Actualitate
Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu din Botoșani, și-a anunțat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL Botoșani
Demisia din funcția de de prim-vicepreședinte al PNL Botoșani a fost anunțată printr-o postare pe pagina personală a unei rețele de socializare, Verginel Gireadă menționând și motivele pentru care a luat această decizie:
,,Pentru început fac mențiunea că sunt de acord cu venirea tuturor celor care doresc să se înscrie în Partidul Național Liberal, dar cu respectarea Statutului și al Regulamentului Partidului.
Având în vedere situația prezentată în ultimele zile în spațiul public precum că Partidul Național Liberal Botoșani trebuie să fie refăcut, în sensul că trebuie aduși oameni noi care ar fi capabili, dar care, în realitate ei nu știu nimic despre politică, administrație publică și nevoile comunităților, și nu au un plan concret de pus in aplicare, ci doar speră că vor schimba ceva și că pentru asta ar fi bine sa obțină un post de parlamentar CA SĂ ÎNVEȚE CINE SEMNEAZĂ ACTELE PE ACOLO, țin să fac câteva precizări:
- Atât la nivel național cât și în județul Botoșani, Partidul Național Liberal a muncit, însă nu s-au promovat suficient inițiativele pe care guvernul si parlamentarii liberali le-au inițiat și adoptat, proiectele de investiții pe infrastructura mare (construire autostradă, modernizare Drumuri Naționale și Europene), creșterea salariilor și a pensiilor precum și toate proiectele de investiții depuse de către primarii liberali ai comunităților din județul Botoșani, pentru care parlamentarii liberali din județul nostru au pus umărul pentru a fi implementate.
- Politica este, în opinia mea și sper eu și în opinia colegilor, membri ai oricăror partide, despre voturi, despre alegeri! Adică orice om politic ales, votat, reprezintă dorința cetățenilor de a le fi reprezentate interesele și nevoile de către cel ales! Odată votat, porți cu mândrie susținerea tuturor celor care au încredere în tine și, în același timp, pe umerii tăi stau toate nevoile lor pe care tu, cel ales ai obligația morală și legală să le rezolvi!
Când ești ales pentru a doua oară, nu mai vorbim doar despre încrederea pe care oamenii ți-o acordă, ci și de mulțumirea lor că într-adevăr nu i-ai dezamăgit și ai muncit în interesul lor!
Eu, personal sunt în această situație, în situația în care, ca om politic am fost ales încă din anul 2004 pentru funcția de primar, în anul 2012 am fost ales pentru un mandat de 4 ani de deputat și până în prezent sunt un om care dezvoltă în mod constant comuna Mihai Eminescu.
Așadar, pentru o democrație corectă este necesar ca oamenii să fie în continuare cei care aleg cine să le reprezinte interesele.
În final, vă anunț că mă retrag din funcția de prim-vicepreședinte al Biroului Partidului Național Liberal Botoșani și las loc unei noi echipe care sper să reușească să își ducă la îndeplinire proiectele.
Succes tuturor!”
Sura foto: facebook.com/p/Gireada-Dumitru-Verginel
Actualitate
Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.
Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.
Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.
Sursa foto: Radio Chișinău
Actualitate
Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.
„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.
Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro




