Actualitate
Zeci de hectare de vegetație mistuite de incendii în ultimele 24 de ore (video)
În după-amiaza zilei de marți, 2 aprilie 2024, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a cinci incendii, în următoarele localități:
- Vlăsinești – au ars aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată. Au acționat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Vlăsinești, mai bine de trei ore;
- Prăjeni – a ars aproximativ o tonă de deșeuri menajere și vegetale. Au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni, cu un buldoexcavator;
- Românești – au ars aproximativ trei tone de furaje. Au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Românești. Au fost protejate de foc casă și celelalte construcții din gospodărie;
- Blândești – a ars vegetația uscată de pe aproximativ un hectar. La caz a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Blândești;
- Havârna – a ars aproximativ un hectar de vegetație uscată. Incendiul a fost stins de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna.
Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost: folosirea focului deschis în spații deschise și autoaprinderea. Misiunile au fost îngreunate de vântul care sufla cu putere.
Potrivit legislației privind protecția mediului este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.
Pompierii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Incendierea vegetației uscate sau a resturilor vegetale este interzisă !
Sursa foto: ISUJIasi
Actualitate
O nouă promoție de agenți de poliție, încadrată la Inspectoratul de Poliţie Județean Botoșani
Corpul agenților de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Botoșani s-a mărit cu 27 de agenți de poliție, absolvenţi ai Școlii de Agenți de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, promoția ianuarie 2026, după ce aceștia au depus jurământul de credință.
În funcție de mediile obținute și de specializarea urmată în școala de poliție, proaspeții absolvenți au fost repartizați pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Actualitate
Înmânarea către autoritățile publice locale din comuna Coșula a noilor cărți funciare (foto)
Astăzi, 20 ianuarie 2026, prefectul județului Botoșani, Raluca-Ștefania CURELARIU a participat împreună primarul comunei Coșula, reprezentanții OCPI Botoșani și membrii echipei de implementare a Proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, la ședința privind înmânarea către autoritățile publice locale a noilor cărți funciare, deschise ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților realizate la nivelul întregului UAT Coșula.
Proprietarii celor 7101 imobile vor primi gratuit, în perioada următoare, noile cărți funciare. Lucrările s-au desfășurat în cadrul Programului Național de Cadastru si Carte Funciară (PNCCF), finanțarea fiind asigurată din fondurile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
În comuna Coșula, înregistrarea sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară s-a realizat în baza contractului de servicii încheiat la data de 13 iunie 2025, între OCPI Botoșani, în baza alocării bugetare realizată de ANCPI, în calitate de beneficiar și S.C. Artehnis Topo Cad S.R.L., în calitate de prestator, și a vizat o suprafață totală de 4.860,69 hectare.


Actualitate
Monahia Fevronia Simian, noua stareță a Mănăstirii Vorona (foto)
Obștea Mănăstirii Vorona are o nouă stareță, în persoana monahiei Fevronia Simian.
Momentul solemn al instalării a avut loc joi seara, 15 ianuarie, în cadrul slujbei de priveghere și a fost săvârșit de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Noua stareță a preluat îndatoririle administrative și duhovnicești ale mănăstirii de la stavrofora Teofana Scântei, cea care, timp de 57 de ani, s-a îngrijit de acest așezământ monahal.
În cadrul hirotesiei, maica Fevronia Simian a primit însemnele specifice noii demnități, bastonul și actul de numire, fiind apoi așezată în scaunul stărețesc.
Totodată, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a transmis un mesaj de felicitare și a dat citire cuvântului de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, intitulat „Maica Teofana Scântei – o viaţă în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor”.
Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan
„Iată, de 57 de ani de când maica Teofana Scântei a fost numită stareță, înțelegem că și acest eveniment pe care îl avem în această seară este făcut după o viață de om – 57 de ani de slujire, de slujire grea, de slujire frumoasă. Slujirea starețului și mulțumirea pentru stareț nu-l cuprind niciodată doar pe el, ci pe toți ce care îi sunt alături, toți cei care slujesc, toți cei care își aduc truda lor, care nu este mică înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Sofronie spunea că oricare dintre noi, oricât de mic ar fi înaintea oamenilor, să nu se considere mic, pentru că înaintea Domnului, Care are o legătură tainică cu fiecare din noi, acela este mare și știe slujirea lui. […] Nevoința starețului este grea, mulțumim și maicii Teofana pentru slujirea ei, dar mulțumim tuturor celor care au făcut cu putință ca această mănăstire să ajungă și la acest moment. Nădăjduim să-și continue lucrarea cu înțelepciune, cu echilibru, cu pace, și mai ales plăcută înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu știe nevoința fiecăruia, știe inima fiecăruia, iar această mulțumire o aduc pentru fiecare soră, pentru fiecare maică din această mănăstire, cu nădejdea, încredințarea și rugămintea să vă continuați slujirea cu aceeași râvnă și bună credință, cu înțelegerea că Dumnezeu, Cel împreună-lucrător cu noi, ne va aduce pacea, nădejdea și mântuirea pentru care am venit în această mănăstire”, a spus Preasfinția Sa.
La finalul slujbei de priveghere, obștea mănăstirii și credincioșii prezenți au primit binecuvântare de la noua stareță.
După momentul liturgic, obștea s-a îndreptat spre chilia proinstareței Teofana Scântei, ajunsă la venerabila vârstă de 91 de ani, care a adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate de-a lungul unei activități rodnice, desfășurate pe parcursul a peste 57 de ani de stăreție. Cu acest prilej, stavrofora a primit cea mai mare distincție a mitropoliei, „Crucea Moldavă”.
Cine este noua stareță
Monahia Fevronia (Maria Corina) Simian s-a născut în 18 august 1992, la Vorona, județul Botoșani. A învățat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigorie T. Popa” din Iași, lucrând ulterior ca farmacist timp de trei ani.
În anul 2018 a ales viața monahală, fiind închinoviată la Mănăstirea Vorona, potrivit basilica.ro


Sursa: Ziarul Lumina




