, în această săptămână (foto)

Sunteți așteptați în această săptămână la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să vizionați în zilele de: joi, 15 mai...

Actualitate4 zile in urma

Transporturi ilegale de lemne, depistate în trafic de polițiști. Ce sancțiuni au aplicat aceștia

La data de 10 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe...

Actualitate4 zile in urma

Șofer transportat la spital pentru îngrijiri medicale, după ce autocisterna în care se afla s-a răsturnat (foto)

Un bărbat de 40 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs pe DE...

Actualitate6 zile in urma

Apartament în pericol de a fi distrus de incendiul provocat de o defecțiune la centrala termică (foto)

O femeie din municipiul Botoșani a trecut prin clipe de groază, în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit...

Actualitate7 zile in urma

Anunţ pentru pensionarii Casei de Pensii Botoşani care își încasează pensia prin cont bancar

Vineri 9 mai 2025 au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoşani, astfel că, luni, 12 mai 2025,...

Botoșani7 zile in urma

Școala Gimnazială Nr. 17 Botoșani găzduiește Concursul Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu”

În perioada 9-11 mai 2025, Societatea de Științe Matematice – Filiala Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Colegiul...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate