Botoșani
Valeriu Iftime, de vorbă cu sociologul Vladimir Ionaș despre potențialul unui candidat la alegerile parlamentare
Vladimir Ionaș, sociolog cu o bogată experiență în sondaje de opinie, metodologie, comportament de vot, marketing și consultanță politică, a vorbit cu Valeriu Iftime despre potențialul unui candidat la alegerile parlamentare.
Valeriu Iftime: Am avut o discuție extrem de interesantă cu Vladimir Ionaș și mi-ar plăcea ca acest mesaj să ajungă la cât mai mulți dintre voi.
„Oamenii cu adevărat valoroși în politică sunt cei care au demonstrat de-a lungul timpului că pot reuși în viață prin propriile forțe. Sunt oamenii care au o carieră solidă în spate, care au știut să își construiască un drum al lor, care au demonstrat experiență într-un domeniu de activitate și au evoluat constant. Eu așa cântăresc potențialul unui candidat la alegerile parlamentare, motiv pentru care oamenii pe care îi am în echipă, cei de care îmi place să mă înconjor, ca și mine, nu depind de politică”, a declarat Valeriu Iftime într-o postare pe una din paginile de socializare.
Valeriu Iftime consideră că alegerile parlamentare nu ar trebui să fie despre un partid sau altul, ci despre oamenii care compun acea listă propusă de o formațiune politică.
„Sunt oameni care au pășit în politică pentru comunitate, pentru că vor să contribuie la bunăstarea ei, nu pentru că nu ar avea alte opțiuni. Nu din sete de putere, ci din sete de a-și ajuta comunitatea.
Alegerile parlamentare nu sunt despre un partid sau altul, sunt despre oamenii care compun acea listă, iar Botoșaniul are nevoie de o echipă de profesioniști, dacă vrem să construim ceva durabil”, a mai spus Valeriu iftime.
Actualitate
În acest sfârșit de săptămână, spectacolul „Domnul Zero” la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani
Sâmbătă, 5 octombrie și duminică, 6 octombrie de la ora 18.00, la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, colectivul Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani prezintă spectacolul „Domnul Zero” de Elmer Rice, regia Vlad Cepoi.
- Vlad Cepoi este și cel care a făcut traducerea și adaptarea textului, dar și scenografia și ilustrația muzicală a spectacolului.
Coregrafia spectacolului este realizată de Victoria Bucun.
Din distribuție fac parte: Răzvan Amitroaei, Andreea Moțcu, Alexandra Vicol, Cezar Amitroaei, Petruț Butuman, Florin Aionițoaei, Lorena-Petronela Chiribuță, Irina Mititelu, Radu Dragoș, Crenola Muncaciu, Bogdan Muncaciu, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Oana-Maria Tudoran, Valentin Popa, Lidia Uja, Ioan Crețescu.
Piesa „Mașina de calcul”, scrisă de Elmer Rice în 1923, investighează teme fundamentale legate de condiția umană, alienare și impactul tehnologiei asupra vieții individuale. Acțiunea se desfășoară în anii ’20 și se axează pe Domnul Zero, un contabil obișnuit, al cărui destin suferă o schimbare dramatică atunci când își pierde slujba de lungă durată din cauza automatizării și introducerii mașinilor de calcul. La distanță de un secol, constatăm că preocupările societății străbunicilor noștri sunt încă surprinzător de actuale în contextul societății contemporane.
Povestea explorează adâncimea relației dintre individ și tehnologie, subliniind impactul alienării asupra vieții personale și conexiunilor umane. Prin adaptarea textului clasic, „Domnul Zero” servește ca oglindă a fricilor și anxietăților pe care le experimentăm astăzi, subliniind caracterul ciclic al preocupărilor umane în fața schimbărilor tehnologice și sociale. Astfel, piesa rămâne un testament al relevanței sale de-a lungul decadelor, provocând publicul să reflecteze asupra propriei sale relații cu tehnologia și schimbările în evoluția societății.
Durata spectacolului: 1h 20 min.
Prețul unui bilet: 36 lei, iar pentru elevi, studenți, pensionari, 18 lei.
Biletele se găsesc la:
- CASA TINERETULUI, B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel. 0231.510.970 / 0735.779.821,vineri:10.00-18.00 și sâmbătă:12.00-20.00
- Agenția teatrală din incinta cinematografului Unirea, tel. 0722.557.556, de luni până duminică: 10.00-19.00
- On line, la adresa: https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani
Vă așteptăm cu drag la TEATRU!
Actualitate
Un tânăr a rămas fără permis, după ce polițiștii l-au depistat la volan, cu un comportament suspect
La data de 4 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Ion Pilat din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât avea un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism (amphetamine).
- Conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice.
Tânărului aflat la volan i-a fost reținut permisul de conducere, până la emiterea rezultatului analizelor toxicologice, care vor stabili prezența sau absența substanțelor psihoactive în organism, ori până la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.
Actualitate
Bărbat reținut pentru amenințarea unei tinere cu acte de violență și cu moartea
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta ar fi amenințat victima, o tânără de 35 de ani, cu acte de violență și cu moartea, creându-i o stare de temere, pe fondul unor neînțelegeri avute din perioada în care victima lucra la asociația administrată de bărbat.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, implementat și la Botoșani (foto, video)
-
Politicăcu 3 zile in urma
Valeriu Iftime infirmă zvonurile privind interesul pentru un post de ministru sau de senator
-
Se intampla langa noicu 3 zile in urma
Deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași (foto)
-
Botoșanicu 3 zile in urma
Medalii la Olimpiada Balcanică de Informatică, obținute de lotul coordonat de un profesor din Botoșani
-
Politicăcu 2 zile in urma
Nicolae Ciucă și-a depus la BEC candidatura pentru alegerile prezidențiale 2024 (foto)
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat reținut de polițiști după ce a amenințat cu moartea pădurarii unui ocol silvic
-
Actualitatecu o zi in urma
Primăriile din județ vor primi peste 12 milioane de lei de la Guvern (video)
-
Actualitatecu o zi in urma
Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a provocat un accident rutier (foto)